Reteaua Corect

DOCUMENT. Norme obligatorii pentru conducătorii de trotinete electrice

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează miercuri, 22 ianuarie, o dezbatere publică pe tema unui proiect de lege, publicat pe site-ul instituției, care reglementează folosirea trotinetelor electrice, scrie secundatv.ro.

Acest tip de vehicule va putea fi condus numai de către persoane care au cel puțin 14 ani și poartă obligatoriu cască de protecție, dacă nu au împlinit 16 ani, a explicat comisar-șef George Grigore, director adjunct la Direcția Rutieră.

Totodată. trotinetele electrice vor putea fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar acolo unde acestea nu există, pe străzile unde viteza maximă legală este de 50 de kilometri pe oră. Este interzisă conducerea lor în afara localităților.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că, în perioada 2016 – 2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere în care au fost implicați conducători de trotinete electrice. Aceste accidente au fost soldate cu un deces, cu 37 de răniți grav și cu 156 de răniți ușor.
 
“Ne dorim, prin acest proiect, creșterea nivelului siguranței rutiere în România, prin prevenirea accidentelor în care sunt implicate trotinetele electrice”, a spus ministrul, într-o conferință de presă.
 
Aceste norme obligatorii pentru conducătorii de trotinete se află în stadiul de propuneri, pe care reprezentanții MAI le vor discuta direct cu cei interesați. “E bine că un proiect legislativ naște multe întrebări, ceea ce înseamnă că la dezbatere va putea fi amendat astfel încât toată lumea să fie mulțumită”, a precizat Marcel Vela.
Documentul poate fi citit pe secundatv.ro
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.