Reteaua Corect

CSM, lovitură pentru Kovesi! Procurorul Mihaiela Iorga Moraru se poate întoarce la DNA

Scris de newsreporter in 03 octombrie 2017 la 11:34, in Social. 401 vizualizari Intra in discutie Taguricsm, DNA, laura codruta kovesi, Mihaiela Iorga Moraru shortlinkhttp://crct.ro/nrBZ

Decizie de ultimă oră la CSM! Magistrații au decis ca procurorul Mihaiela Iorga Moraru se poate întoarce la DNA, anunță Antena 3, potrivit Știripesurse.ro.

Pe 27 septembrie, Curtea de Apel București a decis suspendarea ordinului emis de Laura Codruța Kovesi prin care Mihaiela Iorga a fost revocată din funcția de procuror al DNA. Decizia nu a fost definitivă.

Mihaiela Iorga a deschis la Curtea de Apel București un proces în care a solicitat suspendarea ordinului semnat pe 5 iulie de Laura Codruța Kovesi privind revocarea sa din funcția de procuror la DNA.

DNA a susținut atunci că Mihaiela Iorga nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-șef al secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate.

Ulterior, în urma unor verificări, DNA a anunțat că a identificat mai multe nereguli în activitatea Mihaielei Iorga, în biroul său fiind găsite o sumă de bani și mai multe bunuri neînregistrate.

"Într-un dosar în lucru s-a identificat suma de 398.400 lei primită de la o persoană fizică. În procesul verbal, întocmit în acest sens, nu s-a precizat natura sumei de bani și nu a fost înregistrată în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte pentru a fi depusă la camera de corpuri delicte, conform prevederilor legale. De precizat că, deși Direcția Națională Anticorupție dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din OUG 43/2002, suma respectivă nu era destinată pentru o activitate operativă, deoarece nu există niciun document din care să rezulte că au fost solicitați bani din fondul de flagrant și nici nu i-au fost puși la dispoziție", preciza atunci DNA.

Într-un alt dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri, și anume ceasuri evaluate la 67.631 lei și un stilou în valoare de 8.117 lei, ridicate cu ocazia unei percheziții, care nu au fost înregistrate de Mihaiela Iorga în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte.

De asemenea, într-un dosar în care erau cercetate mai multe persoane, Mihaiela Iorga a solicitat și obținut declanșarea procedurilor pentru obținerea avizului necesar urmăririi penale față de una dintre persoane, iar după obținerea avizului a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripție, "împrejurare care generează consecințe asupra întregii cauze".

De cealaltă parte, Mihaiela Iorga a declarat că între ea și Laura Codruța Kovesi exista de mai mult timp o tensiune, determinată "probabil" de faptul că nu a dat curs "anumitor solicitări".

1.

Mihaiela Iorga Moraru: Mi-au sunat mama și fiica de la DNA Ploiești

Publicat in 03 octombrie 2017 la 11:29

După cazul în care Ana Maria Pătru, fosta șefă a AEP, a fost contactată prin intermediul fiului ei pentru a fi audiată de DNA, un alt caz similar cutremură justiția din România. Procurorul Moraru susţine că va merge până la capăt şi că se va lupta pentru ceea ce i s-a întâmplat copilului ei. Destăinurile procurorului Revocat iniţial de Kovesi şi repus în funcţie de o decizie a Curţii de Apel sunt incredibile şi dezvăluie comportamentul halucinant al procurorilor DNA. În plus, astăzi, Miheala Iorga Moraru va afla la ce Parchet se întoarce la muncă, scrie evz.ro.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.