Reteaua Corect

Ce rol a avut Catrinel Brumar în soluţionarea cererii Codruţei Kovesi la CEDO?

Scris de newsreporter in 18 februarie 2019 la 10:40, in Social. 478 vizualizari Intra in discutie TaguriBogdan Aurescu, Catrinel Brumar, cedo, dosar, fals, Kovesi, scandal, solutionare shortlinkhttp://crct.ro/nu2s

Dezvăluirea făcută de revista „Q magazine” a Florianei Jucan, referitoare la faptul că pînă zilele trecute România avea la CEDO un agent guvernamental fals în persoana doamnei CATRINEL BRUMAR (cea care în 2016 a devenit soţia lui Bogdan Aurescu, actualul consilier prezidenţial) este abia vîrful aisbergului într-un scandal uriaş ce va putea să explodeze în zilele următoare, scrie Cotidianul.

Constatînd această situaţie, Viorica Dămcilă, Prim-ministrul României, a decis retragerea lui Catrinel Brumar de la post şi numirea în funcţia de agent guvernamental al României la CEDO a avocatului Viorel Mocanu.

Pe scurt, lucrurile stau cam aşa:

– în anul 2012, Victor Ponta o numeşte pe Catrinel Brumar în funcţia de agent guvernamental la CEDO

– pentru a intra în vigoare, Decizia trebuia să fie publicată în Monitorul oficial, conform art. 11, al. 1 din Legea 24/2000, dar acest lucru nu s-a întîmplat:

– în 12 februarie 2019, Viorica Dăncilă constată prezenţa ilegală a lui Catrinel Brumar la CEDO şi decide schimbarea ei din funcţie şi numirea legală a avocatului Viorel Mocanu, publicînd imediat ambele Decizii în Monitorul oficial:

Lucrurile nu sînt aşa de simple cum par la prima vedere, căci prezenţa unui agent guvernamental fals la CEDO din partea României pune în pericol toate deciziile luate de această instituţie în toate dosarele judecate din 2012 pînă zilele trecute, exact aşa cum se întîmplă în ţară cu completurile ilegale de la ÎCCJ!

În acest sens, dezvăluirile Florianei Jucan sînt continuate de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, care a publicat duminică un articol devastator sub titlul „Cine ești tu, Catrinel Brumar?”, care scoate la iveală şi alte lucruri pe care opinia publică nu le cunoştea şi care lasă locul unor consecinţe teribile în viitorul apropiat. Cităm cîteva pasaje din acest articol:

„Oare de ce? De ce premierul Dăncilă a rechemat-o pe Catrinel Brumar de la CEDO și a numit pur și simplu, în condiții de legalitate, o altă persoană?

Pentru a încerca un răspuns la această întrebare, este necesar să vedem cum a ajuns doamna Catrinel Brumar o stea la CEDO. Ea provine dintre cadrele Ministerului de Externe al României. Anul 2012, când a fost numită, face parte dintr-o perioadă relativ restrânsă de timp, inițiată de Traian Băsescu prin 2008-2009, în care în misiuni în străinătate, sub acoperire diplomatică, au fost trimiși circa 100 de ofițeri acoperiți, cei mai mulți dintre aceștia provenind din SIE.

Directorul operativ al SIE era Silviu Predoiu, faimos pentru legăturile sale extrem de apropiate în acea perioadă cu generalul Florian Coldea, omologul său din SRI și pentru implicarea, alături de acesta din urmă, în operațiuni secrete de poliție politică, consacrate susținerii regimului Traian Băsescu. Astăzi, Silviu Predoiu este nici mai mult nici mai puțin decât consilierul oficial al lui Victor Ponta și al partidului Pro România, pe care acesta l-a creat. Victor Ponta, la rândul său, a fost agent acoperit cu grad de căpitan în Serviciul de Informații Externe, o vreme chiar în perioada în care, oficial, a servit statul român în calitate de procuror.

Despre doamna Catrinel Brumar nu au reieșit până în prezent informații conform cărora ea ar fi fost sau ar mai fi ofițer acoperit SIE, disimulat sub acoperirea de funcționar internațional. De regulă, sunt greu, dacă nu chiar imposibil de aflat și de documentat asemenea apartenențe, din simplul motiv că SIE este un serviciu secret. Și care, cu câteva excepții, Victor Ponta fiind una dintre acestea, își păstrează bine secretele. În schimb, se știe că pentru numirea în acest post de la CEDO, doamna Catrinel Brumar a beneficiat totuși, pe lângă acoperirea de funcționar în Ministerul Român de Externe și de o a doua acoperire. Cea de amantă a lui Bogdan Aurescu, actual consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis și fost ministru de Externe în Guvernul Victor Ponta. Iar Bogdan Aurescu, în ciuda calităților sale de diplomat, este de presupus că a servit statul român pe multiple planuri, altele decât cele diplomatice. Dar dacă este vorba de un simplu amantlâc, fie el și de durată și de un mic trafic de influență pentru promovarea într-un post important a amantei, atunci desigur, s-ar putea pune și problema unei operațiuni ceva mai complexe decât acest soi de nepotism…

Această istorie nu se poate termina aici. Ea va avea cu necesitate o desfășurare în plan juridic, în sensul că, fiind vorba de o uzurpare de calități oficiale, produsă pe un interval larg de timp, dar și cu concursul unor oficiali ai statului român, fapta va trebui cercetată penal. Iar între timp presa va săpa și va răspunde la întrebarea cine este cu adevărat această doamnă Catrinel Brumar, dincolo de statutul ei oficial de funcționar al Exernelor de la București și de statutul mai puțin oficial, dar public, de amantă a lui Bogdan Aurescu. Și, în definitiv, DE CE VICOTR PONTA NU A SEMNAT DECIZIA? În calitate de prim ministru și de fost agent acoperit SIE, el știa că, dacă doamna Brumar ar fi la rândul ei agent acoperit, numirea ei într-o curte internațională de justiție reprezintă o ilegalitate. Poate că din acest motiv, pentru a nu-și asuma nicio răspundere, nu a mai respectat procedurile”.

În acest moment, avem, aşadar, nu numai un caz incredibil de numire ilegală a unui agent guvernamental într-un post cheie la CEDO, ci chiar premizele unui trafic de influenţă pe care jurnalistul Sorin Roşca Stănescu îl îndreaptă către consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, pe care-l vedem într-o fotografie difuzată de Agerpres chiar alături de Catrinel Brumar, fost agent guvernamental la CEDO:

Relaţia dintre Catrinel Brumar şi Bogdan Aurescu era în 2012, într-adevăr, una neoficială, numai că în septembrie 2016 cei doi au devenit chiar soţi! Evident, nu ne interesează strict relaţia personală dintre Catrinel Brumar şi Bogdan Aurescu, ci doar dacă aceasta nu are consecinţe în problemele de interes public. Pe de o parte, dacă numirea ilegală în 2012 a lui Catrinel Brumar ca agent guvernamental al României la CEDO are legătură cu această relaţie, situaţie în care am fi în faţa unei posibile acuzaţii de trafic de influenţă. Ca premiză, precizăm că în 2012 Bogdan Aurescu a deţinut următoarele funcţii: în perioada august 2010 – februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonând, de asemenea, Direcția Politici de Securitate. În perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. Din iunie 2012 până pe 24 noiembrie 2014 a fost secretar de stat pentru afaceri strategice.

Din CV-ul doamnei Catrinel Brumar an reuşit să aflăm data exactă cînd a devenit agent guvernamental CEDO din partea României: 31 iulie 2012. Cel care trebuia s-o propună primului ministru Victor Ponta era ministrul de externe Andrei Marga, însă domnia sa ne-a spus telefonic că nici măcar nu-şi aminteşte numele acestei doamne, ceea ce înseamnă că altcineva intervenise pentru Catrinel Brumar, din moment ce numele ei n-a rămas în memoria ministrului, ceea ce nu s-ar fi întîmplat dacă acesta ar fi fost cel care a decis nominalizarea! Poate că nu este lipsit de interes pentru o eventuală anchetă să precizăm că secretar general al MAE era atunci Robert Cazanciuc, iar şeful SIE era Teodor Meleşcanu.

Însă, mai este ceva care poate trezi interesul: cînd Laura Codruţa Kovesi s-a adesat CEDO, reclamînd felul în care a fost revocată de la şefia DNA, agentul guvernamental al României era chiar Catrinel Brumar! În mod oarecum straniu, plîngerea Codruţei Kovesi a intrat în procedură accelerată la începutul lunii februarie 2019, deşi aceasta fusese depusă în decembrie 2018!

Întrebarea care se pune în mod firesc este: a avut vreun rol falsul agent guvernamental Catrinel Brumar în accelerarea procedurii ce o viza pe Laura Codruţa Kovesi, cea care este susţinută pe faţă de Klaus Iohannis, al cărui consilier este Bogdan Aurescu? Întrebăm, nu dăm cu parul.

Sursa: Cotidianul

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.