O ipoteză ar fi că toată creșterea asta de temperatură ar fi legată de fenomenul El Nino, însă nu toți specialiștii sunt de acord cu treaba asta. În primul rând, El Nino este un fenomen care se manifestă, da, prin creșterea temperaturii apelor oceanice. Dar el se manifestă în zona tropicală sudică. În cazul de față vorbim de un fenomen global. Iar creșterile de temperatură s-au manifestat peste tot, inclusiv prin apele din jurul Alaskăi sau Europei.
Niște cercetători de la Universitatea din Colorado au stat și au analizat toate anomaliile care au vizat temperatura globală a oceanelor, pentru a observa dacă găsesc vreo informație de care să lege actualul fenomen. Au descoperit că totul a început pe linia Ecuatorului, atât în Oceanul Pacific, cât și în cel Indian. Iar în zona asta, creșterea a fost dublă față de restul planetei. Mai mult, s-a petrecut în doar 10-14 zile. Dacă vreți o comparație, ar fi echivalentul a sute de milioane de bombe de la Hiroshima.
Zic specialiștii ăia americani că, din moment ce încălzirea s-a manifestat și în Oceanul Indian, s-ar putea să avem o schimbare majoră în ceea ce privește fenomenul El Nino, iar de acum încolo să fie unul mult mai puternic decât știam noi.
În plus, totul ar fi plecat de la valurile de căldură din ultimii ani. Oceanele, pur și simplu, au înmagazinat căldura. Acum o eliberează. Iar ceea ce vedem noi în prezent ar fi doar preludiul la ce va să vină. Hai că nu e bine deloc!
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.