Reteaua Corect

Cum vor magistrații brașoveni să tragă pe dreapta o firmă de taximetrie (I)

Scris de newsreporter in 10 martie 2019 la 11:06, in Social. 1275 vizualizari Intra in discutie TaguriANABI, brasov, brașoveni, dosar, firmă de taximetrie, magistrati, SIPI shortlinkhttp://crct.ro/nu8o

În toamna lui 2014, anul de grație al marilor arestări, un scandal zguduia piața taximetriei din Brașov: patronul a două societăți de profil, cele mai mari de pe piața locală, era acuzat, împreună cu membrii familiei, de evaziune fiscală și spălare de bani. Pe lângă aceștia, au mai fost inculpați zeci de conducători auto, colaboratori ai celor două societăți.

De aproape 5 ani, dosarul se judecă pe fond la Curtea de Apel Brașov (datorită calității de avocat, pe care o are fiica patronului), timp în care mai multe abuzuri au fost comise. Ceea ce în 2014, anul cătușelor, era ceva banal, a ajuns azi un caz răsunător, care scoate în evidență modul în care un procuror, câțiva polițiști corupți și niște agenți de la SIPI (Doi ș-un sfert) pot distruge munca, afacerile și viața unor oameni.

Ședințe de judecată ținute în Universitate

Dosarul a fost unul dintre cele mai mari din istoria instanțelor brașovene. Datorită numărului ridicat de inculpați și martori, conducerea Curții de Apel a decis ca ședințele să se desfășoare într-o incintă care să permită participarea tuturor părților implicate. Cu toate că se puteau identifica numeroase săli cu o capacitate corespunzătoare, instanța a decis ca ședințele să se desfășoare la Aula Universității Transilvania din Brașov, acolo unde unul dintre inculpați, respectiv fiica patronului celor două societăți, este cadru didactic. Practic, conducerea Curții de Apel a ales să judece un om chiar la locul său de muncă, desconsiderând astfel dreptul la imagine și la reputație profesională.

Sălile Universității au fost puse la dispoziție în baza unui protocol încheiat anterior cu instanța, acest fapt fiind confirmat și de o Rezoluție a Inspecției judiciare, iar această situație ne arată că sfera Protocoalelor a depășit cu mult limitele parchetelor și ale serviciilor secrete, practica fiind extinsă la nivelul tuturor instituțiilor.

Acuzații de probe plantate de anchetatori

O parte dintre martorii din dosar îi acuză pe polițiștii care au anchetat cazul de plasarea unor probe, în cadrul perchezițiilor din 2014. Practic, anchetatorii susțin că taximetriștii foloseau quarțul de la brichetă pentru a reseta aparatele de taxare, astfel încât să nu înregistreze valoarea curselor efectuate, în timp ce câțiva dintre șoferi, care nu au fost găsiți cu cuarț asupra lor, aduc acuzații grave anchetatorilor:

Martorul A.I.C.: [...] un domn agent [...] a căutat cuarț și nu a găsit. Mi-a oferit un quartz și mi-a spus că au și colegii săi pentru mine , cu care m-a obligat să și scurtcircuitez o cursă. În prima fază nu am fost de acord, dar după garanția că vom fi martori și că ei vor să ajungă sus , adică la conducere, am scurtcircuitat ceasul și mi-a spus că vom merge pe Dimineții și acolo ne vom întâlni cu procurorul și că așa e procedura de martor [...]

  

 

Martorul K.H.: Au venit și cu un cuarț în mână și m-au obligat. O domnișoară a vrut să facă poză , respectiv să mă pozeze pe mine când acționez cu quarțul și am refuzat și polițistul a acționat el cu quarțul ,a rupt și cablul , în timp ce era fotografiat de domnișoară.[...] Nu mențin declarația pe care am dat-o la urmărire penală în calitate de suspect [...]Nu am citit declarația scrisă în format electronic înainte de a o semna.[...]

  

 

Martorul M.G.T.: [...] I-am spus că nu am cuarț și dânsul a spus că ai brichetă sigur pentru că eram cu țigara în mână. Mi-a spus să scot un cuarț din brichetă. În prima fază am refuzat, iar dânsul a susținut că nu are nimic cu mine , voi fi implicat ca martor și că oricum , chiar dacă nu vreau să fac ce spun dânșii au mandat de reținere în alb și imediat pot completa unul cu numele meu.[...]

  

 

Mai mult decât atât, în ziua în care anchetatorii au descins la sediul societăților pentru percheziții, unul din polițiști a intrat în biroul administratorului, fără ca un reprezentant al societății să fie prezent și a început să umble într-un laptop aparținând societății, oprindu-se de fiecare dată când un angajat intra în biroul respectiv. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în sediu. (video).

ANABI începe valorificarea bunurilor societății, fără existența unei sentințe

La sfârșitul anului 2018, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a solicitat omului de afaceri să permită evaluarea unui număr de 230 de autoturisme taxi, în vederea valorificării, în condițiile în care nu a fost pronunțată nici măcar soluție pe fondul cauzei.

Reprezentanții ANABI se bazează pe o hotărâre abuzivă, pronunțată de judecătorul Horia Șelaru, de la ÎCCJ, pentru a valorifica bunurile înainte de finalizarea procesului, nesocotind prezumția de nevinovăție, garantată chiar de art. 23 din Constituția României.

Este cunoscut faptul că valorificarea unor bunuri, prin intermediul ANABI sau al executorilor judecătorești, poate duce la vânzarea respectivelor bunuri la prețuri cu mult diminuate față de valoarea lor reală de piață, fapt ce ar produce un prejudiciu societăților implicate.

Se ridică, astfel, întrebarea legitimă cu privire la modalitățile în care vor fi reparate prejudiciile suferite de societățile respective, în situația în care va interveni o soluție definitivă de achitare. 

DAVID MIHĂILESCU

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.