Reteaua Corect

Ana Maria Pătru a recunoscut că a primit un apartament și o mașină

Scris de newsreporter in 30 noiembrie 2016 la 12:18, in Social. 194 vizualizari Intra in discutie TaguriAEP, ana maria patru, apartament, masina, recunoaste shortlinkhttp://crct.ro/npxm

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a recunoscut atât în fața procurorilor DNA Ploiești, cât și în fața instanței de judecată faptul că a primit un apartament și o mașină, susținând că regretă sincer faptele, se precizează în motivarea Curții de Apel Ploiești care a menținut decizia privind arestarea preventivă a inculpatei, informează Agerpres.

Sursa imagine: realitateaoltului.ro

"Mai mult de atât, solicită a se aprecia în sens pozitiv poziția inculpatei de a recunoaște aceste fapte. Încă de la prima declarație dată în 16.11.2016 la procuror, aceasta a recunoscut că a primit acel apartament și acel autoturism. Poziția acesteia a fost constantă de a colabora și a recunoaște faptele așa cum s-au întâmplat în realitate", a arătat unul dintre avocații Anei Maria Pătru în instanță.

Potrivit apărătorului acesteia, din fișa postului reiese că, în calitatea sa de vicepreședinte al AEP în 2009, Pătru nu avea atribuții pe achiziții, pe licitații, astfel că nu ar fi putut influența, "nici dacă ar fi dorit", derularea unei relații contractuale dintre Autoritatea Electorală Permanentă și firme participante la licitații.

"Așa cum arată în declarația dată inculpata, aceasta a recunoscut că a primit acel apartament, a spus că era tânără, avea 27 de ani, era singură în București, nu avea o locuință, a legat o strânsă relație de prietenie cu această doamnă (Irina Socol — n.r.), care a abordat-o întrebând-o dacă nu dorește acest apartament. Regretul manifestat de inculpată în fața procurorului și a judecătorului de la tribunal a fost unul foarte sincer, pentru că, la acest moment, regretă că a acceptat primirea apartamentului. Dar, punând în context întâmplările, calitatea sa, niciodată nu a condiționat ... oferirea acelui apartament de oferirea unui avantaj de către ... orice natură. (...) Există contractul de vânzare-cumpărare al acelui apartament. ... a recunoscut circuitul financiar prin care acel apartament a trecut în proprietatea societății administrate de către soțul său. Nu a contestat. Se face vorbire despre faptul că nu s-a cerut nimic la schimb și nici măcar Parchetul nu a depus vreo probă care să arate în ce consta acel ajutor sau vreo altă intervenție", a spus avocatul în fața judecătorului.

Totodată, apărătorul Anei Maria Pătru a arătat că aceasta a primit mașina de la un bărbat cu care avea o relație, iar primirea acestui bun nu a fost condiționată de vreo intervenție.

"A declarat inculpata că între dânsa și ... a existat o relație de prietenie, mai mult decât prietenie, iar martorii audiați ulterior o confirmă. Acest ... era un personaj care avea o situație financiară extrem de bună și a decis că dorea să aibă o relație cu doamna ..., aceasta nu s-a opus. Nu există nicio dovadă că ar fi încercat să condiționeze primirea acelui autoturism de oferirea vreunui serviciu. (...) Referitor la autoturism, din actele de vânzare-cumpărare ale mașinii se poate observa că acesta a fost oferit în preajma zilei de naștere a inculpatei. Acesta a fost contextul în care a primit autoturismul, faptul că proprietarul inițial al mașinii este o altă persoană decât ... a fost explicat și rezultă din declarațiile date de inculpată, de ... . Era o persoană publică, era căsătorită, a vrut să înlăture orice suspiciune cu privire la proveniența acestui bun. (...) Nu există niciun dubiu cu privire la relația lor. Soțul doamnei ... locuia în ... iar relațiile dintre ei erau iremediabil vătămate, singurul argument pentru care au înțeles să rămână împreună a fost acela că au un copil minor care ar fi fost afectat din punct de vedere emoțional dacă ar fi intervenit divorțul", se mai arată în documentul citat.

La rândul său, fostul președinte AEP a spus în instanță că vine din provincie, că acei oameni pe care i-a numit prieteni au căutat-o, că la acel moment era o persoană care nu își permitea multe lucruri.

"Oarecum a fost racolată de aceste persoane despre care nu cunoaște foarte multe, doar că unul este foarte bogat, iar doamna este foarte influentă și a crezut foarte mult în aceste persoane. Nu a comis nicio faptă penală, a recunoscut în totalitate și a spus adevărul, așa cum a fost, respectiv că a primit cadou două bunuri pe care nu le merita, dar la vremea respectivă așa a fost conjunctura. Nu a influențat niciodată (ceea ce se va dovedi) pe nimeni. Pur și simplu s-a întâlnit cu verișoara sa pentru că nu-și mai ducea aminte ce sa întâmplat. Primise informația, de fapt doamna ... a și chemat-o la discuție, s-au întâlnit probabil tocmai pentru a vedea ce poate să spună, neaducându-și aminte foarte multe din 2009. Așa cum a spus la procuror, a recunoscut că mașina a fost pusă pe numele verișoarei sale, a fost un om extrem de ocupat, care a muncit de dimineața până seara. Nu putea să țină minte tot. Nu a conștientizat că cineva poate să fie prieten pentru ceva anume", a arătat Pătru în fața judecătorului Curții de Apel Ploiești.

Totodată, aceasta a invocat prietenia cu Irina Socol, dar și faptul că nu avea o locuință în București pentru a justitifica primirea apartamentului, iar în privința autoturismului a arătat că l-a primit în timpul unei relații sentimentale, fără condiționări.

De asemenea, ea a spus că bărbatul în cauză i-a mai făcut și alte cadouri, precum bijuterii și excursii în timpul relației pe care au avut-o.

Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public (MP) a susținut în fața instanței că inculpata a primit apartamentul la a doua întâlnire cu respectiva doamnă (Irina Socol — n.r.), fapt care exclude o relație de prietenie între cele două la acel moment.

În plus, reprezentantul MP a arătat și că Pătru locuia la acel moment în apartamentul mamei sale.

În ceea ce privește posibilitatea ca inculpata să influențeze martorii, reprezentantul Parchetului a arătat că, anterior arestării, Pătru a luat legătura cu Irina Socol.

Ana Maria Pătru, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, a fost arestată preventiv în dosarul în care este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și a două infracțiuni de spălare de bani.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.