Reteaua Corect

Moment istoric: Lansarea NASA - SpaceX a reușit

Scris de newsreporter in 31 Mai 2020 la 09:45, in ScIT. 626 vizualizari Intra in discutie Taguriiss, lansare, nasa, spaceX shortlinkhttp://crct.ro/nwai

SpaceX și NASA au reușit cu succes să lanseze doi astronauți americani pe orbita Pământului, o premieră istorică în colaborarea dintre administrația americană și zona privată. Lansarea cu succes a avut loc la ora 22:22 (ora României), iar la scurt timp după racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe o barjă aflată pe ocean. Capsula Crew Dragon a ajuns în orbită unde va executa mai multe arderi pentru a ajunge la altitudinea Stației Spațiale Internaționale unde ar urma să andocheze duminică în jurul orei 17:30 (ora României), scrie Hotnews.ro.

Video pe Hotnews.ro
22:55 În următoarele ore capsula Dragon va efectua mai multe arderi ale motorului pentru a urca în altitudine până când va ajunge pe o orbită cu 2,5km sub cea a Stației Spațiale Internaționale. Apoi vor urma proceduri de apropiere până când în cele din urmă capsula va andoca la ISS.

22:50 Capsula Crew Dragon a ajuns în orbită unde se va apropia de Stația Spațială Internațională (ISS) cu care va încerca să se cupleze duminică, în jurul orei 17.20, ora României.

22:35 Capsula Crew Dragon s-a decuplat cu succes de doua treaptă a motorului.


22:32 Racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe barja „Of course I still love you!”

22:26 Capsula s-a decuplat cu succes de corpul rachetei care acum va reveni pe pământ și va ateriza pe o barjă pe ocean.
Foto: Capsula în stânga / corpul rachetei care în drum spre aterizare (dreapta)
22:24 LANSARE! Racheta Falcon 9 și capsula Crew Dragon cu cei doi astronauți NASA au decolat spre orbită unde va andoca la Stația Spațială Internațională!

22:12 Lansarea va avea loc peste câteva minute!

22:00 Totul decurge conform planului. Lansarea va avea loc la momentul stabilit. „Green across the board”, transmite centrul de control.

21:52 A început alimentarea rachetei cu combustibil. Lansarea e în grafic!

21:40 Rampa de acces la rachetă și capsulă a fost retrasă. Lansarea e în grafic! Vremea se prezintă bine, momentan.


---

21:35 „Vremea permite o lansare în acest moment!” - actualizarea venită din centrul de control.

--

21:30 „Go for launch!” - au primit astronauții din cabină de la centrul de control. Vremea în continuare ar putea pune probleme, dar pregătirile finale continuă. Urmează punctul critic „Go / No go” la - 45 de minute înainte de momentul lansării când ar trebui să înceapă alimentarea cu combustibil a rachetei.

21:10 Încep ultimele verificări ale sistemului de propulsie înainte de alimentarea rachetei cu combustibil.

21:08 Momentan misiunea continuă precum a fost planificată. Vremea tot nu s-a liniștit, dar centrul de control a decis să continue cu procesul de pregătire pentru lansarea de la 22:22.

20:45 În momentul de față vremea nu ar permite o lansare, însă cei din centrul de control au comunicat astronauților de la bordul capsulei că va mai exista o actualizare pe partea de vreme la 21 fix, existând șanse ca până la momentul lansării să se îmbunătățească prognoza.

20:22 Vremea dă din nou bătăi de cap: a început să plouă în zona Centrului Spațial Kennedy și cerul s-a înnorat semnificativ. Astronauții au fost informați din centrul de control că o decizie privind lansarea va fi luată înainte de a se trece la etapa de alimentare a rachetei, cam cu o oră înaintea momentului stabilit pentru lansare.




20:10 Trapa capsulei a fost închisă după o serie de verificări și după ce cei doi astronauți au fost așezați în scaune.

19:40 Cei doi astronauți au ajuns la rachetă și au intrat în capsulă.


19:28 Cosmonautul Ivan Vagner a surprins de pe orbită, de la bordul Stației Spațiale Internaționale, o imagine cu cele două rampe de lansare, LC-39A și LC-39B, de la Kennedy Space Center, scrie parsec.ro

Falcon 9 și capsula Crew Dragon se află pe rampa LC-39A, închiriată de SpaceX (dreapta), pregătindu-se pentru un zbor spre ISS, în timp ce rampa LC-39B (stânga) este pregătită pentru viitoarea rachetă SLS. Majoritatea misiunilor Apollo și majoritatea lansărilor navetei spațiale au avut loc de pe LC-39A.

.@Astro_Doug, @AstroBehnken мы ждем вас на Международной космической станции!

Вчера пролетали над мысом Канаверал, и я запечатлел легендарный стартовый комплекс № 39, где сейчас готовится к запуску первый в мире коммерческий пилотируемый корабль с экипажем на борту.

Vezi imaginea pe Twitter

181 persoane vorbesc despre asta


19:05 Astronauții Doug Hurley şi Bob Behnken au părăsit Centrul de Operațiuni Neil Armstrong, parte din Centrul Spațial Kennedy, prin celebrele uși prin care au trecut toți astronauții în trecut. Cei doi sunt transportați la complexul de lansare 39A cu o mașină specială Tesla. Previziunile legate de vreme se mențin.



18:45 Cei doi astronauți s-au echipat în costume și se pregătesc să se deplaseze spre capsula spațială.

18.01 Sâmbătă, la prânz, previziunile arătau șanse de 50% ca lansarea să se poată executa la ora programată. Fiind vorba de o „lansare instantanee” - care depinde exact de oră și minut pentru a putea fi întâlnită pe orbită Stația Spațială Internațională - dacă vremea nu va fi 100% favorabilă, atunci lansarea va fi din nou amânată.

---

Misiunea este considerată a fi una istorică, ce ar putea reprezenta zorii unei noi ere spațiale care se bazează pe sectorul privat.

Lansarea rachetei Falcon 9 și a capsulei Crew Dragon a fost amânată miercuri, cu 17 minute înainte de lansare din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Astronauţii acestui zbor de încercare pentru noua capsulă Crew Dragon, Doug Hurley şi Bob Behnken, au fost evacuaţi din cabina de pilotaj și s-au întors în carantină, pentru a se proteja în fața riscurilor generate de epidemia de coronavirus.

 

Povestea Crew Dagon - noul tip de capsulă spațială care va duce astronauți americani în spațiu

SpaceX - Space Exploration Technologies Corp. - a devenit în 2012 prima societate privată care a trimis o capsulă cargo spre ISS, pe care o aprovizionează în mod regulat de atunci. Doi ani mai târziu, NASA a comandat trimiterea de oameni către ISS, prin adaptarea capsulei Dragon.

"Dacă va merge prost, va fi vina mea", a spus Elon Musk, fondatorul și CEO-ul SpaceX la CBS.

Agenția spațială a plătit trei miliarde de dolari către SpaceX pentru a concepe, construi, testa și opera capsula, reutilizabilă, pentru șase călătorii dus întors. Dezvoltarea a cunoscut întârzieri, explozii, probleme cu parașutele, dar SpaceX a învins gigantul Boeing, și el plătit pentru a produce o capsulă (Starliner) care nu este încă gata.

Crew Dragon este o capsulă, ca și Apollo, dar din secolul XXI. Ecranele tactile au înlocuit butoanele și manetele. Interiorul este dominat de alb, iluminarea este mai subtilă.

Nu există nicio legătură cu imensele navete spațiale, navetele cu aripi care au funcționat între 1981 și 2011.

Spre deosebire de navete - Challenger a explodat în 1986 după decolare - Dragon se poate ejecta în procedură de urgență dacă racheta are vreo problemă.

Crew Dragon are ca misiune ajungerea la ISS, la 400 km altitudine, unde ar putea rămâne până în august.

Dacă misiunea va reuși, americanii nu vor mai depinde de ruși pentru a ajunge în spațiu: din 2011, navetele Soyuz erau singurele „taxiuri” spațiale disponibile.

Iar SpaceX va fi liberă să organizeze zboruri spațiale pentru turiști, în schimbul unui bilet care va costa cu siguranță câteva zeci de milioane de dolari.
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.