Reteaua Corect
Floriana Jucan

Curtea de Justiție a UE nu poate cenzura deciziile CCR

În perioada 14-16 noiembrie 2019 s-a desfășurat la București Conferința internațională privind educația și creativitatea pentru o societate bazată pe cunoaștere (Ediția a 13-a).

Organizat sub egida Institutului pentru studii, cercetare, dezvoltare și inovație al Universității „Titu Maiorescu” din București și al Institutului de cercetări științifice medicale „Academician Nicolae Cajal”, evenimentul a reunit oameni de știință din țară și străinătate care au prezentat comunicări în domenii diferite (drept, medicină, economie, psihologie, IT etc.). Dintre acestea ne-a atras atenția comunicarea profesorului Adrian Severin intitulată „Raportul dintre Constituția României și legislația UE (Constituția României în dreptul UE și dreptul UE în Constituția României)”.

S-A CEDAT SUVERANITATE SAU S-A ÎNCREDINȚAT EXERCIȚIUL UNORA DINTRE ATRIBUTELE EI?

În spațiul public românesc, inițiat sau profan, circulă teza potrivit căreia, aderând la UE, România a cedat o parte din suveranitatea sa. Unul dintre susținătorii acestei doctrine neo-brejneviste care pretinde că statele membre ale UE au rămas cu „suveranitatea limitată” este chiar creatorul „justiției selective” românești, fostul Președinte al României, Traian Băsescu-Petrov.

Cum în dreptul internațional (dar nu numai) cedarea este un act ireversibil, ar rezulta că România și-a pierdut definitiv cel puțin o parte a suveranității sale. Cu un hăhăit satisfăcut și cu morga semidoctului care își imaginează că este cu atât mai savant cu cât este mai ignorat, Traian Băsescu ne asigură că lucrurile tocmai așa stau.

Dacă „nașul” crede așa, este normal ca și emulii săi din justiție, care îl poartă veșnic în suflet, să creadă la fel. Mai ales că aceștia au trecut prin Institutul Național al Magistraturii, unde li s-au spălat creierele spre a-i transforma din magistrați chemați să aplice legea română, în globaliști gata oricând să o sacrifice pe altarul intereselor străine. La urma urmelor, nu străinătatea a sărit să le apere privilegiile și să îi ferească de orice răspundere pentru ilegalitățile lor?

Constituția este contractul cetățenilor, membri ai națiunii române, prin care aceștia, utilizându-și puterea pentru a-și legaliza voința, au stabilit modul de organizare a societății și a statului considerat a fi cel mai adecvat în promovarea intereselor lor fundamentale. Ea stabilește, deci, cadrul în care se organizează instituții, se formulează reguli și se aplică politici. Astfel se oferă coerență și identitate statului, ca instrument pentru exercitarea puterii suverane a poporului.

A renunța la Constituție înseamnă a renunța la suveranitatea statului și mai mult decât atât, la identitatea lui. Adică înseamnă a accepta dispariția din istorie ca subiect al acesteia, dacă nu cumva și ca obiect al ei.

Adrian Severin combate ideea cesiunii, subliniind că UE este o creație a statelor-națiune europene, care au putut-o fonda tocmai întrucât legile lor fundamentale au permis-o și numai în limitele stabilite de acestea. El dovedește, cu o argumentație juridică de o logică impecabilă, că, aderând la UE, România și-a păstrat toate atributele suveranității, acceptând doar ca, în scopul atingerii mai sigure, mai facile și mai depline a intereselor naționale, unele dintre ele să fie exercitate în comun cu alte state, care au transferat exercițiul acelorași atribuții unor instituții transnaționale (de tip federal).

Adrian Severin

Dacă aceste instituții nu funcționează satisfăcător, România, ca și celelalte state membre, se poate retrage din UE și poate reveni la exercițiul unilateral al tuturor drepturilor sale suverane. Fapt dovedit în prezent de experiența Brexitului. Cu alte cuvinte, una este suveranitatea, care nu se înstrăinează, și alta exercițiul ei care numai se mandatează.

DREPTUL EUROPEAN TREBUIE SĂ SE CONFORMEZE CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI

Normele adoptate de instituțiile europene cu puteri legislative se aplică în România, fie direct fie prin intermediul unor reglementări românești care le transpun în dreptul intern românesc, ca și când ar fi norme de drept național. Aceasta numai întrucât Constituția României o permite. Aceeași Constituție fără de care nu ar fi putut fi ratificat tratatul de aderare. Tratat potrivit căruia România s-a angajat să respecte legislația UE.

Prin urmare, dacă România nu respectă legislația UE, Curtea de Justiție a UE o poate sancționa. Dacă însă, fie acea legislație este contrară Constituției României, fie decizia CJUE obligă la o transpunere care contravine Constituției noastre, România nu mai are obligația să aplice dreptul UE în ceea ce privește dispozițiile sale neconforme legii fundamentale române.

Legislația comunitară a UE, demonstrează Severin, citând și o sumedenie de autori, precum și practica unor instanțe de control constituțional străine (Franța, Germania, Italia), se situează în ierarhia legilor unui stat membru (inclusiv a României), deasupra oricăror acte normative adoptate de legislativul național, cu excepția Constituției.

Astfel se ajunge la concluzia că nu Curtea de Justiție a UE poate acorda dispense referitoare la aplicarea deciziilor CCR, ci invers, CCR poate înlătura aplicarea deciziilor CJUE.

O veste proastă pentru judecătorii ÎCCJ care, într-un elan globalist care de fapt urmărește să evite sancționarea „justiției selective” și răspunderea magistraților #rezist pentru hotărârile judecătorești abuzive, doresc să așeze dreptul UE deasupra Constituției României.

De astă dată concluzia nu mai vine numai de la magistrații români capabili să asocieze dreptatea cu justiția, rigoarea profesională cu cea morală, loialitatea față de lege cu loialitatea față de națiune și europenismul cu patriotismul, aflați mereu sub tirul obraznic al magistraților #rezist și al ambasadelor străine, ci și din mediul academic. Ea a fost confirmată în dezbaterile purtate între profesori de drept reputați, în cadrul unei reuniuni științifice cu participare externă.

ÎCCJ TREBUIE SĂ SE CONFORMEZE DECIZIILOR CCR

Cum o veste rea nu vine niciodată singură, globaliștii #rezist de la ÎCCJ au avut surpriza de a lua act și de poziția Comisiei Europene referitoare la întrebarea pusă de ei CJUE.

Formulând, la solicitarea CJUE, un aviz asupra întrebării puse de ÎCCJ referitor la obligația aplicării deciziei prin care CCR stabilea că formarea completelor de cinci judecători a fost neconstituțională și prin urmare hotărârile acestora au fost absolut nule, Comisia Europeană (departamentul juridic) a precizat că nici reglementările comunitare „privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și nici principiul securității juridice nu se opun unei decizii a Curții Constituționale care s-a pronunțat cu privire la legalitatea compunerii unor complete de judecată, creând astfel premisele pentru admiterea unor căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești definitive”, precum și că „cerința de independență a justiției nu interzice ca o instanță națională … să fie obligată, în temeiul dreptului național să respecte o decizie a Curții Constituționale a statului membru al instanței naționale…”.

Unii judecători ai ÎCCJ, abuzând de „independența” lor, au cerut de fapt CJUE să afirme că ei pot trăda statul de drept român, respectiv supremația legii fundamentale românești, dacă au impresia că interesele UE sunt divergente față de cele românești. Astfel ei nu fac decât să confirme cele mai rele presupuneri cu privire la constituirea abuzivă a completelor de cinci judecători, și anume că acestea au fost formate cu intenția directă de a face ca anumite interese (în orice caz neromânești) să fie favorizate, în loc ca legea să fie respectată.

Când justiția încetează să servească legea pentru a servi interese, dreptul moare. O moarte cu atât mai cumplită cu cât interesele nu sunt ale statului căruia îi aparțin judecătorii implicați în asemenea acte de justiție politizată.

Aceiași judecători speră să obțină din partea CJUE confirmarea că sentințele pronunțate de ei cu încălcarea Constituției, nu pot fi reformate în nici un caz și cu nici un motiv. Dacă cei condamnați pe nedrept, dacă cei nevinovați care zac în închisori, dacă cei puși să acopere prejudicii imaginare ar fi reabilitați, eliberați, despăgubiți, ar însemna că securitatea juridică cerută de legile UE ar fi sacrificată.

În mintea acestor așa ziși magistrați, securitatea juridică înseamnă perpetuarea încălcării drepturilor fundamentale garantate românilor de Constituție și menținerea unor hotărâri lovite de nulitate absolută. O Constituție care pune aceste drepturi deasupra infailibilității hotărârilor judecătorești nedrepte ar trebui, după părerea lor, ignorată.

Desigur cu voie de la „stăpânirea marelui sultanat european”. Atâta pot gândi absolvenții Institutului Național al Magistraturii, la a cărui reformare CSM întârzie să purceadă.

În fine, judecătorii cu pricina speră să primească din partea Europei (prin intermediul interpretărilor CJUE) un certificat de impunitate pentru bătaia de joc practicată și haosul creat în justiția română. Când CCR le pune în discuție hotărârile aceasta atentează, vezi Doamne, la independența justiției.

Asta chiar dacă acele hotărâri, negând prevederile legii fundamentale, sunt susceptibile să destructureze statul român, să îi nege ordinea și identitatea, punându-i în pericol existența suverană. „Independența” unor Tarce, Stance, Matei, Dragomiri etc, așa numiți magistrați, exprimată prin abuzuri antinaționale și antidemocratice, este mai importantă decât independența României.

Iată însă că nu doar asociațiile profesionale ale magistraților, ci și mediul academic, în ciuda infestării lui cu mulți magistrați, autori ai unor teze de doctorat plagiate, care vor să își treacă pe cartea de vizită și onorantul titlul de profesor, se dezice de asemenea încercări. Știința dreptului nu numai că afirmă supremația Constituției României în raportul cu dreptul UE și, pe cale de consecință, obligativitatea respectării  deciziilor CCR atât de către CJUE cât și de ÎCCJ, precum și toate instanțele judecătorești române, dar prin gura unor experți penaliști se întreabă dacă nu cumva, suspendarea proceselor aflate pe rolul ÎCCJ cu scopul de a cere CJUE dispense pentru abaterea de la ordinea constituțională a statului nu frizează cumva penalul. Putem vorbi cel puțin de punerea sub cercetarea Inspecției judiciare a respectivilor judecători. Scuza incompetenței profesionale nu poate fi primită. Incompetența aceasta este atât de mare și consecințele ei atât de grave încât ele intră pe terenul relei credințe.

Interesant de consemnat este și faptul că avizul Comisiei europene, redactat de juriștii acesteia și trimis CJUE, se bate cap în cap cu concluziile rapoartelor MCV, bricolate de politrucii UE, la comanda unor capitale deranjate de suveranitatea României. Calculul magistraților #rezist de la București a fost greșit.

Una este un raport pentru umilirea și îngenuncherea României și alta un precedent creat de CJUE care ar ataca bazele organizării UE și ar ridica în capul instituțiilor europene toate statele membre. Pentru liniștea câtorva „mupeți” de la ÎCCJ nu pot compromite Comisia europeană și CJUE stabilitatea politică, și așa precară, a UE.

Față de aceste opinii calificate venite din toate părțile, pe care sperăm că și noul ministru al justiției le va susține, măcar din obligația morală de a repara acum ceea ce a stricat altădată, procesele suspendate la ÎCCJ în așteptarea răspunsului CJUE la întrebările inepte ale unor judecători de rea credință, trebuie imediat reluate, în condițiile respectului total pentru deciziile CCR. Orice zi de întârziere înseamnă o suferință în plus pentru niște cetățeni români și familiile lor, respectiv mărirea prejudiciului, deja mare, produs de judecătorii ÎCCJ prin sfidarea Constituției; și în mod corespunzător, agravarea răspunderii acestora.

Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine starea de fapt, redăm în continuare concluziile amplei cercetări comunicate de Adrian Severin.

CONCLUZIILE UNEI CERCETĂRI UTILE: DECIZIILE CCR SUNT OBLIGATORII PENTRU ÎCCJ

„Mai mulți judecători ai ÎCCJ s-au adresat CJUE cu întrebarea dacă deciziile CCR sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești. Unii au circumstanțiat formularea problemei, precizând că ea are în vedere situațiile în care deciziile CCR vin în contradicție cu interesele UE, astfel cum acestea sunt sintetizate în legislația, recomandările (vezi Rapoartele MCV) sau politicile promovate de instituțiile europene competente. De asemenea, s-a cerut CJUE să verifice dacă deciziile CCR prin care s-au deschis căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri judecătorești definitive nu contravin legislației europene care consacră principiul independenței judecătorilor și cel al securității juridice.

Întrucât deciziile CCR sunt interpretări ale Constituției României provenind de la singurul for îndreptățit să ofere lectura obligatorie a legii fundamentale și să evalueze conformitatea oricărui act normativ infra constituțional (inclusiv actele administrative cu caracter normativ care organizează aplicarea legilor în cadrul stabilit de legea fundamentală) cu dispozițiile acesteia, înseamnă că a solicita dreptul de a ignora actele instanței de control constituțional este același lucru cu a cere dreptul de a nu respecta Constituția țării.

Or, a afirma că pe teritoriul unui stat, fie el şi membru al UE, ar fi aplicabile cu putere obligatorie norme de drept, fie ele și adoptate de instituții cu caracter federal, care ar fi contrare reglementărilor constituționale naționale, înseamnă a destructura ordinea de drept constituțional a acelui stat, bazată pe concepte, principii, raționamente, interese vitale, tradiții, aspirații și reguli sintetizate de legea fundamentală – Constituția – și astfel a anula identitatea și suveranitatea statului în cauză.

UE este creația statelor membre iar nu invers. Statele membre au preexistat UE, nefiind inventate de aceasta. Constituirea UE sau aderarea la UE s-au realizat cu respectarea Constituțiilor naționale, în baza acestora și numai întrucât ele au permis-o. Controlul constituționalității acestor decizii politice, integrate apoi în sistemele de drept național, se efectuează exclusiv de către jurisdicțiile constituționale naționale.

Dacă prin absurd s-ar ajunge la un conflict între Constituțiile statelor membre și tratatele constitutive ale UE sau normele comunitare obligatorii adoptate în baza lor, efectul ar fi ori modificarea tratatelor și normelor comunitare respective, ori părăsirea UE de către statele în cauză printr-un act suveran, deci unilateral (ceea ce ar fi indezirabil).

Tot astfel, un conflict între interesele UE și Constituțiile naționale nu poate fi conceput. UE este gestionarul intereselor comune ale statelor membre. Fiecare dintre aceste interese își are reflectare în Constituțiile lor. Astfel interesele au căpătat acoperire juridică. Interesele comune (transnaționale) reprezintă numitorul comun cel mai mic al intereselor individuale (naționale). Acestea sunt în centrul ordinii de drept al UE. O ordine creată tocmai pentru a le ocroti și promova. Orice dereglaj al acestui mecanism nu duce la modificarea intereselor consacrate de ordinea constituțională a statelor membre ale UE, ci la revizuirea ansamblului intereselor comune și resetarea sistemului normativ european pus în slujba lor.

Din superioritatea Constituțiilor naționale față de dreptul UE, decurge și relația CCR cu CJUE. Nici una nu este instanță de recurs extraordinar pentru cealaltă, dar, în cazul în care deciziile lor ar intra în contradicție, cele ale instanței naționale de control constituțional ar prevala.

Judecătorii CCR

CJUE nu are competența de a cenzura deciziile CCR. Dacă, însă, o anumită decizie a CJUE ar duce la modificarea legislației românești, conformitatea acelei legislații modificate cu Constituția rămâne să facă obiectul cenzurii CCR.    

În acest sens, dacă deciziile CCR sunt, măcar și indirect, obligatorii pentru CJUE, deciziile CJUE nu sunt obligatorii pentru CCR.

Supremația Constituției României asupra dreptului UE, ceea ce include și caracterul general obligatoriu al deciziilor CCR în raporturile României cu UE sau ale UE cu România, nu acoperă relația dintre celelalte norme de drept național și dreptul UE. În cazul din urmă dispozițiile dreptului UE au prioritate, dar aceasta numai întrucât legea fundamentală a României o îngăduie (conform art. 148).

În materia drepturilor omului, excepția prevăzută de art. 20 al Constituției române, este una de drept constituțional național, iar nu una de drept constituțional european. Prin urmare, atunci când problema se ridică în fața CCR în legătură cu obligația „europeană” a României de a respecta prevederile TUE (care includ și Carta europeană a drepturilor fundamentale), ea va fi soluționată prin aplicarea art. 148 din Constituție, iar atunci când se ridică în legătură cu obligația internă / națională a României de a respecta drepturile fundamentale ale cetățenilor săi, va fi rezolvată prin aplicarea art. 20.

Orice decizie a CJUE contrară concluziilor de mai sus nu ar putea avea efecte pe teritoriul României. Ea ar putea produce doar o vastă tulburare politică în UE.”

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.