Reteaua Corect

Riscul de accident vascular poate fi redus cu ajutorul unui dispozitiv special asemănător unui ceas

Riscul de formare a cheagurilor de sânge în cazul persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale poate fi redus cu ajutorul unui nou dispozitiv special asemănător unui ceas, economic şi uşor de folosit, relatează telegraph.co.uk, potrivit Mediafax.

Aparatul funcţionează pe bază de baterii, este confortabil, economic şi uşor de folosit. Sistemul de sănătate publică din Marea Britanie a aprobat deja folosirea dispozitivului medical.

 

Rolul său este de a stimula circulaţia sângelui în venele din picioare, iar efectul său este similar cu cel al mersului, în proporţie de 60%, chiar dacă pacienţii nu se mişcă.

Medicul Indira Natarajan, directorul departamentului de neuroştiinţe de la Royal Stoke University Hospital, din Staffordshire, unul dintre cele mai mari spitale din Marea Britanie, a efectuat o cercetare pentru a stabili dacă dispozitivul poate avea efecte în cazul celor care au suferit un accident vascular cerebral. Medicul a descoperit că aparatul este util celor care nu pot tolera compresia pneumatică intermitentă, o varianta standard de tratament în cazul cheagurilor de sânge.

Cercetarea sa, care a presupus testarea dispozitivului pe 219 pacienţi, a scos la iveală faptul că toţi cei care au folosit noua tehnică nu au mai prezentat cheaguri sangvine la trei luni după externare. Rezultatele au fost mai bune comparativ cu cele raportate de persoanele cărora le-au fost prescrisă compresia: dintre cei 463 de voluntari care au folosit tratamentul clasic, 11 au înregistrat probleme de sănătate după ieşirea din spital.

Natarajan a explicat că formarea de cheaguri de sânge în picioare reprezintă una dintre complicaţiile majore ale accidentelor vasculare cerebrale, acestea putând fi fatale dacă ajung în plămâni, unde pot cauza embolism.

"Aproximativ 30% dintre pacienţi nu pot folosi aparate de compresie pneumatică intermitentă, care pun presiune pe muşchii gambei. Ei nu pot folosi acest tratament standard dintr-o varietate de motive, precum ulcerele la picior, pielea crăpată sau edeme. Mulţi dintre oameni îşi dau seama că un manşon care exercită presiune asupra piciorului îi împiedică să doarmă. Aparatul va rezolva aceste probleme. El este asemănător pe jumătate cu un ceas de mână, care poate fi plasat în exteriorul articulaţiei genunchiului", a declarat medicul.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.