Reteaua Corect

COD GALBEN: episod de vreme severă în România

Scris de newsreporter in 05 ianuarie 2020 la 11:03, in Social. 281 vizualizari Intra in discutie Tagurianm, cod galben, ninsori, vant shortlinkhttp://crct.ro/nvup

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă până luni dimineaţa, în zone montane, la peste 1.700 de metri altitudine, respectiv o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului ce vizează judeţe din zona Moldovei, începând de duminică dimineaţa, relatează Știripesurse.ro.

Potrivit meteorologilor, primul cod galben va fi în vigoare până pe 6 ianuarie, ora 6:00. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65 - 75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, peste 90 - 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, informează Mediafax.

De asemenea, în intervalul 5 ianuarie, ora 9:00 - 6 ianuarie, ora 6:00, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 - 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 - 75 km/h. Local şi temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.

Pe de altă parte, ANM a emis o informare de vânt, precipitaţii mixte şi ninsori, valabilă în majoritatea regiunilor în intervalul 4 ianuarie, ora 17:00 - 6 ianuarie, ora 22:00.

Astfel, sâmbătă şi duminică, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 45-55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni, 6 ianuarie, vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali.

Temporar vor fi precipitaţii, astfel că, în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte.

Local se va depune strat de zăpadă şi, pe arii restrânse, se va forma polei sau gheţuş.

Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.