Reteaua Corect

Ce crede Cioloș despre carantinarea Capitalei și folosirea certificatului verde în magazine

Scris de newsreporter in 15 octombrie 2021 la 09:06, in Social. 304 vizualizari Intra in discutie Taguricarantinare, certificat verde, ciolos, elevi, magazin, scoli, vacanta shortlinkhttp://crct.ro/nyze

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, premier desemnat, consideră că măsura carantinării "ar trebui să fie o soluţie extremă, ultima soluţie". Întrebat dacă certificatul verde ar trebui folosit şi pentru a merge la supermarket, Cioloş declară: "În anumite perioade ale săptămânii, când e mai aglomerat, poate că ar fi util şi acolo", scrie HotNews.

"Carantinarea ar trebui să fie o soluţie extremă, ultima soluţie, şi chiar dacă am fi în situaţia să o aplicăm, ea ar trebui aplicată pe un termen limitat, în nişte condiţii foarte clare şi cu nişte criterii care, odată îndeplinite, să presupună eliminarea carantinei. Legat de certificatul verde, în anumite situaţii, e o discuţie şi la noi acum, în partid, legat de acest lucru, în anumite situaţii probabil că va trebui să îl folosim", a afirmat Dacian Cioloş, joi seară, la TVR, întrebat despre o eventuală carantinare a Capitalei.

Întrebat dacă acest certificat ar trebui utilizat şi pentru a merge la supermarket, de exemplu, Cioloş a afirmat: "În anumite perioade ale săptămânii, când e mai aglomerat, poate că ar fi util şi acolo".

El a subliniat că, dacă va fi premier, se va consulta cu specialiştii din USR pe aceste teme.

"În astfel de situaţii trebuie să iei decizii politice pe care să le asumi, dar ele trebuie luate pe baza unor analize, pe baza unor argumente şi, din punctul meu de vedere, astfel de decizii care restrâng drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie luate pe baza unor criterii foarte clare, trebuie explicate oamenilor şi dacă nu-i avem pe oameni de partea noastră de multe ori degeaba le luăm, pentru că dacă oamenii nu le respectă pentru că nu înţeleg de ce le luăm, avem efectul invers (...) Putem să apelăm la încrederea oamenilor atunci când le vorbim sincer, cu argumente", a argumentat Cioloş.

Copiii trimiși în vacanță

Cioloş a afirmat că, în situaţii de criză, trebuie luate măsuri precum restrângerea unor anumite manifestaţii publice, în spaţii închise şi deschise.

Întrebat dacă e de acord cu decizia ministrului interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de a lăsa decizia suspendării cursurilor cu prezenţă fizică la şcoli, Cioloş a spus: "Decizia trebuie lăsată oamenilor care au argumente, care se pricep la lucrurile astea".

"Noi ne gândim de exemplu la o variantă în care în astfel de momente în care e evident că virusul se răspândeşte rapid inclusiv prin participarea copiilor la şcoli, pe o perioadă limitată, de două-trei săptămâni, să trimitem copiii în vacanţă în perioada respectivă, ca să rupem cumva ritmul acesta accelerat de răspândire a virusului, urmând ca mai târziu, în vară să prelungim puţin şcoala cu câteva săptămâni. Intrarea în online am văzut ce înseamnă, cred că mulţi copii s-au săturat de asta, mulţi părinţi s-au săturat de asta (...)", a arătat liderul USR.

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, că nu se ia în calcul carantinarea municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, unde rata de infectare a depăşit 15 la mie, dar se discută despre introducerea certificatului verde ”la orice activitate economică unde intrăm în contact cu persoane”. (Sursa: News.ro, TVR)

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.