Reteaua Corect

Cod galben de grindină, vijelii și averse în 29 de județe

Scris de newsreporter in 29 Mai 2019 la 11:35, in Social. 418 vizualizari Intra in discutie Tagurianm, averse, cod galben, judete, meteo, ploi, vijelii shortlinkhttp://crct.ro/nuvl

Meteorologii au emis miercuri o nouă atenționare meteo de instabilitate atmosferică, anunțând până sâmbătă ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. 29 de județe se vor afla, de la ora 13.00, sub cod galben de grindină, vijelii și averse torențiale, anunță Știripesurse.ro.

Potrivit atenționării emise miercuri, începând din aceeași zi, de la ora 11.00, până sâmbătă la ora 10.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, miercuri îndeosebi în regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în estul, sudul, centrul și nordul teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Totodată, începând de miercuri, ora 13.00, până joi la ora 6.00, 29 de județe se vor afla sub cod galben.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul și nordul Olteniei și al Moldovei, precum și în nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Județele vizate de codul galben sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea și Buzău.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.