Reteaua Corect

Alexander Adamescu ar fi fost ARESTAT la Londra

Probleme mari pentru fiul lui Dan Adamescu, relatează Știripesurse.ro. Alexander Adamescu a fost arestat la Londra, iar acuzaţiile la adresa acestuia sunt extrem de grave. Acesta ar fi fost încătuşat în cursul lunii martie în Marea Britanie după ce o instanță londoneză a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare, spune surse judiciare pentru libertatea.ro.

Adamescu jr. ar fi folosit documente pretins emise de o autoritate publică din România, iar documentele ar releva condițiile de arest din țara noastră. Instanța britanică s-ar fi autosesizat și ar fi sesizat Serviciul de procuratură al Coroanei din Londra, care ar fi deschis un dosar de cercetare pe numele acestuia pentru folosirea unor documente false în instanță.

Actele au fost prezentate ca fiind de la Administrația Națională a Penitenciarelor, dar ele ar fi fost măsluite de către omul de afaceri. În respectivul caz instanțele britanice ar fi admis solicitarea procurorilor britanici de schimbarea a măsurii eliberării pe cauțiune cu măsura arestării preventive. Procedurile de extrădare în cazul acestuia s-au intensificat iar Adamescu jr. ar putea fi adus curând în România, mai spune sursa citată.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.