Reteaua Corect
Andrei Marga

Contrafaceri, desfigurări și aduceri aminte

Scris de Andrei Marga in 22 decembrie 2019 la 11:57, in Social. 747 vizualizari Intra in discutie TaguriCraciun, justitie, românia shortlinkhttp://crct.ro/nvro

E firesc ca în preajma Crăciunului să ne bucurăm. Dar e la fel de firesc să ne întrebăm cum se răsfrânge în jur ceea ce sărbătorim – nașterea lui Isus Cristos și pragului pe care l-a creat în istoria omenirii – și să reflectăm la ce ar putea fi viața fiecăruia.

Răspunsul, în peisajul ce ne înconjoară, nu este consolator. La o simplă privire, chiar cei care se filmează pentru televiziune când merg la Biserică par străini de etica iubirii și dreptatea raportată la Dumnezeu.

Bunăoară, în loc să prezinte bilanțuri responsabile (comparându-le, de ce nu, cu ce au făcut alții) și proiecții ale viitorului pline de grijă pentru cetățeni, decidenții actuali transmit falsuri și vederi mărginite. Prea departe de buna credință!

“Președintele” a prezentat “realizările” mandatului său, fără a putea invoca vreuna specifică. Acei ziariști europeni, care observau că așa ceva nu există, aveau de fapt dreptate. Culmea, el pretinde că a împiedicat scoaterea României de pe linia prooccidentală și proeuropeană! Puteam crede că este doar o exagerare, dacă ar fi spus-o cineva cu un aport distinct la integrarea euroatlantică. Nu este cazul.

 Fapt este că pretenția “președintelui” de a fi salvat direcția României este o contrafacere, căci nimeni nu a cerut scoaterea țării de pe ruta prooccidentală, proeuropeană. Nu există nici o probă! 

“Președintele” toarnă, apoi, verzi și uscate despre cinci ani de fapt pierduți de România, ca urmare a nepregătirii și derapajelor sale ce nu au de a face cu democrația. Aceasta, în vreme ce alte țări din regiune au urcat necontenit.

Dar el nici nu pare a înțelege realitățile. Ca un exemplu, în invocata declarație de la Sibiu, sub formulări subtile, s-a dat, de fapt, drum liber Europei cu multiple viteze, la care Germania, Franța, Irlanda și alte țări nu au renunțat, cum au și declarat imediat.

Nu mai stărui asupra metehnei – “afirmă orice, dar nu te obosi cu aducerea probelor” – sau asupra recursului repetat al „președintelui” la chimie pentru a-i stigmatiza pe cei de altă opinie (“toxici”). I s-ar putea aplica lejer lui însuși procedeul și limbajul, numai că cineva cultivat știe că ambele vin din „tehnici” propagandistice de mult compromise.

Până și aniversările majore ale ultimilor doi ani – Centenarul, un secol de universitate românească la Cluj și, recent, trei decenii de la începutul revoluției din 1989, de la Timișoara – “președintele” le-a transformat în bătălie de prost gust și le-a desfigurat. Destul să observăm ce a lăsat în urmă și ce a declarat.

În pofida a ceea ce era de așteptat la Centenar, de exemplu, aproape nimic durabil nu a rămas în urmă, precum în alte țări sau la alte aniversări. Nu a fost capacitate de a da vreun proiect major – decidenții actuali fiind fără idei și încă obsedați de socoteli meschine. “Oficial” au livrat proiecte inexistente, dacă nu cumva s-o găsi, între timp, cineva să le scrie, și mai ales discursuri colorate de ură, în care, lipsind civismul, se distrug oportunități.

Destui cetățeni ai României își spun justificat: “ajunge cu ura!”.  Desigur, ajunge și cu amatorismul la decizii! Ajunge cu înlocuirea rațiunii de stat cu șiretenie rurală!  Ajunge și cu propaganda pentru imaturi. Ajunge, după ani de discreditare “oficială”, pictarea țării ca loc al sălbăticiei, în care ar trebui un vătaf!

Sunt vechi învățături ale istoriei care ne spun că toate acestea nu duc departe. Nu este posibilă democrația când un minim moral lipsește. Ura o face imposibilă. Fără integritate nu a ieșit niciodată mare lucru.

 Dacă s-ar pune întrebarea: câte alternative mai bune nu au fost distruse? Nu ar fi timpul ca și pe aceste meleaguri să se ajungă la o democrație curată, la decidenți cultivați și dedicați interesului public, în locul falsurilor și desfigurărilor continue din partea unor veleitari, datorită cărora normalizarea în civilitate se amână de la un mandat la altul?

Fiindcă a devenit greu să faci acceptate adevăruri care contează doar prin ele însele, îi reamintesc pe cei care au conceput schimbarea regimurilor din Europa Centrală și Răsăriteană din jurul anilor 90. Aceștia au arătat convingător că “acei factori care erau necesari și suficienți pentru a provoca colapsul sau transformarea de la sine a unui regim autoritar s-ar putea să nu fie necesari și nici suficienți pentru a instaura un alt regim – cel mai puțin o democrație politică” (Guillermo O’Donnell, Philipp Schmitter, Transitions from Authoritarian rule. Tentative Conclusions about  Uncertain Democracies, Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 1986, p.65). Altfel spus, mijloacele care exclud cetățeni, în contextul înlăturării unui regim, se înlocuiesc neapărat, dacă se vrea democrație, cu mijloacele care integrează cetățenii. Nu este altă cale spre democrație decât democratizarea la lumina zilei.

Văzând comportamentul decidenților din România de azi, care, în loc să încurajeze democratizarea, trăiesc din pretexte de a prelungi trecutul, te întrebi: oare România nu a trecut, totuși, de tranziție? Mai trebuie ea ținută cu fața spre trecut, amputând-o de construcție și viitor, pe care alte țări le-au asumat energic și cu profit?

Pe bună dreptate, în Parlamentul European s-a adoptat o declarație privind revoluția română din 1989. În acel cadru, un parlamentar autohton pleda ca Uniunea Europeană să-și asume nu doar asigurarea păcii pe continent, ci și “interzicerea dictaturilor”. Nimic de obiectat!

Numai că dincoace de stângăcia evidentă a formulării, se cuvine să ne întrebăm: numai atât este de făcut? Pe de o parte, nu cumva o astfel de “interzicere” va avea soarta “condamnării comunismului” – aceea de a deveni declarație sub care se ascund inși care nici nu vor democrația și nici nu o pricep? Pe de altă parte, nu cumva au dreptate parlamentari din alte țări, care au arătat pe loc că România are de rezolvat încă probleme grave, încât democratizarea începută în 1989 se cuvine dusă până la capăt?

De pildă, trebuie dat răspuns la întrebarea: de ce au emigrat din România cinci milioane de oameni, iar emigrarea continuă? Pot fi acum multe rațiuni ale emigrării, dar, dacă analizăm lucid, nu putem scoate din discuție, oricât se vrea, precaritatea veniturilor, securismul ce sugrumă viața publică, neîncrederea în „justiție” și tot mai scăzuta valoare a învățământului din țară.

Trebuie, apoi, dat răspuns la întrebări năucitoare. De ce România ultimilor cinci ani a devenit campioană la comerțul cu ființe umane? De ce astăzi această țară înaintează spre poziții în față la consumul de droguri? Sau – fiindcă ne apropiem de Crăciun – de ce o treime din populația țării este ținută sub limita sărăciei, în condiții care ar trebui să nu-i lase odihnă unui decident creștin?

Ca în orice altă țară, și în România dictaturile se previn nu prin condamnări și declarații, ci dezvoltând sistemul libertăților și drepturilor și pluralismul,  creând instituțiile corespunzătoare și făcându-le să funcționeze. Un stat democratizat fără resturi nu are a se teme de ivirea dictaturii. Sunt atâtea exemple! Altfel, cum se știe și se vede ușor, inclusiv în România zilelor noastre, democrația poate aluneca ușor în dictatură, fie și într-una provincială și tristă în luptele ei caraghioase.

Dezvoltarea libertăților, drepturilor și pluralismului, crearea de instituții corespunzătoare și funcționarea acestora sunt, împreună, pavăza contra oricărei dictaturi – fie ea comunistă, național-socialistă,  neoliberală, provincial-carpatică sau de orice culoare. Doar ele fac să nu mai poată urca la decizii inși pe care nu-i recomandă nici profesionalismul, nici civismul și meritele, nici integritatea.

“Președintele” actual cere ritos ca justiția să stabilească adevărul revoluției din 1989. Nu cunosc să fie cineva care să se fi opus acestui deziderat. Este normal ca justiția să dea răspuns. Numai că stabilirea adevărului nu ar trebui făcută în interesul unuia sau altuia, ci ar trebui ca ea însăși să fie adevărată.

Juriștii sunt chemați, desigur, să-și spună cuvântul. Dar juriști la propriu, nu activiști pe tărâm juridic pe care, așa cum s-a văzut repetat, “președintele” i-a luat în brațe întrucât l-au servit! Aceștia nu au de a face cu dreptatea, cum s-a observat deja de atâtea ori!

În plus, nu ar trebui ca la numirea de miniștri să conteze, precum la “guvernul meu”, că respectivii au trecut prin “academiile” noii Securități. La fel, nu ar trebui ca juriștii de la vârful justiției să fie numiți după ce fac servicii persoanei “președintelui”. Altfel, unde este meritocrația molfăită “oficial”, dar încălcată la fiecare pas?

Juriștii singuri nu au cum să facă dreptate în stabilirea adevărului revoluției din 1989. Spus simplu, și din acest motiv ar fi cazul să se scrie istoria ultimului secol din istoria României. O istorie credibilă, a unor profesioniști, nu doar propaganda istorică, cultivată păgubos, de ani buni.

Ar trebui, totodată, să se lămurească perioada dominației comuniste în istoria României, cu abuzurile ei, cu crimele comise. Cum s-a văzut în aceste trei decenii, doar cu politruci de circumstanță lămurirea bate pasul pe loc. Din capul locului este indispensabil aportul economiștilor, sociologilor, juriștilor și istoricilor. Orice judecare a chestiunilor istorice s-a bazat în Europa ultimului secol pe asemenea contribuții.

Verdictul istoriei este univoc – societatea organizată de politicile comuniste a fost un sistem opus libertăților și drepturilor omului și a eșuat – încât ar trebui să se înainteze și în România spre o analiză propriu-zisă.  Ar fi, însă, iluzoriu să se creadă că răul social, instituțional și cultural actual ține doar de trecut și dispare prin interdicții și condamnări. Dovadă, înșiși decidenții acestor ani  au trecut repetat liniile roșii ale democrației. Chiar sub ochii noștri se petrec furturi și abuzuri, de la vârful statului până jos, precum și nedreptăți și tragedii în consecință.

Unele abuzuri, tragedii și nedreptăți se pot pune în seama trecutului. Se poate spune, cu probe, că năravurile comunismului au rămas chiar la decidenți actuali care se bat cu pumnul în piept cât de anticomuniști sunt.

De unde, altfel, încălcarea legilor și sustragerea de la hotărârile justiției? De unde nepotismul rampant la nivelele înalte ale statului de acum? De unde, totuși, cea mai înfloritoare corupție sub pretenția „luptei cu corupția”? Este limpede însă că, odată cu trecerea anilor, această punere a neajunsurilor doar în seama trecutului nu mai este realistă.

Să împiedicăm cu toate energiile ca o ideologie care anihilează drepturi și libertăți imprescriptibile, cum a fost comunismul, să revină! Dar nu este de admis nici ca în numele combaterii comunismului, mai cu seamă după ce acesta a dispărut, să se instaleze o altă ideologie a desfigurării democrației, cum se vrea în România de azi.

Michel Foucault spunea odată că nu se poate vorbi oricum din orice poziție. “Președintele” actual a citit recent de pe foile sale vetuste o pledoarie pentru “democrație autentică”. La prima vedere, nimic neobișnuit! Desigur, putem avea față de o democrație diferite trăiri – ea poate părea unora profitabilă, „sublimă”, „arătoasă”, „gustoasă”. Numai că termenul “democrație autentică” vine din propaganda combaterii democrației moderne, așa cum aceasta a fost instituționalizată prin constituțiile SUA, Franței și ale altor state. Se pot cita distrugători ai democrației, și de la extrema stângă și de la dreapta extremă, care au pretins că vor “democrație autentică”, pentru a ocoli democrația pur și simplu.

O minte responsabilă știe că, pentru România, dar și pentru țările europene actuale, soluția este democrația ca atare, înainte de vreun refugiu în discuția despre “autenticitate”! Altfel spus, ar fi bine să avem, până una alta, democrație la propriu!

Iar proiecția de către “președinte” a luminiței  falsei sale “democrații autentice” asupra alegerilor din România anului 2019 confirmă că o înțelegere rudimentară a statului este nu doar ridicolă, ci și abuzivă. Spus și aici simplu, nici alegerile europarlamentare, cu numărătoarea militarizată a voturilor, nici referendumul șmecheresc, pe întrebări în care și “președintele” s-a încurcat, și nici alegerile prezidențiale, cu prefabricările și malversațiunile lor, nu țin de democrație. Nici o țară ce se respectă și capătă respect nu le practică. Poate țin de “democrația autentică” a “președintelui”, care nu pare să fi ajuns încă la democrație pur și simplu.

În definitiv, de ce însuși “președintele”, care a jurat pe Constituția ce a rezultat din revoluția din 1989 o încalcă pas cu pas? Cum de a creat cel mai securist stat?  Pe cine servește aberația securismului? De ce tolerează “justiție” cu protocoale “secrete” între judecători, procurori și serviciile secrete? De unde monstruozitatea, fără seamăn în Europa, a desemnărilor unipersonale de șefi la procuratură, justiție, servicii secrete? Unde s-a mai văzut în democrație instalarea unui guvern de uz personal, în locul guvernului țării, încălcând legitimarea prin alegeri parlamentare? De unde echivalarea nevoii de reformă a „justiției”, ce se dovedește tot mai mult injustă, cu „acapararea justiției”, pe care nimeni nu a încercat-o? De unde mai mulți generali în România actuală decât în armata SUA și buget mai mare la serviciile secrete decât în Franța?

Obsesia ineptă a decidenților din aceste zile este să  readucă justiția sub controlul unei persoane și să se desființeze până și modesta secție de examinare a abuzurilor din justiție. Ca și cum în acest domeniu ar fi vorba de o dreptate ce vine în România actuală direct de la îngeri, încât ar fi de prisos controlul public, ca în orice altă țară.

Neputând oferi nici o probă precisă a pretinsei “voințe de acaparare a justiției”, încrâncenata obsesie a “președintelui” trezește suspiciuni. Să fie atât de mari ilegalitățile comise de actualii decidenți încât trebuie împiedicat pe timp lung orice efort de a avea și în această țară o justiție curată, care să tragă la răspundere orice muritor?

Și totuși, lumea civilizată sărbătorește Crăciunul – adică nașterea celui care a schimbat cel mai profund istoria lumii, chemând la răspundere față de aproapele nostru și, în fond, față de Dumnezeu. Contează acum ca necăjiții, de loc puțini, să fie sprijiniți. Să facem, așadar, daruri, daruri materiale, cât mai mult, ca expresie a solidarității trăite! Dar de ce nu și daruri în materie de dreptate și în a deschide calea unui viitor eliberat de sărăcie, umilință și teamă pentru fiecare dintre semeni?  Calea unui viitor diferit, în democrație, pentru o țară care face față greu nepregătiților care pretind că o salvează!

Din ceea ce s-a petrecut cu aproape două mii de ani în urmă, Hegel a reținut întrebarea: cum se explică faptul că dintr-o localitate a lumii s-a înălțat o personalitate care, prin patimi și în pofida răstignirii, devine reper al umanității și schimbă ca nimeni altcineva istoria lumii? Astăzi avem, cu siguranță, răspunsul. Pentru noi, întrebarea este alta: cum se poate ieși din falsuri și desfigurări, din meschinărie și brutalizare, spre iubire, într-o lume a asumării prezenței lui Dumnezeu?

"http://www.andreimarga.eu"

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.