Reteaua Corect

Cum a ajuns Principele Radu Duda COLONEL al Armatei Române

În ultima vreme, pe fondul agravării stării de sănătate a Regelui Mihai, Familia Regală a României a fost în centrul atenției. Punctul culminant a fost atins în momentul în care prințul dezmoștenit Nicolae a încercat să-ți vadă bunicul, iar ceilalți membri ai Casei Regale i-au refuzat dorința, motivând că însuși Regele a decis asta, scrie Bugetul.ro.

Săptămâna trecută, Familia Regală a prezentat succesorul Regelui Mihai. Astfel, persoana care va prelua frâiele Casei Regale, după decesul Majestății Sale, este Principesa Margareta și, implicit, soțul acesteia, Principele Radu Duda.

Bugetul.ro le dezvăluie cititorilor săi cum a ajuns Principele Radu Duda de Hohenzollern, de profesie actor, colonel activ în cadrul Armatei Române.

Prințul Radu Duda de Hohenzollern-Veringen a fost avansat în patru ani de patru ori, de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de colonel activ. Un ofițer obișnuit obține un grad pe cincinal, scria jurnalistul Claudiu Târziu, în anul 2006, în Cotidianul.

În anul 2002 a început ascensiunea militară a Prințului Radu Duda. În acel an, Adrian Năstase, premier la acea vreme, l-a numit reprezentant special al Guvernului României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă. În același an, prințul a absolvit Colegiul Național de Apărare și a fost avansat de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de căpitan în rezervă.

Un an mai târziu, Prințul Radu a absolvit încă un curs de factură militară: programul Senior Executive de la George C. Marshall Center din Germania. Acesta l-a ridicat la gradul de maior în rezervă.

Evindet, în 2004, Principele Duda a făcut încă un curs, iar acesta i-a adus din nou un grad. Prințul a urmat cursul National and International Security for Senior Executives, la Kennedy School of Government de la Universitatea Harvard, iar după absolvire a devenit locotenent-colonel în rezervă.

În vara anului 2005, prințul Radu de Hohenzollern-Veringen ajunge colonel, fiind trecut, totodată, în rândul cadrelor active, la cerere sa. La 16 iunie 2005, Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunța că Alteța sa Radu, principe de Hohenzollern-Veringen, a devenit ofițer activ, cu grad de colonel. Ministerul afirma că principele a fost chemat din rezervă ca „o consecință a eforturilor depuse de Alteța sa pe timpul campaniei de integrare a României în structurile euroatlantice“.

1.

Radu Enache: În spatele ieşirii din succesiune se află două persoane importante din familia regală

Publicat in 12 noiembrie 2017 la 12:33

Două persoane din familia regală sunt responsabile de scoaterea fostului principe Nicolae de la succesiune şi de faptul că acesta nu a fost primit în reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia, a declarat avocatul Radu Enache, adăugând că acesta va spune "la un moment dat” cine sunt cele două persoane, scrie Știripesurse.ro.

2.

Fapte necreștinești

Publicat in 10 noiembrie 2017 la 13:35

Majestatea Sa s-a împărtășit de Sfântul Mihail și Gavril și nu știm în ce măsură mai este conștient de grozăviile care se petrec în jurul lui. În această stare fiind, deși a avut loc Sfânta Împărtășanie, nu a fost în măsură, din câte aflăm, să acorde așa cum se cuvine, conform obiceiului creștin, iertare tuturor persoanelor față de care a avut în trecut animozități. După care se știe ce s-a întâmplat în Elveția. Iar ceea ce nu se știe se va afla. Și tot fapte necreștinești, cele legate de despărțirea Mariei Brătianu de cei pe care i-a slujit întreaga viață.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.