Reteaua Corect

COD ROŞU de inundaţii pe râuri din trei judeţe. COD PORTOCALIU de ploi până la ora 21.00

Hidrologii au emis, marţi, o atenţionare cod roşu de inundaţii pe râuri din Vâlcea, Gorj şi Argeş, unde, din cauza precipitaţiilor abundente, au fost depăşite cotele de pericol, scrie Mediafax.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Olteţ – bazin superior, Cerna (afluent al Olteţului), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte Ac. Ioneşti, în judeţele Vâlcea, Gorj şi Argeş.

Astfel, atenţionarea cod roşu, potrivit hidrologilor, este valabilă marţi, de la ora 9.30 până la ora 20.00.

Conform sursei citate, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice: Olteţ, Cerna, Olt - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului avertizat. 

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru 18 judeţe din ţară până marţi la ora 21:00, a anunţat reprezentantul ANM la Ministerul de Interne, unde a fost convocat comandament de urgenţă.

O altă avertizare, cod galben, vizează restul ţării. Aceasta este valabilă de duminică, ora 11.00, până marţi, la ora 21.00.

În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Meteorologii anunţă că temperaturile nu vor depăşi 27-28 de grade, sub media acestei perioade.

De duminică, ora 11 şi până marţi, la ora 21, ANM a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.