Reteaua Corect

Cine e femeia selectată pentru șefia parchetului anticorupție din Republica Moldova

Veronica Dragalin a trecut etapa de preselecție a concursului pentru funcția de procuror-șef al Parchetului Anticorupție (PA) din Republica Moldova, echivalentul DNA, relatează Ziare.com.

Decizia a fost anunțată de comisia din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), urmând ca decizia să fie comunicată instituției Procurorului General, care ar urma s-o numească în funcția pentru care a candidat.

Alți trei procurori basarabeni au candidat pentru șefia PA - Adrian Bordianu, Victor Brînză și Octavian Iachimovschi, dar Dragalin este singura care a trecut de preselecție, conform deciziei anunțate de CSP.

Familia Veronicăi Dragalin a plecat în Italia imediat ce tânăra acum procuror a absolvit clasa I. Ulterior, Veronica Dragalin a învățat în Germania, iar mai apoi a ajuns cu burse în Statele Unite, unde a absolvit facultatea de biologie şi chimie la Universitatea din Durham, Carolina de Nord și facultatea de drept la Universitatea din Virginia.

Are deja o carieră în SUA, ajungând procuror adjunct al Statelor Unite ale Americii în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei.

A fost nominalizată la Premiul Național Young Federal Attorney şi la Premiul Procuror de Prim Rang pentru femeile din justiţia federală.

Conform CV-ului, Dragalin a obținut în 2019 Premiul "Cazul Anului" din partea Biroului Alcool Tutun Arme și Explozibil, iar în 2020 a primit Premiul Directoratului FBI.

Vorbește fluent, în afară de română, alte cinci limbi: engleză, spaniolă, rusă, germană şi italiană.

 

Activitatea profesională prezentată în CV de Veronica Dragalin:

 

• Experiență în urmărirea penală a peste 300 de cazuri federale, inclusiv prezentări în fața „grand jury”, rechizitorii, percheziții, interceptări telefonice, instanțe de judecată, acorduri de recunoaștere a vinovăției, audieri de sentință;

• Experiență în efectuarea anchetelor în cadrul Secției de Corupție Publică și Drepturi Civile, inclusiv corupție, mită, fraudă bancară, spălare de bani, obstrucționarea justiției, organizații criminale corupte (RICO);

• Conducerea, coordonarea și supravegherea urmăririlor și acuzațiilor penale, incluzând:

- acuzații federale de luare de mită împotriva unui consilier municipal și a unui viceprimar al orașului Los Angeles,

- acuzații de obstrucționare împotriva altui consilier municipal al orașului Los Angeles;

- multiple cazuri de abuz de putere împotriva organelor de forță, inclusiv a unui ofițer federal de corecție, a unui anchetator federal poștal, a unui adjunct al șerifului, și amai multor polițiști pentru utilizarea excesivă a forței, trafic de arme, de droguri și alte infracțiuni.

• Experiență în investigații internaționale, inclusiv pentru încălcarea legii privind corupția în străinătate (FCPA), solicitări conform tratatului de asistență judiciară reciprocă (MLAT), și solicitări de la Interpol

• Experiență în instanțe de judecată cu juriu și cu judecător și procese de apel, inclusiv informare și argumentare orală înaintea Curții de Apel a Circuitului Nouă

• Instruire și supraveghere a procurorilor începători;

• Coordonator al grupului de combatere a infracțiunilor motivate de ură, incluzând:

- conducerea, coordonarea și supravegherea investigațiilor și urmăririlor penale privind infracțiunile motivate de ură;

- elaborarea și efectuarea, în colaborare cu FBI, a cursurilor de formare și instruire indepartamente de poliție cu privire la cele mai bune practici în procesele de investigație;

- comunicarea și coordonarea acțiunilor comune cu polițiștii locali, organizațiile civile și cu cetățenii din comunitate.

 

Curriculum Vitae Veronica Dragalin

Ziare.com

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.