Reteaua Corect

Adăugiri necesare/Între libertate şi iluzia ei

Scris de newsreporter in 25 iulie 2022 la 09:02, in Social. 364 vizualizari Intra in discutie Taguriadrian paunescu, cenaclul flacara shortlinkhttp://crct.ro/nzUI

Întrucât articolul “Polemici necesare/ Adrian Păunescu – poetul vs. curtezanul ceaușist” a stârnit multe pasiuni, și într-un sens, și în celălalt, mă văd nevoit să fac un… “zoom in”, cum se spune în cinematografie. Rog însă ca lectura celor două eseuri să se facă în conjuncție.

Fac parte dintre scriitorii care consideră că a analiza unilateral – cu atât mai rău sentimental – o umanitate (mai largă sau mai restrânsă), o stare de fapt, un fenomen social, politic etc. seamănă a dezinformare și că, nuanțând și adâncind abordarea holografică a subiectului, te apropii cu șanse bune de adevăr. Cu atât mai mult când adevărul însuși are mai multe fațete concomitente, trebuie să le iei pe toate în considerare, iar a le integra este cea mai mare provocare.

Senzația de frustrare față de eseul publicat în 22 iulie al acestei veri – care se desprinde din reacțiile multora dintre cei care au participat la serile memorabile ale Cenaclului – vine, poate, din insuficienta transcriere a atmosferei speciale care se crea în acele momente, când oamenii – trecând peste, ignorând (din instinctul zonei) înscenarea – trăiau aproape în levitație iluzia libertății. La limită, libertatea însăși este o iluzie, dar sub comunism, libertatea fiind atât de amputată, iluzia chiar ținea loc de libertate. Nu aveam altceva mai bun decât să visăm – și spațiul acela dintre gradenele stadioanelor-gazdă era locul permis să visăm în grup, să simțim apartenența la o stare de bine comun, la o evadare solidară. Cenaclul Flacăra era o evadare permisă.

Din acest punct de vedere, erau seri magice. Pe fondul de secetă spirituală generalizată, impusă de dogmatismul constipat al dictatorului și al consoartei lui, cu atât mai mult florilegiul de cântece, interpretări, texte nemaipomenite, poezii superbe și șopârle anti-dogmă (introduse de poetul însuși, cu vocea lui de Zeus, pogorât din Olimp) producea un puternic efect transportator, o cataliză vecină cu fericirea. Așa se explică și afluența fantastică a publicului – ca un fel de exod dintr-o uriașă închisoare fără gratii spre o oază de lumină.

Ce înțelegeau Ceaușescu/sistema din toate acestea? În primul rând, era clar că oaza Cenaclului (până a nu fi fost dinamitată) era acceptată și promovată de toți factorii de partid centrali și locali. Cum nimic nu era permis dacă nu folosea regimului – cu atât mai puțin dacă îl mai și beștelea, rezultă că dezlănțuirea de visare (vânare de vânt) era folosită de autorități pe post de supapă de defulare controlată, de catharsis cu voie de la poliție. O defulare la vedere scade riscurile unei defulări subversive, mai ales din partea tinerilor – de care orice regim are a se teme cel mai tare.

Apoi, adevărurile istorice (și cele contemporane), vehiculate, mai cu perdea, mai fără, de poet, multe pe muchie de cuțit, erau iarăși permise de stăpânire, întrucât trimiteau semnale în exterior privind anumite stări de lucruri despre care delegațiile încliftate de partid și de stat (frățești) nu convorbeau, în unele privințe fiind pe poziții disjuncte și uneori chiar cam la cuțite. Păunescu le spunea de la obraz, i se permitea, pentru că el juca, într-un fel, și rolul menestrelului, și rolul bufonului. Oricâte adevăruri mușcătoare sau batjocoritoare proferează bufonul la adresa regilor, el nu poate fi pedepsit. E un bufon, atâta tot…

Pe de altă parte, așa cum am spus în primul eseu, îndoctrinarea era dizolvată, aneantizată pe nemestecate de cei prezenți, nu producea niciun efect, întrucât erai tot timpul îndoctrinat, la tot pasul și sub toate formele posibile. Încă din leagăn învățai cum să-ți duci viața în mijlocul îndoctrinării, încercând să faci abstracție, să o ocolești, îndoctrinarea, și să ți-o faci, viața, cât mai normală. Din acest punct de vedere, poate că nici îndoctrinarea practicată de Păunescu nu avea vreun efect neapărat, ea venind pe un teren deja imunizat la această toxină.

Așa se explică faptul că astăzi, într-un reflex de autoapărare (cortexul “uită” ceea ce îi produce disconfort), participanții de atunci nu-și aduc aminte decât de momentele extatice produse de pachetul artistic (poezie, muzică, compoziții, interpretare). Se poate spune că efectul urmărit de autorități, acela de obnubilație a realității comuniste în mijlocul căreia manifestarea avea loc, se menține: participanții de atunci refuză să-și amintească exaltarea efigiei dictatorului, nu sunt dispuși nicio clipă să contrapună substratul politic cu meritele indiscutabile ale Cenaclului și asociază siglei doar partea artistică.

Totuși. Pe fondul invocării unor momente istorice mai ales nemenționate de istoriografia comunistă oficială, acompaniate de cântece mobilizatoare gen “Treceți batalione române Carpații!” (care augmentau starea de euforie a participanților), exaltarea sentimentului patriotic amalgamată cu exaltarea cultului dictatorului reprezenta o îndoctrinare foarte subtilă, pentru că inducea sentimentul subliminal că patria-ceaușescu-comunismul sunt unul și același lucru – ceea ce era un imens fals. Patria fiind eternă, se situează înaintea și depășește orice regim politic; se situează înaintea și depășește orice lider politic (cu atât mai mult dacă e vorba de unul total ilegitim, șef al unei forme de guvernământ impostoare, impuse de o putere străină). Dar comunismul considerându-se etern, evident că voia să se substituie patriei înseși. (Și neo-marxismul actual, practicat agresiv la nivel de Bruxelles, cu agheasmă de Macron, vrea să se substituie patriei înseși.)
Spunând toate acestea, mă simt însă obligat să schimb punctul de vedere, pe o altă fațetă. Indiferent de scopurile manipulative, doctrinare, ideologice, de cult al personalității, prin simplul fapt că se scanda “Libertate!”, puteai înțelege un lucru primordial: că, de fapt, ea nu exista, altfel de ce s-ar mai fi scandat?! Prin ricoșeu, înțelegeai ceva foarte subversiv – și anume că ceea ce trăiai în afara gradenelor nu era libertate. De aici la ideea că merită să încerci s-o obții mai era un pas. Adică, pe șleau spus, cu Cenaclul Flacăra regimul mai mult își „bătea cuie în talpă” decât “se scotea”. Privite lucrurile așa, s-ar putea spune că Păunescu practica o „subversiune la vedere”, până când cineva i-a deschis lui Ceaușescu ochii în sensul că lingușirile la adresa persoanei sale nu mai contrabalansau deraierile anti-dogmă, anti-canon etc. care escaladau, luau amploare, se cocea riscul major ca iluzia libertății să se transforme chiar în libertate – și l-a decapitat.
Dar, ajunși aici, trebuie din nou să schimbăm punctul de vedere, pe o altă fațetă. Am fi putut să-i dăm credit lui Păunescu în sensul celor de mai sus, dacă după decembrie ’89, ne-ar fi explicat această stratagemă, ar fi făcut, el, rechizitoriul cel mai aspru regimului și ceaușismului, și eventual nu s-ar fi înscris în partidul socialist al lui Ilie Verdeț, ci, de exemplu, în partidul pentru care propriul lui tată executase 15 ani de pușcărie în Gulagul autohton – Partidul Național Liberal. E-adevărat că îți trebuia mare curaj să faci asta, dacă te numeai Adrian Păunescu. Pe care el nu l-a avut. Și nu făcut-o. De ce? De ce egoul lui supra-expandat a înmormântat filiația orientării politice a propriului părinte?

Oare pentru că el însuși profitase din plin de “stratagemă”, atât în planul chiverniselii personale cât și în cel al puterii efective (învârtea prim-secretari de județ, miniștri și directori de orice fel cu un vârf de deget) sau oare pentru că – și aici intervine partea cea mai tristă – el chiar crezuse în alinierea individului și în comunism (pe care încercase doar să-l corecteze, să-l îmbunătățească, să-l „eficientizeze”?) Probabil un mix din toate. Când Păunescu scanda “libertate, libertate!”, înțelegea „libertatea” în interiorul sistemului comunist – ceea ce nu se poate (în asta constă una dintre utopiile marxist-lenininste, reînflorite, acum, sub formă de neo-marxism), pe când tinerii transfigurați, galvanizați, înțelegeau libertatea cu „L” mare, cea din afara comunismului, libertatea care îi includea pe Jimi Hendrix, Joan Baez și Mick Jagger. Fiecare înțelegea altceva.

Rămân la părerea că a minimaliza, a eluda, a alege “să nu vorbim despre asta”, a trece sub tăcere grotescul cult al personalității dictatorului – practicat indiferent cu ce motivație – este în primul rând un semn al nevindecării de traumele acelei perioade care încă marchează mentalul colectiv. Nu avem curajul să privim în față acea perioadă pentru că, în sinea noastră, purtăm complexul vinovăției de a-l fi răbdat în cvasi-unanimitate pe Ceaușescu, de a fi coabitat cu el. Este un complex de vinovăție total nefondat – pentru că nu exista altă soluție de supraviețuire. Nu putea să emigreze tot poporul. Securitatea avea grijă să nu-ți lase nicio alternativă. Iar eroi, martiri, opozanți n-au fost decât câțiva. (În paranteză fie spus, vor fi fost și unii care n-au făcut compromisurile lui Păunescu pentru că nu li s-a dat ocazia…)

Chiar și așa fiind, una e să coabitezi, pasiv, că n-ai încotro, și alta să-l promovezi, să-l adulezi, să-l idolatrizezi – altfel spus, să contribui, să pui umărul cu toată forța, să te bați cu pumnii în piept pentru slava celui care era primul responsabil de ceea ce se întâmpla (stare de fapt pe care, în subsidiar, o criticai și în Revistă, și în Cenaclu, intrând astfel, pe fond, într-o auto-negare, într-un absurd perfect).

Pe de altă parte, a scuza osanalele grețoase cu sintagme de genul “n-a fost singurul” sau “a fost un mare poet, să i se ierte tot” pe lângă că nu sunt în “cestiune” (nu poți să transferi argumente din câmpul artistic în câmpul politic), nu stau în picioare nici per se. În primul rând că, în afară de Vadim, nu prea au fost “alții”, și, în al doilea rând, au mai fost mari poeți (nu neapărat sociali), poate chiar mai mari, care nu s-au dedat la așa ceva. Desigur, când trăiești într-un sistem concentraționar (și nu numai), apar tot felul de monstruozități – cu chip demonic sau angelic sau ambele. Care își caută locul nu numai de supraviețuire, ci și de supremație. Ele trebuie raportate la acel sistem de referință, dar nu ne putem preface că n-au existat. Poezia îl va salva, dar nu-l va absolvi.
Respectăm și recunoaștem sensul libertății și al patriotismului (epilat de comunism) pe care l-au extras tinerii pe vremea aceea din acel mixtum care a fost Cenaclul. Unii dintre ei poate chiar și-au dat viața în decembrie ’89 pentru libertatea cu a cărei iluzie au făcut cunoștiință în serile de neuitat. Dar a șterge cu buretele căpăstrul apologetic comunisto-ceaușist vânturat atunci aruncă în desconsiderare toată tragedia sângeroasă din decembrie ’89, aruncă post-decembrismul (cu bune și rele) într-un fel de derizoriu existențial. Căci mesajul siglei revigorate apare ca fiind: “Ați murit să scăpați de Ceaușescu, de comunism? Să fiți sănătoși! Iată că nu puteți să scăpați chiar de tot! Noi ne întoarcem la Cenaclul Flacăra!” Aici nu e vorba de interzicere, ci de semnificații. Dar prin relativizare continuă, prin atomizarea unei minime ierarhii de principii și valori morale, s-a ajuns unde s-a ajuns astăzi în România.

Polemici necesare/Adrian Păunescu, poetul vs. curtezanul ceaușist

de Eugen Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.