Reteaua Corect

TOP ȘTIINȚĂ Principalele noutăți din domeniu anunțate în luna noiembrie

Cunoașterea științifică se diversifică continuu. Zi de zi pe fluxurile de știri ajung informații cu privire la noi descoperiri din diferite domenii, fie că este vorba despre Univers și spațiul cosmic, despre Pământ și biosferă, despre istorie și arheologie sau despre mediu. Prezentăm o selecție a celor mai importante descoperiri din diferitele domenii de cercetare științifică anunțate în cursul lunii noiembrie, scrie Agerpres.

Sursa imagine: business24.ro

Spațiu

La jumătatea lunii noiembrie Luna a oferit un spectacol celest inedit, fiind mai aproape de Terra, mai mare și mai luminoasă decât a fost vreodată în ultimii aproape 70 de ani. Fenomenul, care a fost denumit de NASA ''super-extra-Luna'', a constat în producerea concomitentă a două fenomene astronomice — faza de lună plină se suprapune cu momentul în care astrul, a cărui orbită este ușor eliptică, se află cel mai aproape de Terra. Luna a fost mult mai luminoasă și mai mare decât în mod obișnuit. ''O super-Lună poate fi cu până la 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă decât o Lună obișnuită la perigeul său'', potrivit NASA.

În emisfera nordică a planetei Marte se află un uriaș depozit subteran de gheață care conține tot atâta apă ca și Lacul Superior, cel mai mare dintre Marile Lacuri din America de Nord, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani și publicat în a treia săptămână a lunii noiembrie în Geophysical Research Letters. Stratul de gheață, care se întinde o suprafață mai mare decât statul New Mexico, este acoperit de un strat de sol de unu până la zece metri. Din acest motiv reprezintă o posibilă resursă substanțială pentru viitorii astronauți care vor explora Planeta Roșie, susțin membrii echipei de cercetători. Stratul oscilează în grosime între 80 și 170 de metri și este format în proporție de 50 până la 85% din apă înghețată, restul fiind roci și particule mai mici. Cercetătorii, conduși de Cassie Stuurman din cadrul Institutului de geofizică al Universității din Texas, au analizat observațiile din regiunea marțiană Utopia Planitia realizate de așa-numitul Shallow Radar (SHARAD, radar de suprafață), instrument aflat la bordul navei Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) a NASA.

Tehnologie

Societatea olandeză controversată Mars One, care vrea să trimită oameni pe Marte în termen de zece ani, a prezentat la jumătatea lunii noiembrie primul său concept de combinezon marțian care ar trebui să le permită coloniștilor să efectueze sarcinile necesare pentru supraviețuirea lor în condiții "extrem de dificile". Combinezonul, care ar urma să "utilizeze la maximum resursele marțiene", ar urma să fie compus din elemente interschimbabile, să împiedice pătrunderea radiațiilor și să poată fi adaptat pentru mai multe mărimi. De asemenea, scopul conceptului este de a reduce la maximum și de a ușura mentenanța combinezonului. Mars One pregătește prima sa misiune fără echipaj uman pentru 2018.

Oamenii de știință din Statele Unite au dezvoltat un dispozitiv flexibil microfluidic ce se lipește cu ușurință de piele și măsoară nivelurile de transpirație indicând totodată modul în care corpul răspunde la exercițiile fizice, au anunțat cercetătorii în a doua parte a lunii noiembrie. Dispozitivul poate analiza în timp rapid elemente-cheie precum nivelurile de acid lactic, de glucoză sau pH-ul și îl pot informa pe utilizator dacă ar trebui să își schimbe sau să își modifice activitatea, ar putea ajuta în viitor și la diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor. Cercetătorii susțin că dispozitivul le permite utilizatorilor să își monitorizeze starea de sănătate fără a mai fi nevoie de probe de sânge. Plasturele subțire și flexibil, ce măsoară doar câțiva centimetri, conține circuite integrate și necesită baterii, putând fi conectat direct la un smartphone printr-o conexiune wireless.

Planeta

Vulcanul bolivian Cerro Uturuncu, care se ridică din Altiplano, un platou alpin înalt din Anzii Cordilieri, are la baza sa, adânc în crusta terestră, un uriaș rezervor de apă, conform unei descoperiri anunțate în a doua săptămână a lunii noiembrie de o echipă de geologi de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie). 

"Este probabil de două ori mai multă apă decât ne-am fi așteptat", potrivit lui Jon Blundy, geolog la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, unul dintre autorii acestei descoperiri. Masa vâscoasă de sub platoul Altiplano și de sub vulcanul Cerro Uturuncu este în proporție de aproximativ 10% lichidă, iar 10% din masa acestui lichid este reprezentată de apă. Măsurată în funcție de proporția moleculelor de apă din amestecul care compune această masă vâscoasă, apa reprezintă aproximativ 25% din volumul de rocă topită, fapt care explică nivelul ridicat de conductivitate electrică identificat. Întreaga pungă de magmă are aproximativ 500.000 de kilometri cubi, conform lui Blundy. Această apă a ajuns în subteran după ce placa tectonică Nazca a pătruns sub placa tectonică sud-americană. Vulcanul Cerro Uturuncu nu a mai erupt de aproximativ 250.000 de ani și deocamdată nu se știe dacă și când ar putea redeveni activ.

Cercetători de la Universitatea din Munchen au publicat un studiu în a doua parte a lunii noiembrie, în revista Nature Plants, în care au demonstrat că o specie de furnici din Insulele Fiji, arhipelag din sudul Oceanului Pacific, se comportă ca niște veritabili agricultori, semănând și fertilizând semințele a cel puțin șase specii de plante, pe care le culeg și le utilizează drept hrană. Este pentru prima dată când se demonstrează că aceste insecte cultivă și plante. Numită Philidris nagasau, această specie de furnici adună semințele a șase tipuri de Squamellaria — o plantă endemică pentru insulele Fiji — pe care le depozitează în mici crăpături din arbori. Squamellaria este o plantă epifită, care supraviețuiește utilizând alte plante drept suport, însă fără a le parazita. Oamenii de știință au observat că plantele Squamellaria sunt complet dependente de furnici pentru fertilizare și că fiecare colonie de furnici se ocupă de cultivarea a zeci de plante Squamellaria în același timp, iar culturile se întind de multe ori pe mai mulți copaci alăturați. Această asociere datează de trei milioane de ani, cu mult înainte ca omul să devină agricultor, acum circa 10.000 de ani, conform cercetătorilor.

Istorie și Arheologie

Un oraș și un cimitir vechi de peste 7.000 de ani, din Prima Dinastie din Egiptul Antic, au fost descoperite, în sudul provinciei Sohag (Egipt), a anunțat, în a patra săptămână a lunii noiembrie, ministrul egiptean pentru antichități. În orașul străvechi trăiau oficiali de rang înalt și constructori de morminte. 

Descoperirea aduce noi informații despre Abydos, unul dintre cele mai vechi orașe din Egiptul Antic. Dovezile arheologice au fost găsite la 400 de metri de templul lui Seti I, un memorial din Noul Regat Egiptean, astăzi în Luxor. Până în prezent, arheologii au adus la lumină colibe, rămășițe de ceramică și unelte din fier, precum și 15 morminte imense, unele dintre ele mai mari decât cele ale regilor din Abydos. ''Dimensiunea mormintelor descoperite în cimitir este mai mare în anumite cazuri decât cea a mormintelor regale din Abydos datate din timpul Primei Dinastii, ceea ce dovedește importanța oamenilor îngropați acolo și rangul lor înalt în societatea în timpul acestei ere timpurii a istoriei Egiptului Antic.

Medicină

Oamenii de știință de la Universitatea Michigan din Statele Unite au reușit să transplanteze cu succes mini-plămâni obținuți în laborator în șoareci imunodeprimați, conform studiului publicat în a doua săptămână a lunii noiembrie în ''eLife''. Reușita cercetătorilor este descrisă drept un potențial instrument de studiere a bolilor de plămâni deoarece organele dezvoltate în laborator oferă un model uman pentru testarea unor noi medicamente, pentru înțelegerea funcționării genelor, pentru a genera țesut transplantabil și pentru studierea afecțiunilor umane complexe precum astmul. Autoarea principală a studiului, Briana Dye, de la Departmentul de Biologie Celulară și Biologie Evolutivă din cadrul Universității Michigan, a folosit mai multe căi de semnalizare implicate în creșterea celulelor și formarea organelor pentru a determina celulele stem — celulele principale ale corpului uman — să fabrice plămâni în miniatură. ''În doar opt săptămâni, țesutul transplantat avea structuri de căi aeriene sub formă de tub similare cu cele adulte'', potrivit cercetătoarei Briana Dye.

O echipă de cercetători portughezi de la Universitatea Coimbra a descoperit noi mutații care provoacă Sindromul Leigh, o boală foarte rară care afectează mai ales copiii. Descoperirea, anunțată în a doua săptămână a lunii noiembrie, a fost posibilă grație identificării a două mutații genetice, dintre care una era complet necunoscută. În acest studiu, desfășurat de-a lungul a patru ani, cu ajutorul a doi pacienți care suferă de Sindromul Leigh, cercetătorii au descoperit "un deficit al enzimei ciclooxigenaza (COX) și alterații ale genei SURF1". Echipa de la Universitatea Coimbra a identificat mutații genetice care produc acest sindrom la peste 20 de gene diferite. O familie din Iordania care și-a pierdut cei doi copii (unul de șase ani iar celălalt de șase luni) din cauza acestui sindrom s-a supus unor analize și s-a descoperit că mama este purtătoarea unor mutații ale genei mitocondriale, responsabilă pentru boala neurologică.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.