Reteaua Corect

București, în primele 5 capitale poluate din UE. Ce spun specialiștii

Scris de newsreporter in 28 iunie 2022 la 10:37, in Social. 280 vizualizari Intra in discutie Taguribucuresti, capitala poluata, poluare, UE shortlinkhttp://crct.ro/nzNp

Orașele sunt responsabile pentru mai bine de 70% dintre emisiile globale care amenință întreagă planetă. O confirmă cel mai recent raport IPCC în care se accentuează că numeroase comunități urbane din zona Marii Negre și din zona Orientului Mijlociu se confruntă cu unele dintre cele mai serioase efecte din cauza schimbărilor climatice. Bucureștiul este una dintre cele mai poluate capitale europene, iar efectele se văd nu doar în măsurătorile în privința calității aerului, ci și în problemele de sănătate, scrie Digi24.

Andrei Covatariu, specialist în schimbări climatice și energie, a vorbit la Digi24 despre posibilele explicații pentru acest fenomen și care ar fi potențialele variante de strategii. 

Andrei Covatariu: "Orașele reprezintă astăzi 72% din emisiile globale de monoxid carbon și alte gaze asociate. Acestea sunt accentuate de rata de urbanizare în creștere, care diferă de la geografie la geografie, dar Europa e într-o zonă ușor mai protejată, pentru că grija pentru mediu a început mai devreme aici".

București, a cincea cea mai poluată capitală din UE, după Varșovia, Zagreb, Atena și Sofia

Andrei Covatariu: "E adevărat, România e la o coadă a clasamentului în ceea ce privește calitatea aerului. Bucureștiul e a cincea cea mai poluată capitală din UE, după Varșovia, Zagreb, Atena și Sofia.

Aș spune că e un cumul de factori care influențează situația pe care o avem azi. Cele mari probleme sunt traficul - și aici e o particularitate cumva, pentru că avem mașini foarte vechi, o medie a utilizării mașinii e de aproape 17 ani, versus 11,8 la nivel european - și faptul că importăm foarte multe mașini second-hand din vestul Europei, care încearcă gradual să interzică sau să taxeze tot mai mult motoarele diesel și motoarele poluante.

Există o nevoie foarte mare de încălzire în rândul populației urbane, iar problema nu e doar în București, ci și în alte orașe cu CET-urile care nu sunt utilizate la o rată atât de mare ca acum 20-25 de nai. Sunt centrale pe gaz, eficiente dintr-un punct de vedere, dar care generează o poluare foarte mare. Vorbim și de arderi ilegale, ușor tipice estului Europei, din proximitatea urbanului și urbanului mare. Asta influențează extrem de mult calitatea aerului."

Bucureștiul - 7 mp de zonă verde publică pe cap de locuitor. Media europeană - 18 mp

Andrei Covatariu: "De asemenea, și factorul care nu ajută e proporția foarte mică de zone verzi. Bucureștiul ca reper este la 7 metri de zonă verde publică pe cap de locuitor versus media europeană care este de 18mp. Vorbim despre factori care ar putea să ajute calitatea aerului și n-o fac, pentru că situația e așa cum e.

Zona de planificare urbană e foarte importantă pentru anii ce vin. Putem planifica, mă refer la infrastructură, mult în avans pentru zonele ce vor fi dezvoltate în jurul Bucureștiului, dar vine cu cost de timp, electoral. E complicat să dezvolți o infrastrucutră și să convingem de una viitoare, când avem probleme în București. 

Zona de trafic e o problemă, dar e greu de aplicat măsuri ca în vest, de penalizare sau taxare mare a unor tipuri de motoare, pentru că populația încă are putere de cumpărare relativ redusă cu vestul Europei, din nou, poate să genereze o problemă politică". 

Interviul va fi difuzat pe larg la emisiunea "Planeta ești tu", duminică, de la ora 17:30, la Digi24.

Digi24

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.