Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Declaratia lipsa a doamnei Laura Codruta Kovesi

Am certitudinea ca, in cursul zilei de joi, doamna Laura Codruta Kovesi ar fi trebuit sa faca o importanta declaratie publica. Si stiu ca acest lucru nu s-a intamplat. In schimb, DNA a sacrificat comisarul de politie judiciara care, dupa patru ani de la comiterea faptelor, vezi Doamne, s-a retras. Ca urmare, dezvaluirile facute de Mihai Gadea, la Antena 3, miercuri seara, cad ca o lovitura de secure si arunca literalmente in aer imaginea DNA. Mai ales in contextul absentei totale a reactiei la care toata lumea se astepta.

In esenta, Mihai Gadea a produs probe conform carora, chiar in sediul central al DNA, este practicat traficul de influenta, santajul, luarea si darea de mita, ca sa nu mai vorbim de procedeul transformarii unor oameni de afaceri in denuntatori, in scopul executarii unor adversari politici. Sunt acuzatii foarte grele, sustinute de uluitoare inregistrari audio. Aceste inregistrari audio sunt interceptari facute, culmea, chiar de DNA si care au iesit, printr-o intamplare fericita, din cutia Pandorei. Si nu numai ca au iesit, ci au devenit, prin hotarare judecatoreasca probe intr-un dosar penal.

Ce auzim din aceste interceptari? Pe de o parte, ca un om de afaceri, pe nume Bendei, reprezentant de varf al RCS&RDS, patronul Digi TV, se plimba ca la el acasa prin DNA, cu telefonul mobil cu tot, in ciuda faptului ca este parte a unui dosar de urmarire penala. In urma cu patru ani, DNA a luat decizia strategica, cu certitudine sub presiunea expresa a lui Traian Basescu, de a reduce la tacere trustul Antenelor. Motivul este ca Antena 3, in special, il critica consecvent pe Traian Basescu si facea si o serie de dezvaluiri privind natura politica a unor dosare intocmite de DNA.

Calea acestei executii a fost identificata printr-o constructie de dosar penal in care, pe post de victima, erau reprezentantii Antena 3 si ai trustului Intact, iar rolul de parte vatamata il juca RCS&RDS, editorul televiziunii concurente Digi TV, avandu-l drept varf de lance pe managerul Ioan Bendei. Acesta trebuia sa faca in asa fel, urmand instructiunile procurorilor DNA, incat sa poata fi produse un fel de dovezi ca ar fi fost santajat de reprezentantii trustului Intact. In acest scop, Bendei a fost instruit de catre DNA si dotat cu echipamente de interceptare si trimis sa poarte suficient de multe convorbiri cu reprezentanti ai trustului Intact, incat, in final, prin scoaterea din context a unor mici fragmente de stenograme sa poata fi construit, impotriva acestora, un dosar de santaj. La capatul acestui dosar, credibilitatea Antenei 3, in special, urma sa fie compromisa, iar conducatorii televiziunii sa fie executati penal.

Nu le-a fost usor. Dovada ca au fost siliti sa realizeze sute si sute de ore de inregistrari pentru ca, in final, prin prezentarea trunchiata a catorva secvente, sa poata fi construit un dosar penal cu care, pana la urma, DNA a pierdut in fata judecatorilor.

In aceasta faza, insa, a intervenit o imprejurare rarisima in activitatea Directiei Nationale Anticoruptie si a instantelor judecatoresti. In urma insistentelor aparatorilor trustului Intact, instanta judecatoreasca a acceptat ca nu numai pasajale retinute de DNA, ci inregistrarile in integralitatea lor sa devina proba la dosar. Si astfel, in dosarul construit de DNA impotriva Antenelor, a aparut o veritabila bomba nucleara.

Aceste inregistrari desecretizate si acceptate drept proba la dosar dezvaluie fapte incredibile. 1. Ne arata cum Bendei, parte in respectivul dosar penal, primind calitatea de denuntator dupa ce a fost pilotat in aceasta directie de catre procurorul de caz, se plimba prin temuta institutie ca la el acasa. Este o certitudine ca avea pana si dreptul de a-si utiliza, in interiorul DNA, telefonul mobil. 2. Acelasi Bendei discuta amical cu comisarul sef insarcinat cu efectuarea unor lucrari cheie din dosarul de urmarire penala si, mai mult decat atat, ii oferea acestuia mita sub forma unor telefoane portabile, oferite membrilor familiei acestuia. Mita a fost si solicitata si primita, iar inregistrarile ambientale, devenite probe in dosar, stau marturie in acest sens. 3. Pe parcursul peregrinarilor prin DNA, Ioan Bendei a primit o solicitare de la un domn care s-a recomandat drept Iorga si care ocupa o functie cheie in Ministerul de Interne, privind sponsorizarea unui eveniment. Reiese ca si in anul anterior Ministerul de Interne fusese sponsorizat de catre RCS&RDS, respectiv Digi TV, despre care existau destule informatii ca este o televiziune de casa a sistemului. Sponsorizarea era ilegala, intrucat Bendei era parte a unui dosar penal in a carui instrumentare erau implicati atat DNA, cat si structurile Ministerului de Interne. Mai grav insa, infinit mai grav, este ca, pentru a obtine respectiva sponorizare, asa cum reiese din convorbirea telefonica desfasurata chiar in sediul DNA, reprezentantul Ministerului de Interne a recurs la un santaj. Sugerand cat de sugestiv ca innoirea contractului intre Ministerul de Interne si RCS&RDS sta in pixul sau si depinde de acordarea sponsorizarii. Sponsorizarea a fost acceptata si facuta in cele din urma.

Culmea este ca DNA s-a inregistrat singur. Este, din cate stiu, singurul caz de acest fel, care ar putea eventual sa intre in analele stiintei criminologiei, in care reprezentanti ai unei institutii de acest fel isi procura singuri probele juridice care ii incrimineaza.

Acest dosar, cu toate implicatiile lui dezvaluite pana in prezent si cu tot ceea ce mai urmeaza sa fie dezvaluit de catre Antena 3, a fost tinut, timp de patru ani, la sertar, reprezentantii televiziunii de stiri acuzand faptul ca s-a incercat musamalizarea unei grave ilegalitati savarsita de reprezentantii RCS&RDS, pe motiv ca unul dintre responsabilii trustului ar fi prieten intim cu doamna Laura Codruta Kovesi. Cert este ca, de cateva zile, s-a deschis un nou dosar penal de mare anvergura, dupa o intarziere de patru ani, din care reiese ca a existat o operatiune de dare-luare de mita si spalare de bani de care se fac vinovati reprezentantii RCS&RDS si Mitica Dragomir, la acea data reprezentantul Ligii Profesioniste de Fotbal. Este, in esenta, exact dezvaluirea de la care a pornit initial intreaga facatura DNA indreptata impotriva Antenei 3.

Acum, cand probele au iesit din cutia Pandorei, cutia Pandorei fiind chiar DNA, institutie condusa de Laura Codruta Kovesi, si cand aceste probe, acceptate  intr-un dosar de catre magistrati, demonstreaza ca, in structura centrala a institutiei, s-au savarsit infractiuni, era de asteptat ca seful DNA sa anunte opinia publica ce masuri a luat sau urmeaza sa ia impotriva celor vinovati. A oamenilor din subordine. Acest lucru nu s-a intamplat. In consecinta, nu putem decat sa conchidem ca DNA incearca sa se faca parte a unei grave incalcari a legii. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.