Reteaua Corect
Marius Ghilezan

Arheologia terorii sau despre cum arheologii au fentat teroarea comunistă

Prea multe cărți mistifică trecutul Securității. Unii autori, firește cu soldă, descriu luptătorii agenturii ca un fel de Rambo avant la lettre. După ce istoricul Marius Oprea a fost dat afară de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și noii agenți ai serviciilor secrete au penetrat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), tot mai puține lucrări apar despre abuzurile vechii Securități.

Citind cartea Oanei Stănciulescu – “Capcana unui compromis – Securitatea și arheologia” – apărută la Editura Vremea, în ediția de rezistență “Fapte, Idei, Documente,”  orice român poate înțelege măsura diabolismului ofițerilor de Securitate, care n-au lăsat în pace nici măcar arheologii. 

După o lungă documentare în arhivele CNSAS, autoarea scoate la lumină instrumentarul securiștilor în acțiunile de influențare a cercetărilor, cu scopul de a impune ideile marxiste și în acest domeniu bazat pe probe, cunoaștere și spirit analitic. 

Marii arhelogi au dat cu subsemnatul

Mari personalități ale arheologiei românești, unele cu studii în străinătate, au fost urmărite de zeci de informatori pentru că nu voiau să devină colaboratori ai sistemului.

Pentru marele public, numele creatorilor de școală arheologică, dedicați profesiei, Vladimir Dumitrescu, Dionisie Pippidi, Radu Vulpe, Emil Condurachi, Scarlat Lambrino, nu spune nimic. Dar de Dinu Adameșteanu, influent arheolog, rămas în Italia, memoria timpului îl consemnează ca pe un intelectual imbatabil, cu adânci rădăcini în conștiința românească. Departe de țară, nu și-a uitat obârșiile și pentru asta armata de informatori ai Securității au tăbărât peste el și familia sa. 

Lansarea cărții din Aula Academiei Română, De la stânga la dreapta Cătălin Vărzaru, Marius Ghilezan, Cătălin Pena, Dorina Rusu, Ludovic Orbán și Oana Stănculescu

Intelectualii le-au dat cu flit Securității

Lucrarea Oanei Stănciulescu este o operă remarcabilă, din cel puțin trei unghiuri de vedere: reușește să pună în discuție, fără patimă, calvarul vieții unui segment din elita românească; evidențiază cu detașare violențele sistemului și capacitatea de rezistență a “obiectivelor”; analizează cu obiectivitate capacitatea arheologilor de a se sustrage cu eleganță din ingrata postură de turnători ordinari. 

Meritul cel mare al operei e că din documentarea prodigioasă reiese că intelectualii le-au dat cu flit organelor de forță, refuzând să facă – ceea ce zicem noi azi – poliție politică. Cel puțin asta am înteles noi, rare fiind informările date de racolați despre persoane din apropiere, cum reies din informările citate în carte. 

Majoritatea țintelor au fost șantajate și au devenit colaboratori. Unii chiar au semnat angajamente că vor informa instituțiile statului despre acțiunile dușmănoase ale vrăjmașului, care atentează la orânduirea comunistă. Deși participau la conferințe și congrese internaționale, reveniți în țară dădeau banale informări despre tendințele cercetărilor arhelogice din lume. 

YouTube video

Foarte puțini au fost plătiți pentru sintezele făcute. Ofițerii aparatului de represiune voiau să impună conduita materialist-dialectică într-o profesie care n-are nimic cu ideologia. Dar, partidul comunist voia să-și legitimeze puterea prin impunerea școlii de gândire că originea limbii române vine de la daci, iar Imperiul Roman era doar un colonizator. 

În ciuda șantajelor oribile, a șicanelor cu pașapoartele și cu pierderea locurilor de muncă, brațul înarmat al partidului – Securitatea – n-a reușit să impună linia, rămânând printre istorici două școli de gândire: una pașoptistă că de la râmi ne tragem și alta că formarea limbii române s-a făcut la sud de Dunăre. 

Comuniștii știau că “intelectualii sunt oameni periculoși”

Oana Stănciulescu vine în ajutorul cititorilor tineri, contextualizând lupta Securității cu arheologia, în cadrul unei criminalități ideologice de stat, cu ajutorul cozilor de topor ale Moscovei, amintind de torționarii Gheorghe Crăciun, Alexandru Drăghici, care au ucis în temnițele comuniste elita intelectualității românești, de la Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Hudiță, Nichifor Crainic și mulți alții. 

Întrebarea justă este de ce a ales autoarea un segment al intelectualității și nu un ansamblu. Păi aici e meritul lucrării: “exemplul care confirmă regula.” Atrocitățile comise împotriva unora care n-au uneltit, ci doar au dat cu săpăliga pe șantierele arheologice sunt un prilej bun pentru autoare să evidențieze renașterea temnițelor feudale care, în viziunea lui Michel Foucault, aveau scopul de depersonalizare, de control și de distrugerea ființei deținutului. 

Citându-l pe Nikita Hrusciov, în cadrul capitolului cărții, “Istoricii români sub lupa organelor de represine. Urmări și racolări,” “Istoricii sunt oameni periculoși. Ei sunt în stare să tulbure totul. Trebuie îndrumați,” Oana Stănciulescu a ridicat bruma ilarității tezei că arheologii erau neinteresanți pentru regim, ba dimpotrivă. 

“În perioada feudală, pedepsirea era publică fiind un exemplu dat populației, în timp ce judecata avea loc departe de ochiul publicului. În comunism, la început era invers – procesele erau publice, însă teroarea se întâmpla departe de ochii opiniei publice interne și internaționale,” conchide autoarea. 

Experimentul Pitești, bun de export în Minunata Lume Nouă

Dosarele consultate de Oana Stănciulescu reprimă orice idee că Securitatea a fost o instituție patriotică, așa cum o pictează azi țucalarii foștilor torționari. 

Autoarea se întreabă de ce a dispărut dosarul lui Emil Condurachi de la Securitate. Ar putea întreba, nici mai mult, nici mai puțin, pe profesorul care i-a scris prefața: cine a fost fiica celebrului arheolog. Și negura s-ar desțeleni.  

Cât despre cât de opresivă a fost Securitatea, am mai spus-o, de mii de ori. Experimentul Pitești, acea acțiune unică în lume de reeducare a tinerilor prin umilință și schinguire, poate fi un model pentru cei care azi vor să instituie controlul total al societății.

Cartea Oanei Stănciulescu e ca o radiografie fără interpretare, încă un merit în plus. Cititorul e suveran. Înțelege fiecare cât poate duce.  

VOCILE LUMII

Oana Stănciulescu

 

“Regimul dictatorial a transformat arheologia într-un instrument de legitimare politică prin intermediul arheologilor, iar tăcerea acestora a fost indusă de frică, de teroare sau din opportunism și spirit de supraviețuire,” scrie Oana Stănciulescu în preambulul cărții “Capcana unui compromis – Securitatea și arheologia” – apărută la Editura Vremea, în ediția de rezistență “Fapte, Idei, Documente.” 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.