Reteaua Corect

Cel mai GRAV ATAC cibernetic din istorie

Agenţia ONU specializată în transport aerian OACI a ascuns timp de luni de zile un atac informatic a cărui victimă a fost, în timp ce această intruziune a infectat, de asemenea, guverne şi companii aeriene, dezvăluie miercuri Radio-Canada, relatează AFP, potrivit Știripesurse.ro.

Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) a fost, în 2016, victima ”celui mai grav atac cibernetic”, comis ”foarte probabil” de grupul chinez de hackeri ”Emissary Panda”, potrivit unei anchete jurnalistice a telviziunii publice canadiene, care se bazează pe rapoarte de anchetă ale acestei agenţii ONU, scrie news.ro.

La 22 noiembrie 2016, un analist în informaţii de la întreprinderea americană de apărare Lockheed Martin l-a avertizat pe conducătorul sistemelor informatice OACI că două dintre serverele sale erau controlate de către un hacker care le folosea ”pentru a răspândi programe de tip malware pe site-uri ale unor guverne străine”, dezvăluie Radio-Canada.

Directorul respectiv al sistemelor informatice OACI, James Wan, a alertat atunci o agenţie informatică aparţinând ONU, cu sediul la New York, însă serviciul său a respins ulterior ”expertiza analiştilor ONU, fără să se sinchisească să răspundă la e-mailuri timp de mai multe zile sau transmiţând date inutilizabile”, se arată în documente interne obţinute de televiziunea publică.

Specialiştii informatici ai ONU au aşteptat aproximativ 15 zile pentru ca să aibă acces la serverele piratate.

Analiza acestora relevă că intruziunea era mai gravă decât se estima iniţial.

La începutul lui 2017, o anchetă independentă a fost efectuată de către oo societate privată, care a constatat că ”programul de tip malware utilizat în atacul cibernetic a fost identificat de către programul antivirus al OACI cu 12 luni mai înainte, dar (că) reţeaua nu a fost dezinfectată niciodată”.

Potrivit Radio-Canada, un site guvernamental turc a fost infectat de acest atac, iar serviciul de e-mail al ”unei delegate europene OACI” a fost uzurpat de către hackeri, care trimiteau mesaje în numele acesteia.

OACI a declarat pentru AFP că pregătea o declaraţie cu privire la aceste dezvăluiri.

La Ottawa, ministrul canadian al Transporturilor, Marc Garneau, a declarat miercuri pentru presă că acest caz îl ”îngrijorează” şi că intenţionează să ”discute despre el cu doamna secretar general” al OACI, chineza Fang Liu, aflată în post din 2015.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.