Reteaua Corect

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină în Bucureşti şi 37 de judeţe

Scris de newsreporter in 19 iunie 2019 la 10:40, in Social. 252 vizualizari Intra in discutie Taguri37 de județe, anm, bucuresti, cod galben, ploi, vijelii shortlinkhttp://crct.ro/nuB8

ANM a emis, miercuri, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi pentru Bucureşti şi 37 de judeţe, valabilă de la ora 12.00 până la ora 23.00, scrie Mediafax.

Potrivit ANM, de miercuri ora 10 până joi ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

 

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

 

Începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Bucureştiul intră sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei şi local în Oltenia şi Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Avertizarea cod galben expiră miercuri la ora 23.00.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.