Reteaua Corect

Comisar de la Garda Financiara, filmat intrand in firma lui Stancescu

Comisarul superior Florentin Cornel Croitoru, de la Garda Financiara-Comisariatul General, invinuit in dosarul mitei de 1,8 milioane de euro de la ANAF, a fost filmat de anchetatori in timp ce intra in sediul firmei lui Marius Catalin Stancescu, arestat alaturi de consilierul superior ANAF Adrian Gavrila.

Garda Financiara Garda Financiara

In referatul cu propunerea de arestare preventiva a lui Gavrila si Stancescu, obtinut de Mediafax, procurorii DNA arata ca in sprijinul acuzatiilor de trafic de influenta la adresa celor doi a fost depus si un DVD care contine o inregistrare din 23 noiembrie 2010, cand "invinuitul Florentin Cornel Croitoru" a intrat in sediul societatii lui Stancescu.

De asemenea, acest DVD contine si o inregistrare din 22 noiembrie 2010, in care Fabio Rossi, unul dintre denuntatorii in acest caz, ii da lui Stancescu 7.000 de euro.
Dupa ce statutul sau in acest dosar a fost facut public, Florentin Cornel Croitoru a confirmat ca are o relatie de prietenie cu avocatul Stancescu si se vedea frecvent cu acesta. 
Consilierul superior Adrian Gavrila si avocatul Marius Stancescu, acuzati de trafic de influenta, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile, in urma unei decizii de miercuri a Curtii de Apel Bucuresti. 
Gavrila si Stancescu au contestat decizia Curtii de apel Bucuresti, recursul urmand sa fie judecat marti, la instanta suprema.
Cei doi sunt acuzati de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie de trei infractiuni de trafic de influenta in forma continuata. 
Anchetatorii au stabilit ca, in perioada 2007 - 2008, Gavrila, in calitate de consilier superior la ANAF, a pretins si primit suma de 120.000 de euro, intre 7.000 si 10.000 de euro lunar, de la Antonello Celestini, denuntator in acest dosar, pentru a interveni pe langa factori de decizie din cadrul ANAF asupra carora avea influenta, pentru a nu fi blocate conturilor firmei la care omul de afaceri era actionar, din cauza neplatii TVA la termen.
In cursul anului 2008, Gavrila a pretins de la Celestini alti 400.000 euro, suma redusa ulterior la 200.000 de euro, pentru a interveni pe langa Viorel Comanita, director al Directiei de Supraveghere Accize si Actiuni Vamale din cadrul ANAF, lasand sa se creada ca are influenta asupra acestuia, pentru transferul unei cantitati de 960 de tone tutun, din Romania in Italia, fara plata accizelor aferente, se mai arata in referatul cu propunerea de arestare preventiva.
In cursul lunii noiembrie 2010, Adrian Gavrila a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe langa Viorel Comanita sa deblocheze 63 de containere cu tutun aflate in porturile Constanta si Giurgiu.
In acest sens, Curtea de Apel Bucuresti consemneaza - in motivarea deciziei de arestare a avocatului Marius Stanescu si a consilierului ANAF Adrian Gavrila - ca in cursul lunii septembrie 2010, cu ocazia unui control efectuat de Autoritatea Nationala a Vamilor la SC Italian Tabacco Production SRL, s-a dispus indisponibilizarea unui numar de 67 containere ce contineau tutun brut, aflate in porturile Constanta si Giurgiu. Cantitatea de tutun apartinea SC Agricola Italia S.R.L. si SC CTS Italia, era importat din Pakistan si adus in Romania pentru a fi procesat la SC Italian Tabacco Production SRL.
Judecatorul Curtii de Apel Bucuresti a notat in motivarea deciziei ca Stancescu i-a spus martorului Sandu Mircea Fulga sa-i transmita lui Celestini ca pentru recuperarea containerelor a reusit sa ajunga la Viorel Comanita "prin intermediul unui prieten sus-pus de la Garda Financiara".
Stancescu ii spune denuntatorului ca banii sa fie dati sub forma de plata pentru o factura emisa de avocat, intr-un cont al acestuia de la o banca din SUA sau Insulele Virgine, iar suma ceruta sa fie remisa catre Comanita Viorel dupa ce tutunul va fi expediat in Italia.
In luna august 2009, Stancescu a primit de la Celestini 50.000 de euro, prin intermediul societatii Amerisco Enterprises LTD - societate de tip off shore -, pentru a interveni pe langa comisari din cadrul Garzii Financiare - Comisariatul General, pe langa care a lasat sa se creada ca are influenta, pentru a nu se constata, cu prilejul unei verificari la firma la care denuntatorul era actionar, fapte de evaziune fiscala si de contrabanda.
In cursul lunii noiembrie 2010, Stancescu a pretins denuntatorului suma de 30.000 de euro din care a primit 21.000 de euro pentru a interveni pe langa comisari din cadrul Garzii Financiare - Comisariatul General, pe langa care a lasat sa se creada ca are influenta, pentru a nu fi constatate, cu prilejul verificarilor aflate in curs, fapte de evaziune fiscala si de contrabanda la firma la care acesta era actionar denuntatorul.
In cursul lunii noiembrie 2010, Stancescu a acceptat promisiunea denuntatorului ca prin intermediul sau sa se remita suma de un milion de euro unei persoane din conducerea ANAF, pretinzand pentru sine, in contul interventiei, un procentaj de 10%. In schimb, denuntatorul urma sa infiinteze o fabrica de tigarete care sa functioneze clandestin, ferita de controalele ANAF, potrivit procurorilor DNA.
In motivarea deciziei Curtii de Apel Bucuresti se arata ca Marius Catalin Stancescu, avocat in Baroul Bucuresti si consultant financiar, in baza unei intelegeri cu Antonello Celestini, urma sa-i remita suma de un milion de euro presedintelui ANAF, Sorin Blejnar, pentru a-i asigura protectia si a nu-i controla afacerea. 
Comisarul superior Florentin Cornel Croitoru detine, potrivit declaratiei sale de avere din iunie 2009, trei terenuri intravilane in Bucuresti, la doua din ele fiind coproprietar sotia sa. De asemenea, el are 50 la suta dintr-un teren agricol de 1,1 hectare in comuna Dienci, judetul Olt.
Croitoru are si trei case in Bucuresti, cu suprafete intre 100 si peste 450 de metri patrati, la una din acestea avand cota parte de 50 la suta. El mai are si un apartament de 53 de metri patrati, tot in Capitala.
In ceea ce priveste autoturismele, comisarul superior avea cinci masini in 2009, respectiv o Dacia 1.300, un Audi 100 CC (pe care mentioneaza ca urma sa le vanda, asteptand finalizarea actelor de vanzare-cumparare), un BMW, un Cadillac Escalade Ext si un Hummer.
Croitoru a declarat ca detine si bijuterii de familie in valoare de aproximativ 5.000 de euro, precum si un cont in banca. El are si doua credite la banca, in valoare de cate 150.000 de euro, reprezentand credite ipotecare pentru locuinta.
In calitate de comisar superior la Garda Financiara, Croitoru avea un salariu anual de peste 121.000 de lei.

1.

Spaga la ANAF: Gavrila primea mii de euro lunar de la Celestini

Publicat in 04 martie 2011 la 21:08

Consilierul ANAF Nicolae Adrian Gavrila recunoaste, in interceptarile existente la dosarul in care DNA a cerut arestarea sa, ca a primit lunar intre 7.000 si 10.000 de euro de la omul de afaceri italian Antonello Celestini, in schimbul interventiei la factori de decizie din cadrul ANAF, el mentionand mereu ca banii nu au fost pentru el, relateaza Mediafax.

2.

UPDATE Arestari in spaga de 1,8 milioane de euro de la ANAF

Publicat in 02 martie 2011 la 14:03

Curtea de Apel Bucuresti a decis arestarea pentru 29 de zile a avocatului Marius Stancescu si a consilierului ANAF, Nicolae Adrian Gavrila, acuzati de trafic de influenta. Avocatii celor doi au declarat recurs.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.