Reteaua Corect

Un asteroid se va apropia de Pământ la o distanţă record

Scris de newsreporter in 25 ianuarie 2019 la 12:40, in ScIT. 905 vizualizari Intra in discutie Taguri2036, 2068, apophis, asteroid, nasa, pamant, rusi shortlinkhttp://crct.ro/ntVw

Asteroidul Apophis, numit după Zeul Egiptean al Haosului şi al Întunericului, se află pe un curs de coliziune cu planeta noastră, spun oamenii de ştiinţă ruşi. „Apophis 99942” are un diametru de 370 metri şi se presupune că va trece pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani, transmite metro.co.uk, potrivit Descoperă.ro.

Cercetătorii ruşi afirmă că asteroidul s-ar putea ciocni de planeta noastră cu o viteză de peste 24.000 de kilometri pe oră, în anul 2068. Academicienii de la departamentul mecanismelor astrale de la Universitatea din Sankt Petersburg consideră că „există posibilitatea unui număr mare de coliziuni între Apophis şi planeta noastră, iar cea mai periculoasă coliziune s-ar putea produce în 2068”. Şansele unui astfel de scenariu este de unu la 2.3 milioane.

Conform adepţilor teoriei conspiraţiei, Apophis va distruge Pământul în anul 2036, provocând astfel apocalipsa şi eliminarea speciei umane. Se presupune că această previziune este sprijinită de un comunicat de presă emis de NASA. Însă, în a doua propoziţie din comunicat, NASA scrie că „traiectoria recalculată arată că posibilitatea unei coliziuni s-a redus semnificativ”. „Apophis este unul dintre acele corpuri astrale care au capturat atenţia publicului de la descoperirea sa, din 2004”, a declarat Steve Chesley din cadrul NASA.

Oamenii de ştiinţă au mai spus initial că exista o şansă de 2.7% ca Apophis să se lovească de planeta noastră în anul 2029. Posibilitate a fost, însă, eliminată complet în urma unor analize mai ample. Asteroidul se va apropia, totuşi, de suprafaţa planetei noastre la o distanţă „record” de peste 29.000 de kilometri – o distanţă „minusculă” în termeni astrali.

Continuarea pe Mediafax.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.