Unul dintre cei mai feroce si cunoscuti criminali in serie, responsabil pentru moartea a opt oameni printre care si actrita Sharon Tate, sotia regizorului Roman Polanski, si-a exprimat parerile despre Dumnezeu, despre sine si despre incalzirea globala, intr-un interviu telefonic pentru revista Vanity Fair, potrivit Adevarul.
"Cu totii suntem Dumnezeu, iar daca nu recunoastem acest lucru clima va suferi deoarece calotele glaciare de la Polul Nord se vor topi din cauza lucrurilor daunatoare pe care le provocam atmosferei", a declarat el incoerent, intr-un interviu telefonic.
Barbatul s-a caracterizat, in mod repetat, ca fiind un om foarte rau: "a very mal hombre" (un om foarte rau), "sunt un om rau care impusca oameni", "Eu nu ma joc. Eu impusc oameni.", "sunt un criminal".
Charles Manson, alaturi de adeptii sai, grup supranumit Familia, au devenit celebri in august 1969, in Los Angeles, California, in urma unor crime deosebit de violente. Fost puscarias, Manson isi domina discipolii de aceeasi calitate cu un amestec de filozofie biblica denaturata si texte ale formatiei Beatles, tendentios interpretate.
Pe 9 august 1969, Familia a dat buzna intr-o casa, la intamplare, din Beverly Hills. Locuinta era ocupata de actrita Sharon Tate (sotul ei, regizorul Roman Polanski, era plecat la filmari), care era insarcinata in luna a noua, si de patru prieteni. In urma adeptilor lui Manson au ramas cinci cadavre oribil macelarite. Numai Voytec Frykowski fusese injunghiat de mai mult de cincizeci de ori, taiat, impuscat si lovit atat de cumplit cu teava unui pistol, incat arma fusese distrusa.
"Eu traiesc in infern. Nu le spun oamenilor ce sa faca. Ei stiu ce trebuie sa faca", a spus Manson, 76 ani, cu referire la crimele odioase ale grupului Familia din 1969. Charles Manson a fost condamnat la inchisoare pe viata dupa abolirea pedepsei capitale in California pentru ca i-a convins pe membrii cultului sau, numit si Familia Manson, sa ucida mai multe persoane.
"Trebuie sa te accepti ca fiind Dumnezeu. Trebuie sa realizezi ca esti Diavolul in aceeasi masura in care esti Dumnezeu, ca esti totul si ca de fapt nu esti nimic", a mai spus criminalul.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.