Reteaua Corect

DNA: Ce condiție ar fi pus soacra lui Cherecheș în schimbul mitei

Scris de newsreporter in 09 noiembrie 2023 la 11:53, in Social. 349 vizualizari Intra in discutie TaguriChereches, conditie, DNA, mita, soacra shortlinkhttp://crct.ro/nCb2

Procurorii DNA de la Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 09 noiembrie 2023, a doi inculpați (soț și soție), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită, potrivit unui comunicat oficial de joi al Direcției, relatează Știripesurse.

Mai precis, afirmă surse judiciare este vorba despre Claudia Gliga, soacra lui Cătălin Cherecheș și soțul acesteia, Dorin Petru.

În ordonanțele procurorilor se arată că în data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite.

Condiția...

Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.

Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

În contextul menționat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro.

Pregătiri pentru arest...

Surse judiciare afirmă pentru autorul acestui material că soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost reținută pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție din Cluj. Alături de aceasta ar fi fost reținut în dosar și soțul femeii, socrul lui Cherecheș.

Astfel, ar fi vorba despre Claudia Gliga, soacra demnitarului și Dorin Petru, soțul femeii, care este acuzat de complicitate la fapta de dare de mită.

Reținerea, susțin acestea ar fi operat în cursul nopții, după audieri maraton, iar în cursul zilei de joi cei doi urmează să fie prezentați unui judecător de drepturi și libertăți.

Procurori ar fi prins-o miercuri în flagrant delict pe soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în timp ce aceasta dorea să ofere 50.000 de euro pentru judecătoarea din dosarul edilului în vederea unui verdict favorabil, conform unor surse judiciare citate de Mediafax.

Flagrantul a fost realizat când soacra lui Cherecheș discuta cu mama judecătoarei. Curtea de Apel Cluj urmează să pronunțe un verdict pe 24 noiembrie în dosarul în care primarul din Baia Mare a fost condamnat în primă instanță pentru luare de mită.

Soacra primarului ar fi intenționat să preia o firmă a mamei judecătoarei de caz, susțin sursele, iar schimbul acesta s-ar fi realizat cu o sumă ce ar varia între 50 - 100.000 de euro.

Sursele judiciare susțin că judecătoarea din completul care urma să-l judece pe primar a făcut denunțul la DNA, sesizând că la mama dânsei a venit soacra primarului ca să-i cumpere o firmă, respectiv un stand de vânzare. În acel moment, procurorii DNA au intrat pe fir și au realizat mai multe înregistrări ambientale. În înregistrări, soacra primarului i-ar fi spus mamei judecătoarei că fiica sa, la soluționarea dosarului primarului, „în numele legii să fie mai blândă”.

Iar în momentul când soacra lui Cătălin Cherecheș s-a prezentat la mama judecătoarei cu 50.000 de euro – procurorii au constatat infracțiunea flagrantă.

Citește aici și reacția edilului.

Dosarul primarului

Cătălin Cherecheș, primarul de Baia Mare, a fost acuzat într-un dosar al DNA că a luat mită 30.000 de lei, în aprilie 2016, dar primarul a susținut atunci că a fost vorba despre restituirea unui împrumut. Cătălin Cherecheș a fost arestat atunci, dar a candidat de după gratii și a ieșit primar din nou, cu 70% din voturi.

În februarie 2022, Cherecheș a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul Cluj, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită în formă continuată, decizia nefiind definitivă. De asemenea, instanța dispusese ca pe o perioadă de 4 ani, lui Cherecheș să i se interzică mai multe drepturi, inclusiv cel de a fi ales.

Pe 24 noiembrie 2023, peste 2 săptămâni, Cătălin Cherecheș urma să primească decizia definitivă în acest dosar DNA din partea judecătorilor Curții de Apel Cluj.

În iunie acest an, Cătălin Cherecheș a anunțat că vrea să se reîntoarcă în PSD, partid în care a mai fost membru în două rânduri. Cătălin Cherecheș a mai fost membru PNCȚCD, PSD, UNPR și PNL.

La data de 09 noiembrie 2023, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.