Exploziile au fost atât de puternice încât au fost înregistrate de senzorii Institutului american de geofizică drept un cutremur cu magnitudinea de 3,3.
În epicentrul exploziei, al cărei suflu a fost resimțit până în insula Cipru, la peste 200 de kilometri distanță, peisajul pare apocaliptic.
Urmăriți ce se mai întâmplă în urma expliziei de la Berut Livetext pe HotNews
----------------------------------
"Sperăm că circumstanțele acestui incident vor fi stabilite cât mai curând posibil și pacea se va întoarce în Beirut”, a declarat Hassan Rouhani, potrivit televiziunii de stat.
08.51 Bilanțul morților a ajuns la 100, potrivit Reuters, și se așteaptă ca numărul victimelor să crească.
"Până acum, peste 4.000 de persoane au fost rănite și peste 100 ucise. Echipele noastre continuă cercetările și operațiunile de salvare", a afirmat miercuri dimineața Crucea Roșie libaneză.
08.31 Și președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe familiilor afectate de tragedia din Beirut.
8.12 Locuitorii capitalei Libanului se trezesc miercuri într-un oraș devastat. Urmează zile de doliu pentru o țară care a cunoscut diviziuni profunde și aproape două decenii de război civil.
Mărturii ale oamenilor sunt publicate de presa internațională. ”Am văzut războiul, am simțit războiul”, spune un bărbat citat de Guardian. ”Este o catastrofă, nu am văzut niciodată așa ceva”, continuă acesta.
07.39 Nitratul de amoniu este un îngrășământ important, dar și un component cheie în explozibilele improvizate care au fost folosite de-a lungul vremii peste tot în lume, spune un expert citat de The Guardian, doctorul David Caldicott, consultant și profesor la Universitatea Națională din Australia.
Un exemplu este atentatul de la Oklahoma, din 1995 asupra clădirii guvernamentale în Oklahoma City, Oklahoma, Statele Unite. 168 de persoane și-au pierdut viața în urma atentatului, 680 au fost rănite.
06:50 Leila Molana-Allen, corespondentul în Orientul Mijlociu al France24 a discutat cu BBC World Service de la Beirut.”Spitalele abia fac față”. Ea a fost tratată în primele ore ale dimineții pentru răni care nu i-au pus viața în pericol și a spus că asistentele s-au trezit cu 300 de pacienți în doar câteva ore. „Se descurcau cu anumite tipuri de antibiotice, dar nu mai aveau rezerve de tetanos. Spitalele se luptau deja cu aprovizionarea din cauza crizei economice. La început, mulți oameni au presupus că explozia a fost un fel de atac, dar li s-a spus ulterior că a fost cauzată de depozite imense de azotat de amoniu. „Odată ce oamenii au început să conștientizeze că acest lucru a fost rezultatul unei neglijențe a guvernului furia și tristețea oamenilor este de nedescris", a spus ea.
05:45 Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat pe Twitter că Franţa va trimite la Beirut "mai multe tone de materiale sanitare" şi un detaşament de securitate civilă.
05:00 Crucea Roșie Beirut solicită cetățenilor să meargă să doneze de urgență sânge. E nevoie de donații de sânge, spitalele își supra-solicită generatoarele pentru a putea face față intervențiilor chirurgicale, iar medicii au cerut pacienților non-urgenți să se externeze pentru a lăsa loc urgențelor.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.