Reteaua Corect

Cristian Poteraş, fostul primar al Sectorului 6, eliberat condiţionat din închisoare

Scris de newsreporter in 03 iunie 2020 la 00:12, in Social. 321 vizualizari Intra in discutie Tagurieliberare conditionata, poteras shortlinkhttp://crct.ro/nwaX

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, eliberarea condiţionată a fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, care executa o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia instanţei este definitivă.

Pe 22 mai 2015, Cristian Poteraş a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Bucureşti, informează Agerpres.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 6: Gheorghe Floricică - 5 ani, Dumitru Vultur - 5 ani, Moise Daniel - 3 ani şi 6 luni, Petre Boncea - 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare.

Totodată, funcţionarii publici Cristina Popescu şi Dorina Pitfor au primit câte 3 ani cu suspendare.

Pe de altă parte, în acest dosar, judecătorii au respins ca nefondate acţiunile formulate de părţile civile Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie - ICECHIM Bucureşti, Academia Română - Institutul de Biologie şi Clubul Sportiv Rapid.

În plus, instanţa a dispus desfiinţarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv procesele-verbale de punere în posesie aferente) şi a actelor de înstrăinare subsecvente.

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.900.000 euro de la Marian Jean Căpăţînă (preţul obţinut din vânzarea terenului de 16.831,03 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Valea Oltului 195-197 şi a terenului de 3.053,68 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Valea Oltului nr.141A) şi suma de 810.000 euro de la Nicolae Ion Berendea (preţul obţinut din vânzarea terenului de 1.054,70 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Lt. Av. Gheorghe Caranda nr.42).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.