Reteaua Corect

NASA vrea să construiască o rețea Wi-Fi pe Lună

Scris de newsreporter in 20 octombrie 2021 la 11:24, in ScIT. 374 vizualizari Intra in discutie Taguriluna, nasa, retea wi-fi shortlinkhttp://crct.ro/nyAQ

NASA a anunțat că analizează posibilitatea construirii unei rețele Wi-Fi pe Lună, relatează Business Insider, potrivit HotNews.

Anunțul agenției spațiale americane vine în contextul în care numeroși americani încă nu au acces adecvat la internat iar NASA dorește ca aceștia să poată vedea online viitoarea aselenizare anunțată pentru 2024 prin misiunea Artemis.

Mary Lobo, directorul diviziei de tehnologie și inovație din cadrul Centrului de Cercetare Glenn al NASA, a afirmat într-un comunicat remis presei că această situație „a oferit o oportunitate grozavă de a dezvolta soluții pentru provocările cu care ne confruntăm datorită trimiterii astronauților pe Lună în [misiunea] Artemis, dar și pentru a rezolva o problemă a societății noastre”.

Programul Artemis, care a fost dezvăluit pentru prima dată anul trecut, țintește să ducă astronauți pe Lună pentru prima dată din 1972.

NASA intenționează să lanseze o primă misiune fără echipaj uman, aceasta urmând a fi urmată de o survolare a Lunii în 2023 și în cele din urmă de o aselenizare un an mai târziu.

Agenția spațială a Statelor Unite afirmă că dezvoltarea unei rețele Wi-Fi pe Lună este importantă fiindcă „echipajul, roverele, instrumentele științifice și echipamentele de minerit vor avea nevoie de canale de comunicații de încredere cu o bază lunară Artemis și Pământul”.

NASA a afirmat de asemenea într-un comunicat de presă că inegalitatea digitală și lipsa accesului la internet adecvat sunt îngrijorări socioeconomice în SUA și că acestea au fost exacerbate de pandemia de COVID-19.

Agenția spațială urmează acum să analizeze adaptarea tehnologiilor și echipamentelor Wi-Fi pentru a rezista la condițiile și temperaturile extreme de pe Lună.

La sfârșitul lui septembrie NASA a confirmat însă că misiunea Artemis ar putea fi amânată din cauza unei acțiuni depuse în instanță de Blue Origin, compania aerospațială a miliardarului american Jeff Bezos, care contestă acordarea contractului de construire a landerului lunar companiei rivale SpaceX.

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.