Reteaua Corect

TechFest, primul festival al tehnologiei din Transilvania, adună la Cluj sute de programatori

Primul festival al tehnologiei din Transilvania, TechFest, oferă ocazia programatorilor din toată țara să participe la un maraton de 50 de ore în cadrul căruia să dezvolte aplicații mobile, transmite Agerpres.

Sursa imagine: puterea.ro

Sute de persoane sunt așteptate la Cluj, între 11 și 20 noiembrie, pentru a-și testa capacitățile la maratonul MegaHack, dar și pentru a vedea cu ce idei vin alți IT-iști.

Potrivit lui Cristian Dascălu, organizator TechFest, evenimentul va reuni la Cluj-Napoca programatori, antreprenori și pasionați de cele mai noi tehnologii.

'TechFest, primul festival al tehnologiei din Transilvania, începe cu MegaHack, unde sute de programatori și pasionați de IT sunt așteptați să rezolve și să dezvolte, în echipe, circa 25 de aplicații mobile propuse de partenerii festivalului. Maratonul de codare va dura 50 de ore non-stop, oferim posibilitatea celor înscriși să rămână peste noapte, orele de somn vor fi limitate', a spus Cristian Dascălu, miercuri, într-o conferință de presă.

Între aplicațiile care vor fi dezvoltate în cursul acestui maraton se numără una care permite emiterea unei facturi fiscale prin comandă vocală.

O altă competiție din cadrul TechFest va fi Transilvania DemoDay, în cadrul căreia vor fi prezentate 20 de start-up-uri unor investitori, pentru a ajuta astfel industria să se dezvolte, iar tinerii creatori de aplicații să își poată întâlni eventualii parteneri de afaceri.

Festivalul mai include și două conferințe dedicate industriei IT — TechTalks și CodeCamp Conference. Aceste evenimente prilejuiesc IT-iștilor care trăiesc în România întâlnirea cu invitați de la companii din străinătate, cum ar fi Google, LinkedIn, Springer Nature, VectorWatch, Microsoft, Amazon, dar și de la firme românești din domeniu. TechFest se desfășoară la Cluj-Napoca între 11 și 20 noiembrie.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.