Reteaua Corect

Cursa pentru șefia Parchetului General: Ultimatumul lui Toader

Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu şi-au depus candidaturile pentru funcţia de procuror general, însă doar dosarul lui Lazăr a fost complet la termenul limită de depunere a candidaturilor, potrivit anunţului făcut de Ministerul Justiţiei. Ceilalţi trei candidaţi au termen până luni, la ora 17:30, să depună documentele lipsă, relatează Știripesurse.ro.

"Candidaturile depuse la Ministerul Justiţiei pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt: Lazăr Augustin, Drilea - Marga Pompiliu Marian, Scutea Gabriela şi Horodniceanu Daniel Constantin", a transmis Ministerul Justiţiei, conform news.ro.

Dosarele lui Drilea, Scutea şi Horodniceanu trebuie completate, până luni, ora 17.30.

Drilea trebuie să prezinte declaraţiile privind necolaboarea cu Securitatea şi o declaraţie de interese, Scutea trebuie să depună dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege, iar Daniel Horodniceanu, declaraţia din care să rezulte că nu are  un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.

"După primirea documentelor solicitate, Ministerul Justiţiei va publica lista cu persoanele care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie, precum şi data susţinerii interviului", a precizat MJ.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat, în 14 martie, procedura de selecţie pentru noul procuror general, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Lazăr în acest post expiră la sfârşitul lunii aprilie.

Candidaţii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 3-4 aprilie, un interviu cu ministrul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, în 5 aprilie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.