Reteaua Corect
Adrian Severin

Dezumanizarea educației

Scris de Adrian Severin in 05 octombrie 2020 la 11:41, in Social. 456 vizualizari Intra in discutie Tagurieducatie, Ziua internațională a educației shortlinkhttp://crct.ro/nwL8

Printr-o coincidență, astăzi, 5 octombrie 2020, Ziua internațională a educației, încep efectiv, într-o atmosferă de confuzie generală, și cursurile universitare, după ce în ultimele zile ale săptămânii precedente au avut loc triste festivități de deschidere a anului universitar în regim covidocrat.

Distanțarea socială în procesul educativ este un alt pas către dezumanizarea societății. Nu, formula nu este greșită. În domeniul educației distanțarea fizică este distanțare socială, adică alienarea tinerilor de comunitate, desăvârșind opera începută de internet, wi-fi și I Phone.

Educația se face prin comunicarea dintre dascăl și discipol. Și tot Immanuel Kant spunea că actul comunicării se realizează prin cuvinte, mimică (adică limbajul trupului) și modulație (adică intonația vorbirii), cuvintele fiind modalitatea de transmitere a mesajului cea mai puțin expresivă și cea mai puțin subtilă. Eu cred că mai există și o comunicare energetică a cărei condiție este proximitatea.

 

Renunțând la primele două modalități menționate de Kant și păstrându-o doar pe cea mai simplistă, facem un salt către robotizarea educației. Prin cuvinte pot comunica și roboții. Numai că o educație realizată prin roboți produce doar... roboți.

 

O societate a roboților este exact ceea ce își dorește oligarhia globală. Această societate poate fi disciplinată, frugală și performantă, dar nu are cum fi și fericită. Sau dacă ar putea fi, ar fi vorba despre fericirea animalului care dă din coadă atunci când îl mângâie stăpânul. Așadar o fericire despiritualizată, instinctivă și, deci, străină naturii umane.

 

Iar dacă binele omului-robot se desparte de fericirea omului-om, acel bine nu mai este pentru omul “noii normalități” altceva decât ceea ce este benzina sau uleiul pentru motor: îl face să meargă, dar nu îi oferă nici o bucurie.

 

Iată de ce anul acesta, Ziua internațională a educației nu trezește nici un zâmbet. În spatele măștii care desfigurează chipul omului, zâmbetul nu are rost. Și de ce am zâmbi?! O bună educație a roboților nu poate fi izvorul binelui unei omeniri din care lipsește ... omul.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.