S-ar putea să rămânem fără stratul de ozon mai rapid decât credeam

Prin anul 2019, gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii ajunsese la un nivel minim. Cel mai important factor fusese Acordul de la Montreal (1987) prin care se ratifica oprirea producției substanțelor care afectau ozonul. În special clorofluorocarburile. NASA chiar estima că, în ritmul ăsta, gaura ar fi dispărut prin 2050, cel mai târziu în 2070, ca și cum n-ar fi fost.

Ideea este că, în anul 2021, măsurătorile NASA au arătat că trendul a luat-o în direcția opusă, iar gaura de deasupra Antarcticii s-a mărit cu vreo 2,5 milioane de kilometri pătrați. Pe scurt, cu 10% față de anul precedent.

Când s-au apucat să analizeze ce s-a întâmplat, oamenii de știință s-au lovit de un fapt care nu mai putea fi trecut vederea. Anume că între cele mai mari patru incedii de vegetație din istoria înregistrărilor de profil (toate petrecute în ultimii ani) și problemele găurii de ozon există o strânsă corelație.

După incendiile din Siberia din anul 2003 (cele mai mari din istorie), cele din Australia din 2019-2020 s-au apropiat de valori similare. Dacă ne uităm și pe studiile care arată că fumul eliberat în atmosferă produce un efect de domino care duce la distrugerea stratului de ozon, avem ecuația completă.

Iar vestea asta nu vine deloc bine în condițiile în care valurile de căldură care se anunță vor bate noi recorduri. Implicit, vor antrena noi incendii masive de vegetație. Iar aici chiar nu știi ce ai mai putea face, că nu e ca și cum ar fi un eveniment care să se producă o dată și gata. Nu. Astea se vor produce tot mai des, iar stratul de ozon nu prea mai are timp să se refacă.

HotNews