Reteaua Corect

Oamenii de ştiinţă din China au reuşit să cloneze două maimuţe

Scris de newsreporter in 26 ianuarie 2018 la 15:14, in ScIT. 540 vizualizari Intra in discutie Tagurichina, clonare, clonat, Hua Hua, maimute, shanghai, Zhong Zhong shortlinkhttp://crct.ro/ns9V

Cele două maimuţe au fost clonate folosind aceeaşi tehnică utilizată în urmă cu două decenii pentru a crea oaia Dolly, astfel trecând peste o barieră tehnică despre care se crede că ar putea deschide calea clonării fiinţelor umane, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters, citat de Mediafax.

Zhong Zhong şi Hua Hua, două maimuţe macac cu coadă lungă identice, născute în urmă cu opt şi şase săptămâni, sunt primele primate clonate dintr-o celulă non-embrionară.

Cercetătorii de la Institutul de Neuroştiinţe din Shanghai, din cadrul Academiei chineze de Ştiinţe, au comunicat că realizarea lor ar trebui să fie un catalizator pentru cercetarea medicală prin faptul că face posibilă studierea maladiilor în rândul populaţiilor genetic uniforme de maimuţe.

Pe de altă parte, realizarea oamenilor de ştiinţă chinezi sugerează că ar putea fi fezabilă inclusiv clonarea oamenilor.

"Oamenii sunt primate. Deci, pentru clonarea speciilor de primate, inclusiv a oamenilor, bariera tehnică este acum depăşită", a declarat Muming Poo, care a ajutat la supervizarea programului desfăşurat la institutul chinez.

"Motivul… (pentru care) am rupt această barieră este de a produce modele de animale care sunt utile pentru medicină, pentru sănătatea umană. Nu există intenţia de a aplica această metodă în cazul oamenilor", a completat cercetătorul.

Animalele identice din punct de vedere genetic sunt folositoare în cercetarea întrucât variabilitatea genetică în cazul animalelor care nu sunt clonate poate complica experimentele medicale.

Cele două maimuţe cresc normal, iar cercetătorii spun că se aşteaptă ca în perioada următoare să se nască noi clone de maimuţe macac.

După experimentul Dolly din 1996, când cercetătorii britanici au clonat o oaie, oamenii de ştiinţă au clonat peste 20 de specii animale, inclusiv vaci, porci, câini, iepuri, şoareci şi şobolani.

Activiştii pentru drepturile animalelor au condamnat experimentele de clonare.

"Deoarece clonarea are o rată de eşec de cel puţin 90%, aceste două maimuţe reprezintă tortură şi moarte la o scară enormă", a declarat Kathy Guillermo, vicepreşedinte al organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.