Reteaua Corect
Stelian Tanase

De Sfântul Gheorghe

Scris de Stelian Tanase in 23 aprilie 2019 la 12:36, in Social. 286 vizualizari Intra in discutie Taguri23 aprilie, legenda, Sfantul Gheorghe shortlinkhttp://crct.ro/nuld

Peste 910.000 de români îşi sărbătoresc azi onomastica de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, majoritatea purtând numele de Gheorghe, Ghiorghe, George, Ghiță, dar și Georgeta, Geta sau Ghița. La Mulți Ani tuturor!

Sfântul Gheorghe(sfântul meu favorit) călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur, este imaginea legendară a Sfântului și este prezentă în simbolistica religioasă ca model de curaj în lupta cu diavolul. Imaginea are la bază o legendă în care Sfântul salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Sfântul Gheorghe este reprezentat într-o mantie rosie, culoare tradițională pentru un martir, pentru că Sfântul a fost un martir care s-a sacrificat deoarece nu a vrut să renunțe la credința sa în Hristos. 

S-a născut în Capadocia și a trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale a ajuns conducător de armată. Născut într-o familie de creștini, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-și mărturisească credința în Hristos. Când împăratul Dioclețian, în anul 303, a început prigoana creștinilor, Sfântul Gheorghe a fost întemnițat și supus la mari chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept, etc, dar niciuna dintre aceste torturi nu l-au făcut să renunțe la credința sa. Convingerile sale au determinat-o pe Alexandra, soția lui Dioclețian, sa îmbrățișeze creștinismul. Cu toate acestea, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte și decapitat în ziua de 23 aprilie 304, acestă zi, rămânând de atunci, zi de prăznuire.

Credința populară este și în cazul Sfântului Gheorghe bogată în semnificații: Bărbații pun ramuri verzi la stâlpii porților, la ferestre și usi, dar și la mormintele rudelor, pentru a se feri de forțe malefice. Ramurile se păstrează apoi peste an ca leacuri împotriva diverselor boli sau se dau ca hrană animalelor pentru a le feri de duhurile rele.

Fetele privesc într-o găleată cu apă la miezul noptii, în ajunul zilei de Sângeorz, pentru a-și putea vedea ursitul. În ziua de Sfantul Gheorghe, tinerii pleacă în căutarea ierbii fiarelor, planta miraculoasă care deschide orice lacăt.

În unele zone ale țării se spune că cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe, va dormi tot anul. O altă traditie ne spune că cine se va urzica în acestă zi, va fi mai ager, mai harnic și mai sănătos tot restul anului.

Daca în dimineața de Sfântul Gheorghe e multă rouă, anul va fi îmbelșugat. În această zi, ciobanii iau în primire oile și le țin peste vară până toamna, la sărbătoarea de Sfântul Dumitru.

Se zice că pe 23 aprilie, broaștele cântă pentru prima dată în an iar Sfântul Gheorghe ia cheile de la Samedru (Sfântul Dumitru) și deschide porțile naturii către viață.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.