Reteaua Corect

Alegeri parlamentare cu miză mare, duminică, în Franța

Scris de newsreporter in 19 iunie 2022 la 10:23, in Social. 198 vizualizari Intra in discutie TaguriEmmanuel Macron, franta shortlinkhttp://crct.ro/nzKI

​Franța votează duminică în cadrul unor alegeri parlamentare cu miză mare, care l-ar putea priva pe președintele centrist Emmanuel Macron de majoritatea absolută de care are nevoie pentru a guverna având mână liberă, transmite Reuters. Votul începe la ora 8.00 (09.00 în România), iar primele estimări sunt așteptate la ora 20.00 (21.00 în România), într-un scrutin care ar putea schimba fața politicii franceze, conform HotNews.

Sondajele de opinie prevăd că tabăra lui Macron va obține în final cel mai mare număr de locuri, dar arată că nu este în niciun caz garantat că va atinge pragul de 289 de locuri pentru o majoritate absolută.

Sondajele de opinie văd, de asemenea, că extrema dreaptă ar putea obține cel mai mare succes parlamentar din ultimele decenii, în timp ce o alianță largă între stânga și verzi ar putea deveni cel mai mare grup de opoziție, iar conservatorii s-ar putea regăsi în postura de a decide cum se va înclina balanța puterii.

În cazul în care tabăra lui Macron nu va reuși să obțină o majoritate absolută, se va deschide o perioadă de incertitudine care ar putea fi rezolvată printr-un grad de împărțire a puterii între partide nemaiîntâlnit în Franța în ultimele decenii - sau ar putea duce la o paralizie prelungită și la alegeri parlamentare repetate în viitor.

Ce variante are Macron dacă nu obține majoritatea absolută

Macron, care dorește să mărească vârsta de pensionare, să urmărească agenda sa pro-business și să continue integrarea în Uniunea Europeană, a câștigat un al doilea mandat în aprilie.

După ce aleg un președinte, alegătorii francezi au folosit în mod tradițional scrutinul legislativ care urmează câteva săptămâni mai târziu pentru a-i acorda o majoritate parlamentară confortabilă - Francois Mitterand în 1988 fiind o excepție rară.

Macron și aliații săi ar putea încă să obțină acest lucru.

Dar stânga întinerită reprezintă o provocare dificilă, în timp ce inflația galopantă care duce la creșterea costului vieții trimite unde de șoc în peisajul politic francez.

Dacă Macron și aliații săi ratează majoritatea absolută cu doar câteva locuri, ar putea fi tentați să racoleze parlamentari de la centru-dreapta sau de la conservatori, au declarat oficiali din aceste partide.

Dacă o ratează cu o marjă mai mare, ei ar putea fie să caute o alianță cu conservatorii, fie să conducă un guvern minoritar care va trebui să negocieze legi de la caz la caz cu alte partide.

Melenchon n-are nicio șansă să ajungă la guvernare

Chiar dacă tabăra lui Macron va câștiga cele 289 de locuri sau mai multe de care are nevoie pentru a evita împărțirea puterii, este posibil ca acest lucru să se întâmple datorită fostului său prim-ministru Edouard Philippe, care va cere să aibă un cuvânt mai mult de spus în ceea ce privește acțiunile guvernului.

Așadar, după cinci ani de control incontestabil, Macron, cunoscut pentru abordarea sa verticală a puterii, se află în fața unui nou mandat în care va trebui să facă mai multe compromisuri.

Niciun sondaj nu a sugerat că Nupes, formațiunea de stânga condusă de stânga dură Jean-Luc Melenchon, ar câștiga o majoritate de guvernare - un scenariu care ar putea arunca a doua economie ca mărime din zona euro într-o perioadă instabilă de coabitare între un președinte și un prim-ministru din grupuri politice diferite.

 

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.