Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a spus, luni, că mai mulți procurori și-au depus candidaturile pentru șefia DIICOT, DNA și PG, demnitarul adăugând că e nevoie de procurori șefi care să poată începe o reformă în Ministerul Public.
„Sunt mai multe candidaturi, sperăm să fie și altele. Mai este și astăzi o zi. Nu aș vrea să dau detalii privind numărul sau persoanele, pentru că nu doresc să influențez pe cei care se mai pot gândi că mai au timp să se înscrie. Nu vreau să descurajez pe nimeni, nu vreau să încurajez pe nimeni, din start. E o competiție transparentă, o comisie de interviu lărgită, nu are doar membri din minister. Comisia va intervieva, vom discuta, apoi vom lua decizie”, a spus ministrul Predoiu, luni dimineața, la intrarea în Ministerul Justiției.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.