Reteaua Corect

Marte și „măruntaiele” ei - A fost determinată cu precizie structura internă a Planetei Roșii

Scris de newsreporter in 23 iulie 2021 la 10:51, in ScIT. 528 vizualizari Intra in discutie Tagurimanta, mare, nasa, nucleu, sonda InSight, structura internă shortlinkhttp://crct.ro/nyau

Cu ajutorul sondei NASA InSight, care studiază de la început de 2019 cutremurele pe Marte, a putut fi determinată cu precizie structura internă a Planetei Roșii, de la crustă, până la nucleu. Este prima oară când se știu atât de multe date despre ”anatomia” internă a unei alte planete decât Terra. Descoperirile arată, încă o dată, cât de diferită este Marte de planeta noastră, scrie Hotnews.

Relatând descoperirile, New York Times face o paralelă între interiorul planetei Marte și diferite dulciuri de pe Terra:

”Sonda InSight a scos la iveală că planeta este un fel de bomboană colosală creată de o zeitate pofticioasă. Crusta este împărțită în două - trei straturi de ciocolată vulcanică. Mantaua de dedesubt are o umplutură rigidă și consistentă, precum un toffee. Nucleul planetei este surprinzător de ușor - mai mult cu o inimă precum siropul și mai puțin un centru precum nougat-ul”.

Structura internă a planetei Marte nu era foarte bine cunoscută, iar datele au confirmat estimările, dar au adus și surprize. De exemplu, nucleul are o rază de 1.830 km, mai mare decât s-a estimat, crusta are între 24 și 72 km grosime, iar raza planetei este de 3.390 km.

Sonda InSight a detectat peste 700 de cutremure marțiene, (marsquakes), cele mai multe de foarte mică intensitate. Undele generate de aceste cutremure au diferite viteze și traiectorii în funcție de diverse materiale din interiorul planetei, iar datele culese din peste 30 de cutremure ceva mai puternice au permis aflarea unor date precise despre straturile din care este format interiorul Planetei Roșii.

”Importanța acestor descoperiri constă în faptul că, pentru prima oară, avem măsurători certe ale dimensiunilor elementelor fundamentale ce formează planeta Marte”, spune Bruce Banerdt de la Jet Propulsion Laboratory al NASA. Cu aceste informații se poate înțelege mai bine modul în care planeta s-a format și a evoluat.

Informațiile de acum au arătat că nucleul planetei este mai mare decât arătau datele teoretice și mai puțin dens decât se credea. În comparație, nucleul planetei noastre este mai dens fiindcă Terra este mai mare decât Marte. Asta înseamnă și că nucleul marțian, deși are multe în comun cu cel terestru, conține și mai multe elemente chimice mai ușoare, precum oxigen, carbon, sulf și hidrogen.

Crusta planetei, învelișul exterior, este diferită din punct de vedere geologic, mai ales că Marte nu are plăci tectonice și deci nu prea există activitate geologică, iar crusta este foarte veche. Grosimea crustei variază între 24 și 72 km.

Mantaua, învelișul situat între crustă și nucleu, se întinde pe 1.560 km și are o compoziție chimică diferită față de mantaua terestră. Datele au arătat că mantaua marțiană este mai subțire decât s-a crezut.

Marte, a patra planetă de la Soare, are diametrul de aproximativ 6.800 km, în timp ce Terra este mult mai mare (12.755 km diametru).

Lucrarea publicată în revista Science se numește Seismic detection of the martian core

Surse: New York Times, Reuters, BBC

HotNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.