"Cu mare tristete, Mark si Carol Thatcher au anuntat luni dimineata ca mama lor, baroneasa Thatcher, a murit in urma unui atac cerebral", a precizat purtatorul sau de cuvant, lordul Bell, potrivit BBC.
Supranumita “Iron Lady" (Doamna de fier), Margaret Thatcher a condus guvernul britanic din 1979 pana in 1990. Este prima femeie care a fost aleasa prim-ministru si primul premier britanic reales de trei ori consecutiv (in 1979, 1983 si 1987).
La 4 mai 1979, Thatcher a preluat functia de premier al Marii Britanii, devenind prima femeie prim-ministru din Europa si a patra din lume. A aplicat un program radical care a sporit rolul initiativei particulare in societate si-a redus rolul statului, in incercarea de a redresa situatia economica inconfortabila, in conditiile existentei unor sindicate puternice si a unei inflatii ingrijoratoare. Astfel, au fost privatizate 77 de mari intreprinderi, ceea ce a dus la o echilibrare a bugetului si la o oarecare revitalizare a economiei. In schimb, somajul a crescut.
Popularitatea ei revine dupa ce a reusit sa pastreze Insulele Falkland (Maldive), aflate sub tutela coroanei britanice. In anul 1982, fortele argentiniene au declansat operatiunea de ocupare a acestor teritorii, detinute de englezi din anul 1833. Premierul a trimis de urgenta o expeditie care a recuperat Maldivele, pe calea armelor.
Marea Britanie a incheiat victorioasa confruntarea cu Argentina, iar Lady Margaret a fost innobilata de regina pentru serviciile pe care le-a adus tarii. Marele succes le-a adus o noua victorie conservatorilor la alegerile parlamentare din iunie 1983. Noul mandat al doamnei Thatcher a fost marcat de marea greva a minerilor (din anii 1984-1985), care a durat aproape un an. Premierul nu a cedat sub niciun fel presiunilor sindicatelor, atitudine ce a contribuit la numirea de „Doamna de fier”. A dat dovada de intransigenta si in cazul revendicarilor nationalistilor irlandezi, nici macar atentatul cu bomba pus la cale de IRA (armata republicana irlandeza) la Grand Hotel din Brighton, in timpul conferintei Partidului Conservator, din octombrie 1984, in urma caruia a scapat miraculos cu viata, nu i-a schimbat atitudinea. (Sursa: DC News)
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.