Canalul a difuzat şi alte imagini ale unei petreceri cu plată, unde zeci de invitaţi apar fără măşti, unii îmbrăţişându-se. Totul sfidând interdicţiile adoptate pentru a frâna răspândirea Covid-19.
În Franţa, restaurantele şi barurile sunt închise de la sfârşitul lunii octombrie.
Unul dintre organizatorii intervievaţi, prezentat drept „colecţionar”, a spus cu voce din off: „Am luat cina săptămâna aceasta în două sau trei restaurante care sunt aşa-zise restaurante clandestine, împreună cu unii miniştri. Deci asta mă face să mă amuz oarecum. Suntem într-o democraţie. Facem ce vrem”.
Procurorul Rémy Heitz a anunţat duminică seară că a sesizat „Brigada pentru reprimarea delincvenţei contra persoanei (BRDP) a poliţiei judiciare din Paris cu privire la o anchetă despre punerea în pericol a celorlalţi şi a unor activităţi ascunse” cu scopul de „a verifica dacă au fost organizate petreceri cu nerespectarea regulilor sanitare şi a stabili cine au fost eventualii organizatori şi participanţi”.
Duminică, polemica pe această temă a fost un moment subiectul cel mai popular pe Twitter, sub hashtagul #OnVeutLesNoms (vrem numele), alimentat de afirmaţiile mai multor miniştri, chestionaţi în emisiuni duminicale la radio şi televiziune.
Ministrul pentru cetăţenie, Marlene Schiappa, a estimat astfel că, „dacă miniştri sau deputaţi” au fost într-adevăr prezenţi la astfel de mese clandestine, „trebuie să existe amenzi şi să fie penalizaţi ca oricare cetăţean”. Mai târziu, pe Twitter, ea a aprobat o internaută care a afirmat că, dacă este adevărat, miniştrii ar trebui „să dispară” din guvern: „Este de la sine înţeles. Cu o amendă”, a postat ministrul pe Twitter.
Cu toate acestea, câţiva dintre colegii săi din executiv au exclus ca un membru al guvernului să fi participat la aceste dineuri. „Nu cred absolut deloc”, a reacţionat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului.
„Datoria noastră este de a avea un comportament total ireproşabil şi exemplar”, a insistat el.
Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a părut şi el sceptic: „Toţi miniştrii, fără excepţie, respectă regula”. „Aş fi curios ca acest proprietar de restaurant să dea numele miniştrilor dacă este atât de bine informat”, a adăugat el.
Ministrul de interne, Gerald Darmanin, a sesizat la rândul lui prefectura poliţiei din Paris, care a deschis o anchetă administrativă.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.