Reteaua Corect

CCR a stabilit data la care vor fi dezbătute rezultatele referendumului pe justiţie

Scris de newsreporter in 05 iunie 2019 la 09:13, in Social. 283 vizualizari Intra in discutie Taguri12 iunie, ccr, justitie, referendum, validare shortlinkhttp://crct.ro/nuxa

CCR dezbate, pe 12 iunie, rezultatele referendumului pe justiţie convocat de către preşedintele Klaus Iohannis, care a avut loc pe 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, scrie Mediafax.

Conform Constituţiei, CCR „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”.

 

De asemenea, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, plenul instituţie decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.

Totodată, „hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”, conform legii menţionate.

 

Înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, hotărârea Curţii Constituţionale este prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Legea mai prevede că, pentru a verifica respectarea procedurii în organizarea şi desfăşurare referendumului şi pentru a confirma rezultatele acestuia, CCR poate cere informaţii de la autorităţile publice.

„Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului”, mai arată actul normativ.

Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prevede că: „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.

Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.

La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi şi va avea miercuri consultări cu partidele reprezentate în Parlament în vederea transpunerii în Constituţie a referendumului.

Şeful statului a afirmat, marţi, că refendumul pentru revizuirea Legii fundamentale ar putea fi „suprapus peste una dintre alegerile care vor veni în următorul an”, respectiv alegerile locale sau parlamentare.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.