Reteaua Corect

Directorul RCS&RDS, Serghei Bulgac, urmărit penal pentru spălare de bani

Serghei Bulgac, la data faptei director general al companiei RCS&RDS, a fost pus sub învinuire de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru spălare de bani, în dosarul în care se cercetează modul în care s-a făcut cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, transmite Agerpres.

Sursa imagine: newmoney.ro

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au finalizat procedura de aducere la cunoștință a învinuirii și față de celelalte persoane fizice și juridice cercetate — SC RCS&RDS SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani, și SC Bodu SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și spălare de bani", se arată într-un comunicat al DNA.

Pe 5 mai, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile și față de Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani.

Procurorii anticorupție au mai dispus, în același dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Ioan Bendei — la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu, pentru dare de mită și spălare de bani, Alexandru Oprea — la data faptei directorul general și președintele consiliului de administrație al aceleiași companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei — la data faptelor coordonatorul activității juridice al aceleiași companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită și complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiță — la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și față de Bogdan Dumitru Dragomir — la data faptelor asociat unic al aceleiași societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.

"În perioada aprilie 2009 — mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir (...) a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro) de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini, cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum și de a îndeplini acte contrare acestora. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, încheiat la data de 8.04.2008 între LPF și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan", se arată în comunicatul DNA.

Conform sursei citate, suma de bani a fost mascată ulterior sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune, încheiat între o firmă controlată de Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu.

Procurorii precizează că LPF a organizat, în anul 2008, o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I în sezoanele competiționale 2008 — 2009, 2009 — 2010 și 2010 — 2011, iar consorțiul format din cele două firme a fost declarat câștigător, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 de euro, inclusiv TVA.

"În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat LPF acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase. În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla", se menționează în comunicat.

Potrivit DNA, pentru a-l determina pe Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu, societatea controlată de președintele LPF și reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan a încheiat cu compania administrată de Ioan Bendei, la 15 august 2009, un contract de asociere în participațiune. Conținutul contractului a fost conceput astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine darea și luarea de mită.

Din anchetă a reieșit că, în baza contractului, compania de televiziune prin cablu a plătit societății controlate de Dragomir în perioada 18.08.2009 — 10.05.2011, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 de euro. Ulterior, în perioada 2015 — 2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune au acționat pentru ascunderea originii ilicite a banilor.

"Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus. Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere", se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii mai arată că în acest demers infracțional au fost implicate și celelalte persoane suspecte, care au cunoscut detaliile înțelegerii, au redactat și au semnat diverse documente.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.