Reteaua Corect
Ioan Spanu

După demisia ministrului Cîmpeanu, trebuie să vină demisiile lui Ciucă și Iliescu

Scris de Ioan Spanu in 06 octombrie 2022 la 12:02, in Social. 638 vizualizari Intra in discutie Taguricimpeanu, ciuca, demisie, iliescu, iohannis, plagiat shortlinkhttp://crct.ro/nAgU

Motto: „Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție” (Klaus Iohannis, 3 octombrie 2022).

Am publicat un adevărat serial despre plagiatul uluitor, poate cel mai mare din istoria învățămîntului românesc, al cărui autor este chiar rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, Dan Marcel Iliescu.

A apărut seria a II-a Dan Marcel Iliescu, cel mai mare plagiator din mediul universitar (2.1)

Într-unul dintre articole, am cerut un punct de vedere din partea ministrului Învățămîntului față de păstrarea în funcția de rector al unei universități a acestui plagiator, deși acesta se afla și în ancheta ANI pentru o posibilă incompatibilitate. Nu știam atunci că însuși ministrul Sorin Câmpeanu era chiar el un plagiator, așa cum a demonstrat Emilia Șercan. Acum, înțeleg bine de ce nu am primit nici astăzi un răspuns, nici de la minister, nici de la CNATDCU!

Și, iată că însuși președintele Klaus Iohannis a decis să revină asupra plagiatului în discursul ținut luni la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, cu ocazia deschiderii anului universitar: „Îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție”.

Iohannis cere toleranță zero pentru plagiat, în condițiile în care Ciucă e acuzat

Poziția publică a președintelui este la fel de corectă ca aceea din campania electorală din 2014, cînd îl acuza pe Victor Ponta și declara: „În calitatea mea de profesor cred că este totuși o foarte mare problemă dacă un elev copiază. Dacă cineva care își scrie lucrarea de doctorat copiază mi se pare o problemă proporțional mai mare și se numește plagiat. Oriunde în lume cineva care este prins, cineva dintre politicieni, este prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat este obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre aceștia dorește să fie președintele României”!

 

Însă, din 2014 pînă azi au trecut opt ani și Iohannis se află la finalul celui de-al doilea mandat. A uitat oare președintele ce declarase atunci despre plagiat, din moment ce l-a numit și păstrat ca prim-ministru pe Nicolae Ciucă, dovedit ca plagiator ordinar?

Mi-e teamă că și această ultimă declarație, venită după demisia ministrului Sorin Câmpeanu după ce a fost acuzat de plagiat, va avea același ecou: adică… nimic! Logic ar fi fost ca atît premierul Nicolae Ciucă, cît și rectorul Dan Marcel Iliescu să perceapă mesajul ca pe o acuzație prezidențială împotriva lor și să-și anunțe propriile demisii, indiferent cine se află în spatele lor ca protectori. „Fără excepție”, spunea Iohannis, deci demisiile, domnilor Ciucă și Iliescu!

Afară din învățămînt! Plagiat incredibil al rectorului Iliescu de la Universitatea Ovidius (partea a II-a)

În spațiul public nu sînt nici pe departe singurul care-i cere președintelui Iohannis consecvență în privința plagiatorilor. Iată, de pildă, că am ajuns să-l citez pe Gabriel Liiceanu, el însuși plagiator, care spunea tot luni, la „Europa FM”: „Primul moment comic este cu Klaus Ioannis aruncând pe piață această poveste cu România educată și făcând-o cu toleranță zero, cum văzurăm. Al doilea moment comic este că un plagiator semnează demisia altui plagiator. Domnule Striblea, știți la ce revine aceasta? Că și-a semnat și propria lui demisie, pentru că a semnat-o pentru că a plagiat. Deci, un plagiator semnează demisia altui plagiator. Din clipa aceasta el și a semnat, de asemenea, demisia. Va trebui mâine-poimâine să o semneze pe a lui”.

Culmea este că și Iohannis și Liiceanu au dreptate! Numai că Iohannis continuă să-l păstreze în funcția de prim-ministru pe plagiatorul Nicolae Ciucă, plagiatorul Nicolae Ciucă semnează demisia plagiatorului Sorin Câmpeanu, dar refuză să-l demită pe plagiatorul Dan Marcel Iliescu, iar plagiatorul Gabriel Liiceanu îl acuză de ipocrizie pe Klaus Iohannis, cel care a cerut de mai multe ori toleranță zero față de plagiat, dar nu a făcut nimic pentru a-și pune în practică opiniile!

Așadar, dacă vrea să nu fie considerat un demagog de școală nouă, președintele Klaus Iohannis trebuie să taie pisica în două, „fără excepție”, și să treacă la fapte, nu numai față de adversari, ci și față de aliați.

Video pe Cotidianul

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.