Reteaua Corect

CCR: OUG privind liberalizarea sistemului sanitar este neconstituţională

Scris de newsreporter in 03 iunie 2020 la 00:07, in Social. 386 vizualizari Intra in discutie Taguriccr, decizie shortlinkhttp://crct.ro/nwaV

Judecătorii CCR au decis, marți, că OUG prin care se doreşte liberalizarea sistemului sanitar este neconstituţională. În sesizare, Avocatul Poporului atrăgea atenţia că Ordonanţa încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat.

CCR a declarat, marţi, neconstituţională OUG prin care spitalele private pot accesa fonduri publice de sănătate.

Avocatul Poporului sublinia că prin aceste măsuri, s-ar putea crea un decalaj substanţial în atragerea fondurilor destinate programelor naţionale de sănătate între sistemul public şi furnizorii privaţi, cu riscul deprecierii sistemului public, potrivit Mediafax.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, este neconstituţională, în ansamblul său. În argumentarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, în esenţă, că actul normativ supus controlului de constituţionalitate a fost adoptat fără respectarea exigenţelor legale şi constituţionale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ”.

Totodată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.IV pct.26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

În urma deciziilor Curții de marți, social-democraţii spun că „am avut dreptate”, că toate „cele 25 de ordonanţe date noaptea ca hoţii se vor face praf şi pulbere”.

„Am avut dreptate! Ordonanţa prin care Guvernul PNL a încercat să #privatizeze sănătatea românilor pentru ”prieteni” a fost declarată neconstituţională! Caracatiţa liberală a fost oprită în tentativa de a atenta la sănătatea oamenilor. Toate cele 25 de ordonanţe date de PNL noaptea ca hoţii se vor face praf şi pulbere. Pentru că aşa e când sfidezi Constituţia şi iei decizii contra românilor!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Ciolacu cere, încă, stenogramele acelei şedinţe de Guvern.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.