Reteaua Corect

BOMBĂ din SUA pentru România: O instanță a decis în favoarea fraților Micula

Scris de newsreporter in 19 septembrie 2019 la 11:24, in Social. 398 vizualizari Intra in discutie Tagurifratii Micula, instană, proces, românia, statul roman, sua shortlinkhttp://crct.ro/nv0L

O instanță americană a decis că statul român are de plătit 331 de milioane de dolari plus dobânzile suplimentare acumulate din noiembrie 2018 lui Ioan Micula și companiilor sale, într-o dispută legală care privește investițiile fraților Micula, cetățeni suedezi, în România, conform Mediafax, citat de Știripesurse.ro.

Un comunicat al societății de avocatură White & Case LLP, care l-a reprezentat pe Ioan MIcula, spune că judecătorul Amit P Mehta de la US District Court for the District of Columbia a hotărât pe 11 septembrie că deciziile Curții de Justiție Europene nu se pot aplica pentru cauze care au debutat înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.

În vară Guvernul a disscutat consecințele asupra României ce curg din hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019 privind litigiul fraților Ioan și Viorel Micula și companiilor acestora cu statul român, respectiv posibilitatea intrării în default. „Ar exista posibilitatea extrem de gravă a activării clauzelor de cross-default pe toate împrumuturile suverane – putând atrage astfel intrarea în default a României. De altfel, riscul de executare silită va putea apărea și în România, întrucât în dosarul de contestație la executare nr. 15755/3/2014 instanța a dispus repunerea pe rol și a acordat termen pentru 4 septembrie 2019”, arată documentul pe care ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici l-a prezentat Executivului.

Speța privește un șir de procese în care statul român a fost acționat în instanțe internaționale de către de cetăţenii suedezi Ioan şi Viorel Micula şi societăţile European Food S.A., Starmill S.R.L., Multipack S.R.L. împotriva României, în temeiul Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Regatul Suediei.

Procesul a fost deschis în anul 2005 la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, care au şi cetăţenie suedeză, au susţinut că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în acordul bilateral dintre Suedia şi România. Prin semnarea acestui acord bilateral, România s-a angajat să protejeze investiţiile suedeze făcute pe teritoriul statului român şi, în acest context, să creeze şi să menţină condiţiile favorabile pentru investiţiile efectuate de investitorii suedezi, precum şi să protejeze pe teritoriul său aceste investiţii. Reclamanţii au solicitat despăgubiri materiale în valoare de aproximativ 613 milioane euro, prejudiciu efectiv, și dobânzi calculate la o rată de ROBOR plus 5%.

Prin hotărârea pronunţată în dosarul arbitral anterior menţionat, Tribunalul a decis acordarea de despăgubiri reclamanţilor în valoare de aproximativ 376,43 milioane lei plus dobândă, echivalent a aproximativ 84,54 milioane euro plus dobândă. Valoarea dobânzilor nu a fost calculată de către Tribunalul arbitral, menţionându-se doar rata dobânzii aplicabile (ROBOR plus 5%) și data de la care începe să curgă.

Oficialii statului spun că România şi-a îndeplinit obligaţiile din această hotărâre arbitrală, prin plata următoarelor sume: 337.492.864 lei, în luna ianuarie 2014, prin compensarea sumelor datorate bugetului general consolidat de societatea European Food SA, unul dintre creditorii din hotărârea arbitrală, cu sumele corespunzătoare datorate de România, conform hotărârii arbitrale; 45.681.714,82 lei, în cursul lunilor ianuarie-februarie 2015, atunci când conturile Ministerului Finanţelor Publice au fost executate silit şi sumele rezultate au fost virate în contul Biroului de Executori Judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii, care acţiona în numele creditorilor; din această sumă, executorul judecătoresc a reţinut drept cheltuieli de executare suma de 2.480.000 lei; 472.788.675,43 lei, în data de 9 martie 2015, în contul deschis pe numele societăţilor Multipack SRL, Starmill SRL, European Food SA, persoanelor fizice Ioan Micula şi Viorel Micula şi BEJ Mazilu şi Asociaţii, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2014.

Comisia Europeană a decis în data de 30 martie 2015 că plata despăgubirilor acordate prin hotărârea arbitrală pronunţată în dosarul ICSID nr.ARB/05/20 constituie ajutor de stat incompatibil cu piața internă. În consecinţă, România a fost obligată să nu plătească ajutorul incompatibil menționat la paragraful precedent și să recupereze toate ajutoarele incompatibile care au fost deja plătite oricăreia dintre entitățile prevăzute expres în Decizia Comisiei Europene din 30 martie 2015.

Prin urmare, în temeiul Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015, a luat naştere un alt raport juridic, care presupunea executarea voluntară sau silită de către persoanele vizate de decizie a unor obligații pecuniare distincte de cele care au făcut obiectul hotărârii arbitrale. Acest raport juridic a început să fie pus în aplicare de către România în data de 7 aprilie 2015, prin executarea sumei de 472.788.675,43 lei, plătită în data de 9 martie 2015 în contul deschis pe numele societăţilor Multipack SRL, Starmill SRL, European Food SA, persoanelor fizice Ioan Micula şi Viorel Micula şi BEJ Mazilu şi Asociaţii, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2014.

De asemenea, în temeiul acestui titlu executoriu al Comisiei Europene, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a executat silit mai multe societăţi enumerate în cuprinsul deciziei. În acest sens, organele fiscale centrale au recuperat 4.962.706 lei.

Frații Micula au început proceduri de executare silită în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Belgiei şi în Suedia, deşi hotărârea arbitrală fusese executată integral de România până la data emiterii Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015.

Până la data pronunţării hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019, apărările principale ale României erau axate pe faptul că nu se justifică o nouă executare silită în condiţiile în care România şi-a îndeplinit obligaţiile din hotărârea arbitrală şi, în plus, pe existenţa Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015 prin care s-a stabilit că executarea voluntară sau silită a hotărârii arbitrale este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene în materia ajutorului de stat.

Ministerul Finanţelor Publice alocă un buget estimat anual de 1 milion euro pentru reprezentarea juridică în toate aceste jurisdicţii. Până în prezent, valoarea aproximativă achitată acestor societăţi de avocatură este de 4 milioane euro, preciza documentul.

Împotriva Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015, societăţile şi investitorii Micula au introdus acţiune în anulare la Tribunalul Uniunii Europene, care, prin hotărârea pronunţată în data de 18 iunie 2019, a anulat acest act al Comisiei Europene.

Ce este mai important, în urma anulării Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015, Ministerul Finanţelor Publice aprecia că, în lipsa unei interdicţii legale la nivelul Uniunii Europene, există riscul ca România să fie obligată să restituie sumele încasate necuvenit în temeiul acestui nou raport juridic, respectiv suma de 472.796.555,24 lei încasată în data de 7 aprilie 2015.

„Pentru această sumă, executată în temeiul titlului emis de Comisia Europeană, ar putea fi solicitate dobânzi, care, ținând cont de cuantumul sumei încasate, pot ajunge la un cuantum important. Cuantumul dobânzilor și perioada pentru care sunt datorate, pot fi influențate de clarificările adresate Comisiei Europene. În ipoteza în care în urma acestor clarificări ar rezulta că dobânzile solicitate sunt datorate și acestea se calculează de la data încasării sumei, cuantumul acestora ar fi de aproximativ 146.430.000 lei până la 1 iulie 2019. Se mai adaugă suma de 4.985.388 lei executată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în intervalul 2015-2019, la care ar urma să se adauge dobânda. Conform ipotezei arătate mai sus, această dobândă calculată până la 1 iulie 2019 ar fi de aproximativ 1.121.590 lei.

Întârzierea restituirii de către România a sumelor executate în temeiul Deciziei Comisiei Europene din 30 martie 2015 va conduce la plata unor penalităţi substanţiale şi la un risc major de executare silită a României în ipoteza în care Comisia Europeană nu obţine o suspendare a efectelor hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019 sau nu emite rapid o nouă decizie de recuperare. Aceste penalităţi substanţiale vor putea fi solicitate şi în ipoteza în care recursul Comisiei Europene nu va fi admis sau dacă nu va fi anulată în totalitate Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019”, arăta documentul guvernamental.

Documentul menționează că în anii trecuţi fraţii Micula au încercat executarea României în diverse jurisdicţii, prin instituirea unor popriri asupra conturilor unor bănci prin intermediul cărora România încasează sau plăteşte sumele aferente euroobligaţiunilor lansate pe pieţele externe în cadrul Programului Medium Term Notes. O astfel de acţiune se reflecta în blocarea sau reţinerea sumelor care fac obiectul încasării sumelor de la investitori sau plăţii serviciului datoriei publice guvernamentale (principal şi dobânzi), ceea ce ar putea aduce prejudicii majore României în ceea ce privește finanțarea datoriei publice, atât de natură financiară cât și reputațională, îndeosebi având în vedere demersurile Ministerului Finanţelor Publice privind realizarea planului de finanțare de pe piețele externe pentru anul 2019. Mai mult, într-o astfel de situaţie, ar exista posibilitatea extrem de gravă a activării clauzelor de cross-default pe toate împrumuturile suverane – putând atrage astfel intrarea în default a României.

Sursa: Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.