Reteaua Corect

ADMITERE LA LICEU 2019 | Cum se calculează media

ADMITERE LA LICEU 2019. Primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2019 au fost afişate, iar elevii care nu depun contestaţii caută să afle dacă se pot înscrie la liceul dorit. Media generală obţinută la Evaluare are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere la liceu. Rezultatele finale la Evaluare vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie, scrie Mediafax.

ADMITERE LA LICEU 2019. CUM SE CALCULEAZĂ MEDIA

Media obţinută la Evaluarea Naţională (EN VIII) este un criteriu esenţial pentru admiterea în învăţământul liceal.

 

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a, iar media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

 

În baza notei obţinute la evaluarea naţională, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Citeşte şi: EDU.RO Rezultate Evaluare Naţională 2019. Notele AICI

MEDIA de ADMITERE la LICEU 2019. Cum se calculează

Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4829/30.08.2018, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020, arată că ”Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.” Excepţie fac colegiile naţionale militare. 

MEDIA de ADMITERE la LICEU 2019. Nota 5 sau sub această medie

Elevii care au obţinut sub nota 5 trebuie să ştie următoarele, potrivit Anexei nr. 1 la ordinul MECTS nr. 4802/31.08.2010, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012:

Art. 4.

(6) Media generală la Evaluarea Naţională se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la probele incluse în Evaluarea Naţională.

(7) Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la Evaluarea Naţională sunt inferioare notei cinci.

(8) Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci.

(9) Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.

 

REZULTATELE DE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ 2019, ÎNAINTE DE CONTESTAŢII 

 

Rezultatele înainte de contestaţii înregistrate de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională 2019 au fost publicate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. 429 de elevi au încheiat examentul cu media generală 10.

Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă, marţi, că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, înainte de contestaţii, sesiunea 2019.

Situaţia statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidaţi prezenţi, 106.838 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceştia, 429 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi.

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidaţi (80,6%), iar 1.956 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 91.606 candidaţi (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).

La limba şi literatura maternă, 8.130 de candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 5.

Opt elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Absolvenţii clasei a VIII-a pot contesta notele tot marţi, în intervalul orar 14:00-20:00. Acestea vor fi analizate în perioada 26-28 iunie, urmând ca sâmbătă, 29 iunie, să fie afişate rezultatele finale.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.