Reteaua Corect

Navete aero-spatiale (57)

Incepand din al 2-lea razboi mondial, a existat preocuparea realizarii unor vehicule cu echipaj la bord, capabile sa evolueze in statosfera si chiar sa iasa din atmosfera terestra. Majoritatea acestor aparate avand caracter militar, informatiile legate de testarea lor sunt in continuare secrete. In cele ce urmeaza, ne propunem sa urmarim pas cu pas evolutia acestor aparate, pana la naveta autonoma X-37B din zilele noastre si un pic mai departe.

Salyut 1 Salyut 1

Primele 2 statii orbitale Salyut

In plin razboi rece, secretarul de stat american al Apararii, Robert McNamara autoriza, pe 25 februarie 1965, programul laboratorului spatial MOL (Manned Orbiting Laboratory), estimand ca prima lansare urma sa fie efectuata de catre fortele aeriene, la sfarsitul lui 1968. Ca replica la MOL, proiectul Almaz al statiei orbitale sovietice, a fost solicitat pe 27 octombrie 1965 de catre conducerea de stat a URSS institutului Mashinostroyeniya, condus de Vladimir Chelomey, aflat in suburbia Reutov a Moscovei. Scopul urmarit prin Almaz era ca o nava spatiala OPS (Orbital Piloted Station) cu 3 cosmonauti la bord, sa opereze de pe orbita circumterestra timp de 1-3 ani pentru a asigura informatii foto si radar despre obiectivele inamice aflate pe sol. Principalul beneficiar al informatiilor transmise de statia orbitala era serviciul de informatii al armatei (GRU). Pentru schimbarea echipajelor de cosmonauti si aducerea de provizii pe statia orbitala, a fost conceputa o nava cosmica de transport TKS, prevazuta cu o capsula VA reutilizabila, folosita de echipaje pentru revenirea pe Pamant. Practic, TKS era compus din capsula de reintoarcere pe Pamant (VA) si laboratorul propriu-zis Zarya FGB (Functional Cargo Block) cu diametrul de 4,15 m. FGB dispunea de 2 motoare racheta cu tractiunea de 450 kgf, cu rezervoare de 3.822 kg de combustibil. VA avea formele si dimensiunile modulului de comanda al misiunilor Apollo (3,05 x 2,06 m, masa 3.800 kg), avand o autonomie de 31 de ore de zbor. Profilul de reintrare in atmosfera se baza pe faptul ca acesta capsula realiza portanta, insa in situatii speciale, ea putea efectua si reintrarea balistica, prin imprimarea unei miscari de rotatie. In 1967, proiectul Almaz al lui Chelomey a fost modificat pentru a obtine si o varianta civila a statiei orbitele, pusa in responsabilitatea biroului de proiectare Korolev. Chelomey a fost obligat sa utilizeze Soyuz 7K folosita deja de colectivul Korolev in locul navei TKS. Spre deosebire de OPS, care dispunea de un singur port de andocare, varianta civila a statiei orbitale DOS (Durable Orbital Station) dispunea de 2 porturi de andocare, unul in partea din fata si unul in cea din spate. Din 1965 pana in 1970, au fost realizate 8 modele de testare la sol si 2 statii orbitale complet echipate. In 1969 au fost testate motoarele de manevra RD-0225 ale statiei orbitale la bancul nr. 1 de la centrul de testare Zagorsk, de langa Moscova, pentru ca in mai 1970 sa fie dat in folosinta bancul nr. 5 destinat testarii statiei spatiale. Salyut DOS cantarea 18.900 kg si avea lungimea de 15,8 m. Primul compartment al statiei era cel de transfer, care facea legatura cu nava Soyuz prin intermediul unui port de andocare cu lungimea de 3 m si diametrul de 3 m. Al doilea compartiment era laboratorul propriu-zis cu diametrul de 4 m, cu un volum locuibil de 90 m cubi, care dispunea de 7 console ale echipajului, diverse panouri de control si 20 de hublouri. Observatorul astrofizic Orion 1 de la bordul statiei spatiale a fost proiectat de Grigor Gurzadyan de la observatorul astronomic din R.S.S. Armenia. Spectrogramele  stelelor erau obtinute cu ajutorul unui telescop uilizand camere foto cu pelicula sensibila in ultraviolet, cu rezolutia de 5 - 260 nm. Rezolutia in cazul stelelor Vega si Beta Centaur era 200 - 380 nm. Al treilea compartiment era si el presurizat ca cele anterioare si adapostea echipamentele de control al zborului, cele de asigurare a vietii si sistemele de comunicatii. Al patrulea compartiment avea diametrul de 2 m, era nepresurizat si era un modul de serviciu Soyuz modificat. La exterior, erau montate 2 seturi de panouri solare cu lungimea de 10 m si suprafata de 28 m patrati. DOS utiliza un sistem de comanda de la sol Kvant preluat de la navele Soyuz, similar cu cel al ISS Zvezda. Fluxul de elemente de telemetrie consta in 15 cuvinte modulate in impuls transmise pe unda purtatoare. Lansarea primei statii orbitale civile Salyut 1 (DOS-1), fara echipaj la bord, a avut loc pe 19 aprilie 1971, racheta Proton-K, plasind-o pe o orbita cu parametrii: 200-222 km, perioada 88 minute, inclinatie 51 grade. Misiunea Soyuz 10 a fost lansata pe 23 aprilie 1971, avandu-i la bord pe cosmonautii Vladimir Shatalov, Aleksei Yeliseyev si Nikolai Rukavishnikov. Nava spatiala era de tipul Soyuz 7K-OKS, o versiune Soyuz adaptata pentru andocarea la Salyut 1, avand un tunel de intrare a echipajului catre statia spatiala. Dupa ce nava Soyuz 10 a fost plasata pe orbita cu parametrii: 209 x 258 km, in aceasi zi, ea s-a cuplat cu statia Salyut 1, insa lacatele de fixare s-au declansat prematur, ramanand blocate si lasand un spatiu de 9 cm intre cele 2 trape de acces, ceea ce a impiedicat transferul echipajului la bordul statiei Salyut 1. Dupa alte incercari esuate, pe 25 aprilie 1971, nava Soyuz 10 s-a desprins de statia orbitala si a aterizat dupa efectuarea a 32 de orbite circumtereste.

Pe 6 iunie 1971, misiunea Soyuz 11, formata din cosmonautii Georgi Dobrovolski, Viktor Patsayev si Vladislav Volkov, a decolat spre statia orbitala. Echipajului Soyuz 11 i-a trebuit 3 ore si 19 minute pentru a reusi andocarea si a se muta in statia Salyut. La intrarea in statie, echipajul a sesizat existenta fumului si a mirosului de cabluri electrice arse din sistemul de ventilatie. Dupa ce a inlocuit o parte din elementele sistemului de ventilatie, echipajul s-a intors si a dormit pe Soyuz 11. Primele obiective misiunii Soyuz 11 au avut in vedere verificarea functionarii sistemelor de baza de la bordul statiei, testarea procedurilor de orientare si navigatie, manevrarea complexului spatial pe orbita. Un alt obiectiv stabilit pentru misiunea Soyuz 11, a fost acela de a studia fenomenele atmosferice din atmosfera inalta a Pamantului, utilizand diferite zone ale spectrului electromagnetic. Observarea din spatiu a lansarii rachetei N-1 nu s-a realizat, intrucat aceasta a explodat la 1 minut dupa lansare. In cea de-a 11 zi petrecuta pe statia Salyut, un alt incendiu s-a produs la bordul acesteia, datorat unui scurtcircuit la instalatia electrica. Incendiul a scurtat durata sederii cosmonautilor la bordul statiei Salyut si, pe 30 iunie 1971, dupa 23 de zile si 18 ore, timp in care au efectuat 363 orbite, echipajul Soyuz 11 s-a separat de statia orbitala si a inceput reintrarea in atmosfera Pamantului, fara a fi echipat cu costumul spatial. Centrul de control din Crimeea a pierdut legatura radio cu echipajul chiar inainte de reintrarea in atmosfera.  La altitudinea de 163 km si la 723 de secunde dupa pornirea retro-rachetelor a avut loc separarea pirotehnica a modulului de coborare de modulul orbital, prilej cu care valva de egalizare a presiunii intre acestea a fost avariata, ramanand deschisa. Consecinta a fost aceea ca la 935 de secunde de la pornirea reto-rachetelor, presiunea in capsula de reintrare in atmosfera a ajuns la zero si, dupa alte 40 de secunde, echipajul s-a asfixiat. Valva era montata sub scaunele echipajului, ceea ce a facut imposibila ajungerea la ea pentru a fi inchisa manual. Dupa acest accident, sovieticii au reproiectat nava Soyuz, realizand o camera speciala unde echipajul sa se echipeze cu costumele spatiale, inainte de reintrarea in atmosfera. Modulul de comanda nu a mai gazduit decat 2 cosmonauti, pana la aparitia navei de transport Soyuz-T, in anii `80. Pe 11 octombrie 1971, dupa 175 de zile in spatiu si parcurgerea a 2.929 orbite, sovieticii au decis repornirea motoarelor statiei Salyut 1 pentru a o cobori de pe orbita si a fi distrusa la reintrarea controlata in atmosfera deasupra oceanului Pacific.

Pe 16 iunie 1970, ministerul Apararii stabilea ca testarea statiei orbitale militare Almaz sa se incheie in 1972, astfel incat in 1973 sa aiba loc plasarea ei pe orbita. In august 1970, generalul Kamanin, directorul zborurilor cu echipaj, a selectat in cadrul centrului TsPK un numar de 22 de cosmonauti condusi de Popovich care au inceput antrenamentul pentru misiunile Almaz. Spre deosebire de echipajele anterioare, care cuprindeau un pilot militar in calitate de comandant si 1-2 ingineri civili, echipajele care urmau sa deserveasca statia orbitala Almaz erau selectate doar din randul pilotilor militari. La bordul statiei orbitale Almaz era montat telescopul Agat-1, cu diametrul de 1 m si lungimea de 6,4 m, fixat pe podea. Cu ajutorul acestui telescop, utilizand cadre de 50 x 50 cm, echipajul putea fotografia tinte inamice precum aerodromuri sau complexe de rachete balistice, obtinand detalii de pana la 50 cm. Casetele cu filmul astfel obtinut erau introduse in capsula de reintrare KSI si erau recuperate dupa aterizare. Capsula KSI cantarea 360 kg, avea un diametru de 0,85 m si un motor retro-racheta pentru franare si intrarea in atmosfera. Peliculele obtinute cu ajutorul telescopului Agat-1 puteau fi developate automat si la bordul statiei, scanate si transmise la sol in maxim 30 de minute, printr-o linie de date. Almaz dispunea de o antena parabolica cu diametrul de 0,7 m functionand in frecventa de 10 GHz. Pentru a nu fi receptionata transmisia sa de pe orbita, decat de statia careia ii era destinata, antena era programata sa emita un fascicol directionat, cu deschiderea de 3 grade, care acoperea o suprafata de 15 × 30 km in jurul centrului de control din Crimeea. Almaz era protejata impotriva interceptarii si tractarii de catre satelitii militari ai SUA, ea fiind echipata cu tunul de aviatie cu 2 tevi, calibrul 23 mm, proiectat de A.Nudelmann. Prima statie orbitala militara Almaz 0101-1 a fost lansata sub denumirea de Salyut-2 pe 3 aprilie 1973, cu o racheta Proton, fara echipaj la bord. Dupa primele 11 zile petrecute pe o orbita cu parametrii: 257/278 km si perioada de 89 minute, Agat 1 si camera foto ASA-34 functionau normal iar nava cosmica Soyuz cu echipaj la bord astepta lansarea. Pe 14 aprilie 1973, la orele 15:16 telemetria indica depresurizarea statiei orbitale, situatia fiind mult mai grava decat in cazul incendiului de pe Salyut-1. Ulterior s-a stabilit ca resturi ale treptei a 3-a a rachetei Proton a distrus rezervorul de azot care presuriza si racea sistemele de propulsie si de orientare ale statiei. Acest fapt a condus la inducerea unei miscari de rotatie necomandate si la scoaterea din functiune a sistemului de telemetrie. Doua zile mai tarziu, toate comunicatiile radio dintre sol si statie s-au intrerupt, Salyut 2 coborand de pe orbita initiala si reintrand in atmosfera pe 28 mai 1973, in oceanul Pacific, la 3.000 km est de Noua Guinee.

Misiunea Soyuz 11

Statia spatiala militara Almaz

1.

Navete aero-spatiale (56)

Publicat in 06 Mai 2011 la 12:35

Incepand din al 2-lea razboi mondial, a existat preocuparea realizarii unor vehicule cu echipaj la bord, capabile sa evolueze in statosfera si chiar sa iasa din atmosfera terestra. Majoritatea acestor aparate avand caracter militar, informatiile legate de testarea lor sunt in continuare secrete. In cele ce urmeaza, ne propunem sa urmarim pas cu pas evolutia acestor aparate, pana la naveta autonoma X-37B din zilele noastre si un pic mai departe.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.