Reteaua Corect

Comisia de la Veneţia are pe ordinea de zi a şedinţei de vineri două opinii privind România

Comisia de la Veneţia are, pe ordinea de zi a şedinţei plenare din 19 octombrie, adoptarea unei opinii cu privire la amendamentele la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală din România, dar şi aprobarea opiniei preliminare publicate în iulie cu privire la modificările aduse legilor justiţiei, scrie Mediafax.

"Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) este aşteptată să adopte o opinie referitor la amendamentele aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală din România", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei, postat pe site-ul instituţiei, cu referire la sesiunea plenară din 19 octombrie.

Plenul Comisiei este aşteptat, de asemenea, să aprobe opinia preliminară publicată în iulie cu privire la modificările aduse legilor justiţiei, respectiv legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

 

Experţii Comisiei vor discuta şi cu Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru amendarea legilor justiţiei, se mai precizează în comunicatul Consiliului Europei.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a discutat, joi, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia despre viitoarea ordonanţă de urgenţă prin care vor fi puse în acord Legile Justiţiei cu recomandările Comisiei.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.